Recenzie: Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon

Despre Umbra vântului aș putea vorbi infinit. De la prima pagină până la ultima. Pentru că nici o carte nu am mai citit cu atâta avânt cum am făcut la acest roman. L-am devorat pe Zafon și abia aștept să citesc și celelalte romane ale sale. Dar am 17 cărți in bibliotecă pe care nu le-am citit încă așa că mai aștept cu ”datul” pe la librării.

Daniel Sempere este un copil de 10 ani, fiul unui librar din Barcelona. Rămas orfan de mic acesta își găsește alinare în cărțile pe care le descoperă pagină cu pagină. În una din zile, tatăl său îl duce într-un loc secret numit ”Cimitirul cărților uitate”. Fiind pus în fața unei alegeri, Daniel alege cartea lui Julian Carax - Umbra vântului. Băiatul devorează această carte într-o singura noapte. Fiind foarte curios de soarta acestui autor și de alte romane ale acestuia, Daniel caută informații despre Julian Carax. Curând, el află că este unicul posesor al acestui roman și că un anume Lain Coubert- personaj malefic din cărțile lui Carax - distruge toate exemplarele rămase. 

Pentru mine romanul a fost unul deosebit de frumos. Am simțit o plăcere imensă lecturându-l pe Zafon și mi-am dat seama că așa arată o carte perfectă pentru mine: cu descrierile Barcelonei de după război care nu m-au plictisit nici o secundă, cu personaje complexe a căror destin se împletește frumos cu cel al lui Julian Carax, un Daniel Sempere curios și inteligent pe care nu-l sperie nici o amenințare și o dragoste care s-a născut în sufletul meu pentru Zafon.

Sunt prea puține cuvinte cu care aș putea descrie acest roman. Eu am trăit cele mai frumoase sentimente lecturându-l, din acest motiv vi-l recomand cu drag. 

• Destinul obişnuieşte să stea la cotitură. Parcă-i un borfaş, o ştioarfă sau un vânzător de lozuri: cele trei incarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sunt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el. 
• Să nu fii ermetic cu mine, fiindcă tot ce n-ai să-mi povesteşti are să-ţi iasă sub formă de bube cu puroi. 
• Bea spune că arta de a citi moare încetul cu încetul, că e un ritual intim, că o carte e o oglindă şi că nu putem găsi în ea decât ceea ce avem înlăuntrul nostru, că atunci când citim ne folosim mintea şi sufletul şi că aceste bunuri sunt din ce în ce mai rare. 
• Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim. 
• Spune-mi băiete, te-ai urcat vreodată într-un Mercedes Benz?
  Julian deduse că așa se chema rabla imperială pe care industriașul o întrebuința pentru deplasare. Scutură din cap.
  Atunci, e timpul. E ca și când ai urca la cer, numai că nu-i nevoie de scară.
• Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie. 
• Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruieşte, nu pentru meritele celui care primeşte. 
• Armata, căsătoria, Biserica şi banca: cei patru călăreţi ai Apocalipsei.

Recenzie: Conspirația de Dan Brown

”Când un satelit NASA face o descoperire ciudată într-un ghețar din Arctica, agenția își proclamă mult așteptata și absolut necesara victorie - o victorie cu profunde implicații politice, căci Statele Unite ale Americii sunt în plină campanie electorală.

Dacă această descoperire va fi confirmată, ea va schimba cursul istoriei, căci tot ceea ce știam despre apariția noastră în Univers e o mare minciună, iar implicațiile sunt de neimaginat.

Pentru a verifica autenticitatea acesteo extraordinare descoperiri, Casa Alba trimite la fața locului specialiști cu renume, printre care și Rachel Sexton, fiica adversalului politic al actualului președinte, și pe celebrul om de știință Michael Tolland. Însă ceea ce descoperă ei întrece orice așteptare. Cu o echipă de asasini pe urmele lor, cei doi urmează să afle un lucru tulburător: că adevărul poate fi cea mai teribilă descoperire.”

