Puterea

Marin Preda afirma : ”Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă : să știi că poți distruge pe cineva, să n-o faci și acela să nu știe”. Căutăm mereu putere din afară, fără a ști , de fapt, că aceasta vine din interior, și nu din funcții, distincții sau lucruri. Născută din natură, rîvnită de om - adevărata putere a fiecărui din noi, nu poate fi pierdută sau cîștigată. Timp îndelungat s-a crezut că puterea e dezlănțuită de războaie și că doar invingătorii dețin adevărata putere, fără a ști de fapt, că cea mai valoroasă putere e acea care vine din luptele cîștigate cu tine, din greul pe care îl înfrunți și din capacitatea de a nu renunța.
Cei care au ca scop folosirea puterii pentru a domina, deseori nu reușesc. Pentru că puterea poate fi ori adunată, ori furată de la cei nevinovați. Iar cei din urmă, pentru succes, nu au nevoie doar de putere, dar și de rațiune și gestionarea acesteia cu moderație.
Am învățat că puterea îți oferă posibilitatea de a alege, dar are o înclinație spre corupție.  E bine să ai putere, dar și mai bine e să nu ai nevoie de ea, pentru că odată cu puterea, vin și consecințele.

Alegeri

Întreaga mea viață, am fost învățată că sunt destinată pentru lucruri mărețe și că sacrificiul e pentru nebuni. Supraviețuirea e cea care contează. Dar acum cînd sunt la o răscruce de drumuri, trebuie să decid ce e mai important pentru mine. Se spune că trecerea timpului vindecă rănile. Dar cu cît mai mare este pierderea, cu atît mai mare este rana și cu atît mai greu este de vindecat. Pe măsură ce timpul trece, ne pierdem în distrageri și acționăm din disperare. Alegerile sunt cele care ne definesc ca oameni, iar cei din noi care pierd timpul răzbunîndu-se pentru rănile pricinuite, ajung să conștiintizeze cît timp au pierdut abia la final de drum. Drumul pe care mergem ne este luminat de alegerile făcute. Și în timp ce cei mai mulți din noi tind să aleagă în funcție de cum alegerea lor e privită de alții, cei care aleg corect ajung să fie răniți. Acum știu că ne scriem propriile finaluri. Și putem alege să ne ascundem ca răufăcătorii, sau să trăim ca eroii, dar indiferent de alegerea făcută, trebuie să alegem rațional.

Top 5 Wednesday - Citate preferate

5. Toate familiile fericite seamănă între ele, fiecare familie nefericită, este nefericită în felul ei. - Lev Tolstoi
Din citatul dat, derivă un întreg roman - Anna Karenina. Atunci cînd suntem fericiți avem tendința de a arăta tuturor fericirea noastră, făcînd-o una comună. Pe cînd cei nefericiți, constrînși de soartă sau de alți factori, îți vor arăta nefericirea prin prisma problemei pe care o duc.
4. Cea mai frumoasă și mai profundă trăire omenească este misterul. -Albert Einstein.
Misterul a intrigat o omenire întreagă. Acesta nu poate fi supus întrebărilor, pentru că nu are răspunsuri. Nici picturile, nici operele literare nu au valoare dacă nu au mister, așa cum fiecare din noi nu are putere dacă nu are mister.
3. Există cîștiguri ce te coboară și înfrîngeri ce te înalță. 
Unele bătălii trebuie pierdute pentru că ai putea arăta ridicol căștigîndu-le. Sunt lupte pentru care nu merită să cîștigi, pentru că înfrîngerea și faptul că ai cedat în detrimentul cuiva, te vor ridica mult mai mult decît cîștigurile.
2. Nici un vînt nu umflă pînzele celui ce nu are port de destinație. -Michel de Montaigne
Am simțit conotațiile acestui citat recent. Nu contează că te îndrumă părinții, prietenii, învățători, dacă tu nu ai dorință, scop și destinație, îndrumarea e insuficientă.
1. Nu fac nimic remarcabil. Dar ceea ce fac este esențial. -Ernesto Che Guevara
Am observat o tendință de a face lucruri remarcabile recent. Chestia e, că lucrurile remarcabile, dacă nu sunt făcute pentru tine în primul rînd, nu au valoare pentru alții. În lupta pentru a face lucruri remarcabile, uităm de esențial, fără a ne da seama că ceea ce contează - nu ține de valoarea cu care este văzut de alții, dar de valoarea care o are pentru noi.

Dar unde dragoste nu e...

