joi, 27 octombrie 2016

Recenzie: 320 de pisici negre de Rodica-Ojog Brașoveanu

Ok. Trebuie încă odată să recunosc genialitatea cu care a fost construită Melania Lupu. Citind anterior alte două romane, nu am putut să trec cu vederea caracterul, atitudinea și modul în care Rodica-Ojog Brașoveanu a însuflețit acest personaj cu perspicacitate, orientare în timp și spațiu și cu inteligență.
Romanul 320 de pisici negre este o continuare a romanului Bună seara, Melania! . Melania Lupu este arestată pentru spargerea unui muzeu. Aceasta nu reușește să-l convingă pe maiorul Cristescu astfel că ajunge la închisoare alături de Libelula și Olga Tudor. În același timp, Ned Morton, unul dintre cei mai căutați infractori din Anglia ajunge în România cu gândul de a căuta Madona, o Fecioară în mărime naturală de aur. În drumul lui Ned spre Madonă stă Olga Tudor - unica persoană care cunoaște locației statuiei de aur. În încercarea lui Ned de a o elibera pe Olga, o răpește în schimb pe Melania, care-i face jocul și se preface a fi Olga Tudor, dar că și-a pierdut memoria între timp. Melania își joacă cartea de bătrână senilă și prostuță, reușind să amăgească toate persoanele implicate în răpirea ei și să ajungă acasă unde să saboteze probele pentru a nu putea fi învinovățită. Reușește să-i ducă de nas pe toți cu excepția lui Ned Morton care se prinde de genialitatea ei, o urmărește și se îndrăgostește în ea.
Romanul 320 de pisici negre mi s-a părut un roman a-do-ra-bil. A fost piperat cu suspans, cu umor, cu intrigă, la un moment dat lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Am fost sincer surprinsă de acest roman, și sunt în continuare surprinsă de Melania Lupu care pentru mine încă înseamnă modelul ideal de bunicuță.

sâmbătă, 22 octombrie 2016

Recenzie: Singură cu mine de Marinela Lungu

Sursă: Amatoarea 
De Marinela Lungu am auzit datorită blogului Singură cu mine și datorită prietenilor comuni pe care îi avem. Pentru că au fost și în viața mea momente când îmi doream să fiu scriitoare, am fost mereu impresionată de oamenii care scriu la o vârstă foarte fragedă. ”Un roman scris la vârsta de 15 ani”. Cred că sintagma respectivă descrie cel mai bine romanul și ce reprezintă acesta. Cred că roman e un cuvânt prea mare și complex pentru această scriere: e mai mult un monolog, ceva între roman și nuvelă, un singur fir narativ, un număr redus de personaje, o poveste de dragoste imposibilă.  
Cartea spunea povestea a 2 copii, da, da, anume 2 copii, naivi, care se avântă încă de la o vârstă fragedă în mrejele iubirii. Elena este o tânără copilă, absolventă a treptei liceale, inocentă, care pășește încet dar sigur prin viață, mereu singură cu sine, meditativă, cu o lume interioară aparte. Radu este un tânăr de 23 de ani, trecut puțin prin viață, urât, cu vicii, dar pe care încearcă să le astupe și să le ascundă după o mască. Cei 2 se întâlnesc într-un club, el o face pe curtenitorul și încearcă să o păzească de primejdii, iar ea încearcă să se distanțeze de el. Între cei doi se înfiripează o idilă, una copilărească, meditativă, în care cei 2 nu discută decât despre dragoste și se avântă în mrejele ei fără a fi siguri de ceea ce simt și cu un trecut dubios ascuns în spate. Nu o să vă povestesc ce a fost mai departe pentru că o să stric suspansul.
Cartea Singură cu mine este un monolog. Nu de multe ori am întâlnit cugetări și meditații asupra vieții și asupra evenimentelor întâmplate, și mai ales, asupra iubirii. Am citit această carte în mai puțin de 2 ore într-o dimineață friguroasă de octombrie. Aveam așteptări mai mari. Speram ca pentru a susține suspansul și pentru o diversificare, autoarea va întreprinde ceva imprevizibil la final. Știam, cred că, încă de la mijlocul romanului care o să fie finalitatea acestuia: ea o să se întoarcă la el, iar el nu o să schimbe nimic din ceea ce i-a despărțit inițial. Dacă nici dragostea nu l-a putut pune pe picioare pe el, atunci ce putea să o facă? 
Mi-a plăcut enorm ultimul capitol. M-am regăsit în cele scrise acolo, și deși nu mi-am trăit încă dragostea, am rămas adânc impresionată de ce am citit la final ” Anume când scriu aceste rânduri, mă întreb: oare ce-a fost cu mine? Ce s-a întâmplat? Și tot eu îmi răspund... Era o lume sumbră, dictatorială. Dar m-am supus. Trăiam într-o împărăție a poveștilor. Eu le plăsmuiam și tot eu credeam în ele... Astfel, am greșit drumul. Eram convinsă că el e drumul meu... Atât de mult mă înspăimânta gândul că mă va părăsi, încât am preferat să-l părăsesc mai bine eu pe dânsul... Și totuși! Ce dragoste bizară într-o lume și mai bizară! Mai bine singură cu mine, decât singură cu cineva...” 

luni, 10 octombrie 2016

10 citate amețitoare despre vin

  1. Există mai multă filozofie într-o sticlă cu vin decât în toate cărțile. (Louis Pasteur)
  2. Distingem în apă propiul chip; dar în vin vedem inima celuilalt. (Proverb francez)
  3. Vinul roșu face bine femeilor - mai ales când e băut de bărbați. (Michelangelo Bounarotti)
  4. Nu fi printre cei ce se îmbată cu vin, ci printre cei ce își desfată trupul și sufletul cu vin. (Solomon)
  5. Vederea unui bețiv e cea mai bună lecție de sobrietate. (Anacharsis)
  6. Vinul este o poezie îmbuteliată. (Robert Stevenson)
  7. A face un vin bun este o deprindere. A face un vin de calitate este o artă. (Robert Mondavi)
  8. Viața este prea scurtă ca să bei un vin prost. (Bernulf Bruckner)
  9. Dacă Dumnezeu ar fi interzis băutura, ar mai fi făcut vinul atât de bun? (Cardinalul Richeleu)
  10. Suntem cu toții muritori până la primul sărut și până la al 2-lea pahar de vin. (Eduardo Galeano)