Frații Karamazov de F.M.Dostoievski

1224 pagini, 96 capitole, 12 cărți, 4 părți, 3 frați, 2 volume, 1 roman
”Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă”

Romanul ”Frații Karamazov” a fost un roman care pe cât de plictisitor mi se părea pe alocuri, pe atât de interesant se dovedea mai târziu. În roman , Dostoievski reușește să zugrăvească sufletul omului și evoluția acestuia. Autorul, a dat naștere unor 3 personaje excepționale : Dmitri, Ivan și Alioșa. Dmitri este un tip impulsiv, petrecăreț, desfrânat, un adevărat Karamazov, un personaj care își simte căderea, și nu face nimic pentru a o aplana. Ivan este un tip pătimaș, șarmant, gânditor, care nu crede în nimic și care afirmă că ”totul este permis”. Alioșa, cel mai mic dintre frați, întruchipează bunătatea, credința în Dumnezeu, el încearcă mereu să potolească patimile dintre frați, să transmită scrisori, să salveze suflete. Încă de la început, autorul atrage atenția anume asupra celui mai mic frate, și anume asupra faptului că nu avea nici o calitate cu care să atragă atenția cititorului. ” Vai de tine și de neprihănia ta, Alioșka! Sunt de acord că ești blând ca un sfânt, însă ești o ființă tăcută, ascunsă, și dracu știe ce gânduri îți trec prin minte și care lucruri îți sunt cunoscute, și care nu! Virgin, dar ai ajuns la mari profunzimi, știu eu, te urmăresc demult. Ești cel mai Karamazov dintre toți, ești un Karamazov total, ca și cum ai fi un exemplar distins al rasei. După tată ești senzual, iar după mamă ești trăsnit cu leuca.”. Tatăl lor, Fiodor Karamazov, este proiectat ca un bărbat mârșav, desfrânat, arogant, zgârcit, autorul încercând parcă să întruchipeze în el toate defectele existente.
Romanul analizează istoria familiei Karamazov, cu toată intriga, iubirea, ura, iertarea și blândețea care se împletesc în acest roman. Lipsa unui final scris din partea autorului, îți oferă posibilitatea să proiectezi propriul final: a reușit Dmitri să plece în America cu Grușenka ca mai târziu să se reîntoarcă în Rusia ? A dus febra cerebrală a lui Ivan la deces sau acesta a reușit să se vindece ? S-a întors Alioșa la mănăstirea sau o rămas amestecat printre oameni ? Astea ar fi puținele întrebări la care autorul nu a reușit să răspundă, fapt pentru care putem construi noi singuri un final romanului.

Citate:

• Există tristeți înăbușite în tăcere și răbdare, timp îndelungat; ele cresc în interior și mocnesc în tăcere. Există însă și tristeți răzvrătite, care erup, răbufnesc în afară odată cu lacrimile și, din momentul acela, devin adevărate bocete, se revarsă insistent și continuu. Li se întîmplă mai ales femeilor. Și nimeni nu ar putea să afirme că tristețea exteriorizată este o formă mai ușoară decît tristețea lăuntrică, ce se consumă în singurătate și în tăcere. Tânguirile, ar trebui să aibă menirea de a stinge tristețea, și nicidecum de a-ți otrăvi și sfîșia inima și mai tare, așa cum se întîmplă. tristețea revărsată afară nu poate fi consolată, pentru că este alimentată mereu de sentimentul imposibilității de a te potoli. Tânguirea creează nevoia de a zgîndări rana în fiecare clipă. La nesfîrșit.
• Dragostea este o comoară atât de neprețuită că poți cumpăra lumea întreagă cu ea și îți poți răsplăti nu doar păcatele tale, ci și ale altora.
• Un șarpe îl înghite pe altul.
• E mai dulce să trăiești în desfrâu: toți blamează o astfel de viață, însă, într-un fel sau altul, toți trăiesc în desfrâu, dar mulți dintre ei o fac pe ascuns, în vreme ce eu mă destrăbălez la lumină.
• Când sunt în grup, copiii nu știu ce e mila.
• Necesități avem o grămada, și este normal să le avem, însă nu avem mijloace rezonabile, ortodoxe prin care să ni le satisfacem.