Citind această descriere pe coperta cărții nu mi-am făcut prea multe așteptări de la această carte. Cât de bun poate fi un roman despre NASA, Casa Alba, politică pentru un iubitor de detective și romane de dragoste ca mine? Însă ce am descoperit a fost uimitor. Conspirația de Dan Brown este o carte superbă, plină de acțiune, suspans, intrigă. Este un thriller palpitant care combină cu succes și cu mult talent politica și știința într-o conspirație spectaculoasă, o adevărată aventură pe apă și pe uscat, cu implicarea celor mai influente persoane din cadrun NASA, NRO și chiar Casa Albă. 

Rachel și Michael Tolland nu au fost personajele mele preferate în acest roman. Am fost mai mult răpusă de Gabrielle și senatorul Sexton și de implicațiile politice ale acestora. Trebuie să recunosc că terminologia științifică referitoare la meteoriți, cosmos, condrule, fascicule mi-a dezbătut puțin interesul față de roman dar mă simt încântată de faptul că există așa scriitori implicați precum Dan Brown care s-au informat referitor la aspectele cele mai aprofundate ale unui meteorit și in general a spațiului în care se petrece acțiunea. Am rămas plăcut surprinsă de modul in care autorul l-a construit pe Zach Herney - un președinte coerent, cinstit, altruist și plin de bun simț - genul de președinte care îl vezi numai în cărți. ”Urmărindu-l cum se îndrepta spre scenă, Gabrielle se simți copleșită de un val neașteptat de mândrie. Zach Herney era pe cale să recunoască greșeala vieții lui și totuși, la modul cel mai ciudat cu putință, nu arătase niciodată mai președinte ca acum.”
M-am convins încă odată de talentul lui Dan Brown, de capacitățile lui de a te seduce cu perspicacitatea și modul de a construi acțiunea unei cărți. Recomand tuturor acest roman, mai puțin celor ocupați deoarece crează dependență :D Lecturi frumoase tuturor!

Recenzie: Regina nopții de Lilia Calancea

Ador să primesc cărți cadou. Cred ca cel mai plăcut sentiment este atunci când primesc cadou o carte cu adevărat bună. Din păcate Regina Nopții de Lilia Calancea nu a fost cea mai interesantă carte pe care am citit-o. Cele 180 de pagini mi-au părut o eternitate și mai mult de 30 de pagini odată nu puteam citi.

Adriana, după o căsnicie nereușită, se dedică pe deplin carierei și ajunge să conducă o renumită revistă pentru femei în Bruxelles. Are tot de ce are nevoie o femeie: carieră, bani, sex, dar nu și iubire. Într-o zi se decide să plece de la tot ce înseamnă viața modernă și vine pe o mică insulă grecească, ferită de turiști.

Călătoria pare să se termine fără să înceapă, când din prima zi scuterul pe care îl conduce este lovit de un automobil, iar Adriana suferă o fractură la picior, care o ține imobilizată timp o lună într-o odaie… cu vedere la mare și la frumoasa grădină cu flori a lui Dimitris, cel care a accidentat-o și care își asumă recuperarea ei.

Dimitris, cu 12 ani mai tânăr, se simte pe zi ce trece tot mai atașat de Adriana, care îl ține la distanță și refuză să admită o relație de iubire. Se însănătoșește și pleacă. „Dacă nu poți reține o femeie cu dragostea, n-o mai poți reține cu nimic.” „Ce dramă trăiește o femeie când nu-i iubită ani la rând. Ce dezastru poate provoca ea însăși, când e iubită din nou, dar nu mai crede în iubire! În niciun fel de iubire.”