Dar unde dragoste nu e, nimic nu e... Am simțit de curând adâncurile acestei cugetări pe mine. E ciudat cum lucrurile pe care nu le-am oferit, s-au dovedit a fi atât de necesare mie. Tânjesc după dragoste și după toate manifestările ei : afecțiune, grijă, pasiune. Din dragoste se nasc cugetări, gânduri frumoase, vise, dorințe. Dragostea naște inspirație, înnobilează suflete și leagă destine. Se spune că dragostea e chimie, iar o ecuație chimică presupune 2 elemente absolut diferite, care odată legate, nu mai pot fi separate.
Până și cei mai raționali poeți și oameni din lume, au ajuns a crede în puterea sublimă și platonică a dragostei. Mergând pe o percepție greșită, cum că dragostea ne face vulnerabili, am ajuns a ignora necesitatea unui asemenea sentiment, și a nu-l oferi decât în avantajul nostru. Iar cei din noi, care oferă dragoste, ajung a o oferi celor care nu merită.
Platon avea o concepție filosofică, conform căreia lumea ideilor a fi singura realitate adevărată, iar lumea materială e o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi. Pierderile materiale pot fi substiuite cu câștiguri spirituale. Iar dacă dragostea nu e un câștig , atunci ce numim noi câștiguri?

Umbre de viitor

George R.R. Martin spunea: ”Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră”. Se spune că umbrele sunt o reflectare a spiritului nostru. Așa cum flăcările focului îți schimbă locul și dansează, așa și fiecare om aruncă cîte o duzină de umbre. Unele se înalță sau coboară, altele sunt mai slabe sau mai puternice. Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de altă parte este imaginea lucrurilor trecătoare. Viitorul ne este determinat de unghiul cu care se refractă deciziile asupra ființei noastre, și desigur de calitățile și aptitudinile care se întîlnesc în noi. Cei care reușesc să controleze cantitatea de lumină, au și posibilitatea de a-și alege umbrele.
Mereu am văzut umbra ca pe o dependență. Pentru că în lipsa luminii, nu avem nici certitudinea unei umbre. Iar dacă viitorul nu ne este luminat, cum știm că avem un viitor? Ceea ce vreau să spun, este că noi, dictați și influențați relativ de destin, avem posibilitatea de a produce o schimbare asupra viitorului nostru, că atunci cînd unele umbre bat în ansamblu mai puternic decît altele, nu înseamnă că asta e direcția pe care trebuie să mergem.
”Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?”

Bună seara, Melania! de Rodica Ojog-Brașoveanu

Romanul Bună seara, Melania! este o continuare a intrigii Cianură pentru un surîs. Romanul mi-a oferit suspans, mister, umor, și cîteva ore de citit cum nu se poate mai plăcute în compania unui personaj for-mi-da-bil.
Melania Lupu se vede obsedată în a obține Femeia cu evantai de Goya. După ce a aflat că tabloul dat este expus în muzeul Chiusbaian, care se află vis-a-vis de casa prietenii sale cele mai bune-Florence, Melania își tocmește un plan genial de a obține tabloul. Astfel, ea vorbește cu mai mulți infractori și le propune să spargă casa lui Florence, să sape un tunel pentru a ajunge la muzeu și să obțină tablourile. Evident că convorbirea cu cei 3 infractori a fost anonimă. În seara spargerii, Melania vine și ea la Florence, pentru a participa indirect la infracțiune. Pe tot parcursul infracțiunii, aceasta a rămas neutră, și a reușit să dirijeze lucrurile cum nu se poate mai bine., fără a lăsa vreo urmă.

• ”Bărbații sunt atît de prostuți, draga mea...Din nefericire, s-au născut prea puține femei care o știu.”

M-a impresionat romanul pentru genialitatea cu care a fost pusă la punct crima, pentru calmul pe care Melania l-a păstrat de fiecare dată cînd ceva nu mergea conform planului, pentru modul în care reușește să se eschiveze de la infracțiune. M-a încîntat nespus și Mirciulică, motanul Melaniei, și nu mai puțin m-a încîntat ancheta maiorului Cristescu care era sigur că Melania e vinovată, dar care nu avea nici o dovadă. Totuși acesta nu a ezitat să afirme:

• ”E amorală. Ceva ciudat! Nu și-ar băga niciodată mîna în buzunarul cuiva, pentru nimic în lume n-ar comite o impolitețe, amabilitatea și generozitatea sunt însușirile ei firești, dar la fel de firesc i se pare ca Femeia cu evantai să îi aparțină, pentru că pur și simplu tabloul îi place, a făcut o pasiune smintită pentru el și nici nu îi trece prin cap să și-o înfrîneze”

În romaul dat, Rodica Ojog-Brașoveanu reușește să imprime narațiunii o notă a spațiului ex-sovietic, și totuși aduce autenticitatea și naturalețe prin dialogurile și descrierile sale. Autoarea a îmbinat perfect romanul polițist, cu elementele comice, reușind să creeze un roman care a devenit preferatul meu și pe care sunt gata să îl recitesc oricînd.