Vezi aici  10 lucruri pe care nu le știai despre F.M.Dostoievski

Rațiunea

Seneca afirma: ”Dacă vrei să-ți supui totul, supune-te rațiunii. Dacă te va stăpîni rațiunea, vei stăpîni pe mulți”. Rațiunea ca și concept filosofic presupune capacitatea spiritului uman de a înțelege relațiile universale, sensul lor, și de a acționa conform acestora. Rațiunea este cea care controlează înțelegerea, stabilește limite și ne permite să gândim obiectiv. Printr-o judecată rațională cunoaștem adevărul în toată obiectivitatea lui și nu lăsăm sentimentele să pună stăpânire pe gândirea noastră.
Rațiunea și simțirea sunt într-un conflict permanent. Se întâmplă foarte rar să simțim cu sufletul ceea ce gândim cu mintea. Rațiunea este un rezultat al adevărului care nu produce decât adevăruri. Toate minciunile și răutățile noastre vin din subiectivitate și din incapacitatea de a ne împăca cu anumite lucruri. De-a lungul timpului, am realizat că rațiunea stă la baza tuturor lucrurilor în viață, în special la baza filosofiei. Până și credința și dragostea provin din rațiune, și nu din nebunie sau sentimente. Anume gândirea logică și rațională asigură succesul, acționând ca un mijloc al reflecției spirituale care controlează percepțiile, deciziile și alegerile noastre.

11 lucruri neobișnuite despre Crăciun

• Crăciunul, după idee, marchează ziua în care s-a născut Isus Hristos, dar în Biblie nu există nici o însemnare cu privire la data de 25 decembrie. 25 decembrie a fost ales, probabil, pentru că coincide cu sărbătoarea antică păgînă Saturnalia, care sărbătorește Dumnezeul Agriculturii Saturn, cu petreceri, jocuri de noroc și cadouri.
• Multe dintre tradițiile de Crăciun își au rădăcinile în Saturnalia : ramuri din copacii veșnic verzi au fost utilizate în timpul solstițiului de iarnă ca o amintire a  plantelor veșnic verzi.
• Aceste ramuri au devenit fundamentul brazilor de Crăciun. Germanii se spune că au fost primii care au decorat copacii cu luminițe și cu prăjituri.
• Din cauza rădăcinilor adânci în festivalul păgîn Saturnalia, Crăciunul nu a fost acceptat inițial de religie. Chiar mai mult, din 1659 pînă în 1681, era ilegal de sărbătorit în Boston.
• Jingle Bells era inițial un cântec de Ziua Recunoștinței. 
• Santa Claus provine de la numele unui episcop St. Nicholas, care era cunoscut pentru că era darnic cu cei din jur. Numele său a suferit careva ”mutații” și așa s-a ajuns la Santa Claus.
• Povestea ciorapilor e următoarea : un om sărac avea 3 fete gata de măritat dar nu avea avere pentru ele. Așa că Moș Crăciun a ”scăpat” un săculeț cu monede de aur care au nimerit într-un ciorap.
• Inițial, costumul lui Moș Crăciun era albastru cu alb și verde, iar tradiția unui costum roșu, vine din publicitatea de la Coca Cola.
• ”Silent Night” este cel mai înregistrat cântec de Crăciun, cu peste 733 de versiuni diferite încă din 1978.
• Cel mai vândut cântec de Crăciun este ”White Christmas”, deși cel mai ascultat cântec este ”All I want for Christmas is you” de Mariah Carey.
• Iar cel mai vizionat film care să fie dacă nu ”How the Grinch stole Christmas” ?

Lupte

Se întîmplă adesea să ne simțim de parcă nu aparținem nici unui grup sau curent în mod special. De parcă pendulăm între 2 lumi diferite, iar punctul comun al acestor lumi este incertitudinea noastră în care categorie ne integrăm. Suntem ba indeciși, da hotărâți, când sensibili, când aroganți. E o luptă continuă pe care o ducem fiecare; o luptă între rațiune și suflet, între principii și valori, între bine și rău. O luptă continuă a cărei finalitate nu se mai apropie și care nu poate fi stopată decât dacă noi nu ne dorim aceasta. Confruntări care par a se amplifica din cauza etichetelor care ni se lipesc, sau poate din cauza propriilor noastre acțiuni.
Sunt clipe când încercăm să ne impunem valorile și încercăm să îi convingem pe alții că nu au dreptate. Dar dacă propria noastră percepție despre noi e o greșeală ? Ce se întîmplă dacă noi suntem subiectivi și respingem obiectivitatea tocmai pentru că nu ne pune într-o lumină favorabilă ? Nu ne conformăm și lăsăm întunericul să ne pătrundă?