Regina nopții este o carte care se citește foarte ușor, este lipsită de descrieri lungi și profunde, de o multitudine de personaje care să te încurce. Pentru mine această carte a fost plictisitoare tocmai din acest motiv. Eu nu m-am atașat de personaje, ele pe mine mă deranjau, vroiam mai repede să închei această poveste, acest basm. Pentru mine a fost o poveste ieftină de iubire, genul de istorie care nu se întâmplă niciodată. Nu pot spune mai multe despre această carte deoarece nu a fost cea mai bună carte citită de mine.

Recenzie: Nuntă în cer de Mircea Eliade

Femeile despre care a scris Eliade sunt foarte norocoase. Le-a descris cu atât patos, iubire, pasiune, încât am ajuns și eu să o iubesc pe Lena/Ileana - personajul principal. Scriitorul Andrei Mavrodin și Barbu Hasnas sunt îndrăgostiți de aceeași femeie, aceeași femeie stranie, pierdută, indecisă. Mavrodin o întâlnește în casa unui prieten comun și se îndrăgostește pe loc de ea. Iubirea lui este una sinceră, profundă, în care i se dăruiește cu trup și suflet. Însă nu-și dorește copii așa cum și-i dorește ea și îl părărsește. Pe de altă parte, Barbu Hasnas este un bărbat matur, înțelept care o iubește pe Lena cu toate că a încercat să i se împotrivească. Ce-i doi trăieste povestea unui cuplu perfect până în momentul când el iși dorește un copil iar ea îl refuză, relația lor fiind pe sfărșite.

Recunosc că după descrierea mea cartea nu pare prea interesantă, dar citind-o am amuțit. Am intrat în lumea sentimentală a bărbatului matur care a iubit sincer și din tot sufletul. Amândoi au iubit-o și i-au pus lumea la picioare, iar ea... Nu am înțeles l-a ce s-a gândit când a plecat de lângă amândoi. Ar fi putut descoperi lumea lângă oricare din ei...

Nuntă în cer este un roman de dragoste copleșitor, care îți dezvăluie iubirea în toate formele ei: sălbatică, plăcută, profundă, dureroasă. Acțiunea romanului este foarte ușor de urmărit, l-am citit dintr-o răsuflare la direct, fără pauze de câteva ore sau chiar săptămâni. Dramatismul, întorsătura de situație și intriga m-au ținut cu sufletul la gură. Iar Eliade, Eliade e fenomenal. Cum am mai spus, femeile despre care a scris sunt foarte norocoase.

Recenzie: Castelul pălărierului de A.J.Cronin

Castelul pălărierului de A.J.Cronin este o carte absolut deosebită. Aș vrea să găsesc cuvintele potrivite să-mi exprim interesul cu care am citit acest roman. Deși am fost bulversată de acest personaj, James Brodie, acțiunea romanului este una plină de intrigă și suspans. Am citit cartea cu sufletul la gură, ore la rând și am rămas stupefiată...

James Brodie este un tiran, un narcisist, un om care nu are respect pentru alții. Acțiunea începe cu o simplă ”ceremonie” a ceaiului in familia Brodie. La masă este prezent tatăl - James, mama - Margaret, bunica, și cele două fiice - Mary și Nessie. Încă din primele rânduri se observă caracterul agresiv și tiranic al personajului central și frica celorlalte personaje față de el. James Brodie este un tiran nu doar în familia sa, dar și în oraș unde lumea îl privește cu respect și cu oarecare teamă. James se consideră tatăl perfect, omul de afaceri perfect,cetățeanul perfect. Declinul său începe cu momentul în care fiica mai mare rămâne însărcinată și o alungă de acasă, continuă cu momentul în care proprietarul prăvăliei de alături își vinde magazinul concurenților lui Jamie și se sfârșește cu moartea tragică a fiicei care nu a obținut bursa pe care el și-o dorea atât de mult.