Idealul

Octav Bibere afirma : ” Idealul nu este iluzie, însă iluzia poate da impresia de ideal”. Idealul reprezintă acea aspirație spre care tinde un om, îndeplinirea tuturor criteriilor pentru a ajunge la ținta propusă. Pentru ideal se duce o luptă, în urma căreia se fac nenumărate sacrificii.
Idealul este o componentă superioară a motivației. Este o proiecție a noastră, și mai ales o depășire a condiției, a aspirațiilor și a stărilor noastre. Atunci cînd tindem sprea ideal, acesta devine deopotrivă o stare activă a sufletului și minții.
Se spune că scopul scuză mijloacele. Dacă ar fi să vorbim de ideal, nu se merită. Idealul, odată atins, își pierde din farmec, se transformă în cenușă, devenind lipsit de importanță și inutil. Farmecul se evaporă odată cu atingerea scopului. Atingerea acestuia presupune forță, timp, emoție și implicare emoțională, și care e rostul dacă idealul niciodată nu a mulțumit pe cineva, dacă cel care a cunoscut idealul nu a încetat a tinde spre mai mult, încă mai mult?
De-a lungul timpului am învățat că idealurile care mi-au luminat drumul, din cînd în cînd, au fost adevărul, sinceritatea, curajul, dorința de a întîmpina viața cu entuziasm, frumusețea și dragostea. Și m-am limitat la cît am avut, fără a-mi croșeta iluzii și speranțe deșarte.

Melancolie de toamnă

Bacovia spunea: ”E toamnă, e foșnet, e somn...Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol...Și-i frig, și burează”. A venit toamna și simt cum plutește în aer deznădejdea și dorul. Simt cum pe lîngă frunzele ridicate în aer de vînt, se ridică în mine amintirile, dorul, gîndurile. Simt cum visele îmi sunt împrăștiate de vînt și simt cum aspirațiile mele sunt smulse din rădăcini. Știu că se vor întoarce la mine, dar nu toamna asta.
Îmi place toamna pentru mirosul de gutuie pe care îl simt în aer, pentru adierile de vînt aspre și pentru senzația de singurătate care mă cuprinde uneori. Toamna are o metodă ciudată de a te face să vezi ce ai adunat. Și nu mă refer la merinde și la provizii. Mă refer la ce ai adunat în suflet. Ai strîns ceva înțelepciune? Poate bunătate? Sau iubire? Nu, atunci cînd te cuprinde melancolia de toamnă nu mai vezi decît ceea ce nu ai reușit să aduni.
Sub greutatea sentimentelor care mă copleșesc, nu contează decît sentimentele pe care le las în suflet, nu contează decît ceea ce semăn în atmosfera din jurul meu, și nu contează decît ceea ce îmi permit să conteze.

Arthur Conan Doyle- dincolo de Sherlock Holmes

• Doyle a fost unul din cei mai vechi automobiliști din Marea Britanie. În 1911, el a luat parte la Prince Henry Tour - un concurs automobilistic organizat de Prințul Henry de Prusia.
• Doyle nu a fost înnobilat pentru ficțiune. În 1902, scriitorul a fost cavaler de regele Edward VII. De asemenea, a fost numit adjunct- locotenent din Surrey.
• Arthur Conan Doyle a fost în aceeași echipă de cricket cu creatorul lui Peter Pan - JM Barrie. De asemenea, cei doi au lucrat la o operă comică - Jane Annie. Barrie l-a implorat pe prietenul său să termine și să revizuească opera pentru el.
• Pe lângă JM Barrie, Doyle era prieten cu Bram Stoker și Robert Louis Stevenson.
• El a ajutat la popularizarea și răspândirea ski-ului. De asemenea, a prezis că în viitor sute de englezi vor veni în Elveția pentru sezonul de ski.
• Doyle a candidat la funcția de preșendinte a țării...de 2 ori! Odată la Edinburg din partea Partidului Unionist, în 1900, și odată în Burghs în 1906. În alegerile din 1900 a fost învins de CM Brown, care a primit 3028 de voturi, comparativ cu 2459 voturi ale lui Doyle.
• Era prea gras pentru a lupta. Motivul pentru care nu a participat în războiul cu burii a fost din cauza greutății sale. În schimb s-a oferit voluntar ca medic și a navigat în Africa.
• Doyle credea în ZÂNE. Poate că scpeticul Sherlock Holmes ar fi criticat pe cei care cred în așa ceva, dar Conan Doyle credea în zâne. Ba mai mult, a scris o carte despre venirea zânelor și a cheltuit un milion pentru a o promova.
• Doyle a murit pe 7 iulie 1930 în timp ce culegea flori din grădină. Ultimele sale cuvinte au fost către soția sa. Acesta i-a șoptit ”Tu ești minunată”. 
• Arthur Conan Doyle nu credea doar în zâne, dar și în ceea ce însemna paranormal - medii, psihologi, spiritiști, telepați și toate celelalte profesii ce țin de paranormal.