Experiența

Vernon Law afirma : ”Experiența este cel mai dur profesor, pentru că întâi îți dă testul și apoi îți spune care era lecția”. În sens concret, experiența reprezintă totalitatea cunoștințelor pe care oamenii le dobândesc despre realitatea înconjurătoare în procesul interacțiunii dintre om și lumea exterioară. În sens abstract, experința reprezintă școala vieții. Sunt mulți cei care obțin experiență prin faptul că învață din propriile greșeli, și foarte puțini cei care extrag experiența din greșelile altora. Dobândim experință nu datorită câștigurilor noastre, ci datorită încercării și pierderii, pentru că nimic nu te învață mai mult decât un test pe care nu l-ai trecut.
Viața reprezintă o provocare, o multitudine de ispite în fața cărora nu putem rezista. Dar putem răspunde provocărilor bazându-ne pe experiența anterioară dobândită. Nimic nu îți oferă mai multă încredere, certitudine, ințelepciune decât experința, pentru că aceasta se găsește la baza tuturor succeselor și virtuțiilor noastre. Și dacă nu este experiența cea mai bună școală, atunci care este?

”Prin experiență, găsim drumul cel mai scurt printr-o pribegie îndelungată. Se întâmplă însă adesea, ca după această pribegie să nu mai fii în stare să îți continui drumul, iar în cazul acesta, la ce îți mai folosește experiența?”

Despre fericire și iubire

Se câștigă mulți bani vânzând idei despre fericire și iubire. Dar rămânem adesea profund dezamăgiți după ce cumpărăm ideile date. Și nu din cauză că cei care ne-au vândut ideile nu au cunoscut niciodată iubirea sau fericirea. Nu! Există doar teoreticieni care nu au făcut un ban din teoria lor, dar îi ajută pe alții să construiască averi. Rămânem dezamăgiți din cauză că, iubirea și fericirea diferențiază de la unul la altul. Sunt emoții și trăiri care se modelează după personalitatea, caracterul și principiile noastre.
M-am întrebat adesea unde îmi zace fericirea. Și am realizat că, cu cît mai mult o cauți și o dorești, cu atât mai greu vine. Căutăm fericirea în cadouri scumpe, în funcții distincte, în realizări mărețe, fără o conștientiza că, uneori, fericirea constă în puterea noastră de a-i face pe alții fericiți.
Am făcut cîțiva oameni fericiți. Iar pe alții să se iubească. Iar eu îmi voi extrage fericirea din nopțile reci de iarnă încălzite de doi ochi care te privesc din întuneric sau o inimă care bate în același ritm cu a ta.

Tess d'Urberville de Thomas Hardy

Romanul ”Tess d'Urberville” de Thomas Hardy o are în centru pe tînăra Tess Durbeyfiel, ofată simplă de la țară, căreia părinții i-au insuflat ideea că se trage din neamul unei vechi familii de cavaleri - d'Urberville. Misiunea fetei este aceea de a intra în grațiile unei rude de-a familiei, pentru a-și asigura starea financiară a ei, și a familiei. Pe parcursul romanului, tinerei îi ies în cale 2 bărbați, care nu vor ști niciodată să o prețuiască, iar viața îi rezervă o soartă departe de cea a unei tărance obișnuite.
Tess d'Urberville este un roman care tratează problema condiției umane femeiești, a traiului rural , a societății care încă se conduce după principiile primitive, și a iubirii. Cartea este structurată în 6 părți, titlul fiecărei părți fiind unul sugestiv, dar totodată plin de mister. Tess d’Urberville este o țărăncuță cu origini nobile, cu un suflet pur, crescut în superstiții creștine și în ritmul naturii. Cu o moralitate bazată pe intuiție și instincte, Tess se dovedește a fi o prezență cuceritoare în fragilitatea ei de fecioară, încăpățînată în a iubi, și tragică în imposibilitatea de a învinge suferința și regretul. Tess rămâne a fi privită ca o femeie de sacrificiu, ca pe o nevinovată. Dar chiar din perspectiva prejudecăților secolului al 19-lea, poate fi privită așa o femeie care naște un copil din flori, se cunună cu unul și trăiește cu altul, și mai ales care îl omoară cu propria mână? E Tess un monstru condus de pasiune, o eroină tragică, care se aruncă plină de elanul tinereții în prăpastia morală a unei crime? Rămâne de văzut, dar mai întîi de toate, rămâne de citit.