Este prima carte de acest gen pe care o citesc și este și printre ultimele. Nu l-am putut suferi pe Brodie, tot acest act de aroganță, narcisism și vioență m-a enervat. Nu înțelegeam și nu înțeleg cum femeile pot suporta un astfel de om lângă ele când lumea e plină de oameni buni. Am rămas șocată cum acest om cheltuia banii pe costume pentru el,ace din aur și tot felul de pretenții,cum și-a făcut o amantă în timp ce soția și copii nu aveau haine noi de ani buni, cum el dădea bani tot mai puțini pentru întreținerea casei și cum porția lui de mâncare trebuia să rămână aceeași.

Am întâlnit în acest roman personaje foarte diferite, dar nu mi-a plăcut de nici unul în mod special pentru că toate se conformau capului familiei. Autorul a reușit cu mult dar să descrie o situație care este actuală în multe familii de acum, nemaivorbind de familiile de atunci.Mi-a plăcut foarte mult această carte, am învățat că binele câștigă întotdeauna dar pierderile sunt prea dureroase.Mi-am imaginat sfârșitul romanului cu Nessie și Mary care fug împreună de acasă și își lasă tatăl singur în mândria și violența lui, înecându-se în băutură, amar și remușcări.

Recomand acest roman din tot sufletul, însă  numai pentru cei tari de caracter, pentru că la ce personaj e James Brodie trebuie mult curaj! 

Recenzie: Amantul doamnei Chatterley de D.H.Lawrence

”Ultimul roman al lui D.H.Lawrence, Amantul doamnei Chatterley a fost interzis la pulicarea sa, stârnind o furtună de controverse. Lawrence explorează trăirile lui Constance Chatterley, prizonieră într-un mariaj steril cu Sir Clifford, un aristocrat intelectual paralizat de la brâu în jos în urma Primului Război Mondial. Disperat să capete un moștenitor, Clifford îi sugerează soției sale să încerce o aventură, și Constance se trezește implicată într-o relație pasională cu Oliver Mellors, paznicul de vânătoare de pe domeniul lor. Într-un stil liric și senzual, romanul descrie profunda legătură emoțională și fizică dintre doi oameni separați de prejudecățile celorlalți, denunțând totodată necruțător păcatele industrializării și împărțirea societății în clase. Forța, complexitatea și subtilitatea psihologicăfac din această scriere cu totul originală o apologie a pasiunii, o celebrare erotică a vieții.”

Am cumpărat acest roman pentru coperta frumoasă și pentru descrierea siropoasă de pe ea. Am rămas puțin dezamăgită de roman și am înțeles că romanele erotice nu sunt pentru mine. Nu mi-a plăcut erotismul lui Bukowski și nu-mi place nici erotismul lui Lawrence. Despre sex nu se citesc cărți.

Nu vreau să spun că m-a plictisit acest roman. Dar l-am citit fără vreo motivație serioasă, cu pauze mari între capitole, uneori chiar cu pauze de câteva săptămâni. Eram și nu eram curioasă despre ce se scrie în roman. Am citit între timp alte x cărți și parcă mă întorceam la romanul lui Lawrence cu oarecare silă. 

Nu mi-a plăcut de nici un personaj în mod special. Pe ”amantul” doamnei Chatterley l-am urât chiar. Am văzut din partea lui un comportament necuviincios. Nu l-am văzut atașat de biata Connie, Connie care căuta dragoste, afecțiune, sentiment. Oliver Mellor mi-a părut ceea ce numim noi - țăran - comportamen necuviincios, atitudine proastă, maniere urâte. Connie a fost un personaj monoton. Genul de personaj care caută iubirea ideală, dar care a gata să oprească căutările pentru primul - țăran. Cel mai mult cred că mi-a plăcut de Clifford. Mi-au plăcut discuțiile lui filosofice cu Connie sau cu doamna Bolton.

Acțiunea romanului este lentă și lipsită de oarecare răsturnări de situație, de intrigă sau suspans. Nici măcar descoperirea adulterului nu emoționează nici într-un fel cititorul deoarece soțul acceptă mai mult sau mai puțin acțiunile doamnei Chatterley. Conflictele sunt mai degrabă interne, în sufletul personajelor, iar certurile sunt mascate de diplomația acelor timpuri și nu trezesc un oarecare interes.