”- Ce se întîmplă, Angel?, întrebă ea tresărind. Au venit să mă ia?
- Da. dragostea mea, îi răspunse el. Au venit.
- Așa și trebuia să se întîmple, șopti ea. Angel, aproape că mă bucur că-i așa...Da, sunt bucuroasă. Fericirea asta nu aveam cum să țină prea mult. Era o fericire prea mare. M-am bucurat destul de ea...Și sunt încredințată că nu voi apuca să trăiesc cît să mă disprețuiești.
Tess se ridică în picioare, se cutremură și porni înainte. Nici unul dintre oameni nu se clintise din loc.
- Sunt gata!, spuse ea liniștită. Sunt gata. ”

• Mii de ani de filosofie analitică , nu au putut explica, într-un mod pe care logica noastră să îl înțeleagă, cum se întîmplă de un bărbat grosolan ajunge alături de o femeie delicată.
• Șarpele se unduiește cel mai bine, acolo unde păsările cîntă cel mai ispititor.
• Cea mai însemnată parte a nefericirii provine din convențiile sociale, nu din propria percepție.
• Prin experiență, găsim drumul cel mai scurt printr-o pribegie îndelungată. Se întîmplă însă adesea, ca după această pribegie să nu mai fii în stare să îți continui drumul, iar în cazul acesta, la ce îți mai folosește experiența?
• Experiența este direct proporțională cu intensitatea trăirilor, nu cu durata lor.
• Intuiția dă femeii nu doar darul de a cunoaște propria amărăciune, dar și pe cea din inima bărbatului.
• Depărtarea are proprietatea de a transforma orice pată în virtute.

Invidia

Moliere afirma ”Invidioșii vor muri, dar invidia- niciodată”. Invidia reprezintă sentimentul de frustrare ce survine după conștientizarea succesului altcuiva. Admirația motivează, iar invidia distruge. Și în timp ce invidia tinde să distrugă cele mai frumoase prietenii și duce la pierderea viziunii clare asupra lumii, invidioșii sunt tot mai mulți și mai mulți. Un om invidios nu va avea niciodată forța să treacă peste: va fi mereu mușcat de aceasta cînd va auzi de obiectul urii sale. Cel mai adesea invidiem persoanele nu pentru faptul că au un anumit lucru, sau că au primit un anumit merit, ci pentru faptul că noi nu avem aceste lucruri. Cel, în sufletul căruia se adopostește invidia, va termina sfîșiat și ros de succesul altor persoane, pentru că invidia, nu va rămâne niciodată nepedepsită.
Se spune că cine invidiază pe cei fericiți, se chinuie singur. Dar trebuie să ai tărie de caracter și să rabzi invidiile care se răsfrîng asupra ta, pentru că capacitatea de a trece peste invidia răsfrîntă asupra ta, vine din putere și din fericire. În rest, orice altă bază nu ai avea, invidia altora te va influența. Și într-un final, anume lipsa invidiei e cel mai bun semn al înaltelor tale virtuți.

Singurătatea

Octavio Paz spunea : ”Singurătatea este cea mai profundă realitate a naturii umane. Omul este singura ființă care știe că este singur”. Singurătatea reprezintă capacitatea de a fi singur, izolat, retras. Este un cuvânt atât de simplu, în spatele căruia se ascunde o noțiune atât de vastă. A fi singur, nu înseamnă a fi, neapărat, fără de prieteni sau familie. Uneori ne simțim triști, debusolați din cauza singurătății, fără a realiza de fapt, că cele mai profunde și mai puternice gânduri, apar în izolare. Trebuie să știi să manevrezi corect singurătatea, nu să te lași manevrat de ea, pentru că indiferent de cât de puțin nu te-ai atașa de o persoană, sau cât de mulți prieteni nu ai avea, mereu vor exista momente în care te vei simți singur. În asemenea situații, dacă nu ai un fond stabil mintal, singurătatea pune stăpânire pe tine, iar rezultatul poate fi unul dezastruos.
De-a lungul timpului, am realizat că ai nevoie de curaj pentru a-ți înfrunta singurătatea. Pentru că indiferent cât de multă siguranță, liniște și pace nu ți-ar oferi aceasta, ai nevoie de tărie de caracter pentru a-ți înfrunta propriile gânduri și propriile lupte lăuntrice. Trebuie să știi cum să-ți dirijezi singurătatea, pentru că numai în singurătate înveți să apreciezi adevăratele conotații ale prieteniei și ale familiei.