Un roman drăguț, nu pot să spun că a fost o pierdere de timp completă, dar... nu a fost ceea ce-mi place mie.

Recenzie: Iarna vrajbei noastre de John Steinbeck

”Publicat cu un an înainte ca Steinbeck să primească Premiul Nobel pentru literatură, romanul urmărește marasmul ce a cuprins societatea americană în anii 1960. Personajul central, Ethan, ajunge în pragul sărăciei lucrând ca funcționar la propria băcănie, deținută acum de un imigrant italian. Soția și copiii se plâng la nesfârșit de lipsa banilor și de viața pe care o duc, iar Ethan încearcă cu disperare să le ofere fericirea și, în același timp, să-ți păstreze demnitatea. Prin Iarna vrajbei Noastre, Steinbeck ne poartă într-o călătorie spre miezul disperării protagonistului său, alimentată fără încetare de sentimentul ratării.”

Întâi de toate trebuie să spun că-l iubesc pe Steinbeck. Are un stil aparte de a scrie și de a ajunge la sufletul și inima ta. De romanul său ”La răsărit de Eden” - m-am îndrăgostit. Pot spune că este unul din autorii mei preferați care a trezit în mine sentimente care mai de care. Dar acest roman al său, m-a șocat. Mi s-a părut atât de... monoton. Practic l-am citit cu de-a sila sperând să găsesc ceva bun în el. Nu l-am putut finaliza. Mi-au rămas vreo 100 de pagini dar simt că nu mai pot citi. Acțiunea este atât de monotonă, personajele sunt atât de plictisitoare, însăși cartea nu mi se mai pare frumoasă sau interesantă. Am lungit lectura acestui roman încă din noiembrie și cred că o să-l las nefinalizat.

Stilul autorului a rămas practic același, însă acțiunea romanului... nu se întâmplă nimic în carte. Același Ethan merge în fiecare zi la lucru, aceași Mary mereu nemulțumită, același Marullo mereu enervat și arogant. Știu că Steinbeck e un autor superb, dar acest roman nu a fost pe gustul meu.

Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE

O familie frumoasă și distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă și îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoșii, a căror prietenie se dovedește a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.

”Bine ați venit la minunata familie Sinclair.
N-avem nici un acriminal.
N-avem nici un dependent.
N-avem nici un ratat.
Familia Sinclair e compusă de indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul din noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare.
Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată. Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Am cumpărat Mincinoșii pentru coperta frumoasă și descrierea intrigantă de pe copertă. Și pentru că am auzit de această carte pe un alt blog. Nu aveam așteptări foarte mari. Nu pot spune că a fost o carte care m-a dat pe spate sau o să o țin minte toată viața. Dar a fost o carte care mi-a plăcut. Pe alocuri mi-a plăcut stilul autoarei: cu propoziții scurte, directe, fără subînțelesuri. Pe de altă parte mi-au lipsit descrierile lungi de peisaje dau dialogurile monotone pe care le-am întâlnit în cărțile lui Thomas Mann sau ale lui Kanusgard.

Trei sferturi din carte au fost... plictisitoare. Nu prea m-au surprins și nu voiam să rămân cu restanță de aceea am decis să finalizez cartea până la ultima filă. Însă ultimele 30-40 de pagini au fost superbe. Am descoperit în ele intrigă, suspans. Ultimele pagini m-au făcut să-mi schimb părerea total despre roman. Un roman fascinant, tulburător și inedit. E.Lockhart are un geniu și un stil aparte în felul ei de a scrie și a te surprinde cu naturalețea cu care personajele simt și trăiesc întâmplările romanului. 

Pentru cei care vor să evadeze de la rutina zilnică și să se delecteze cu o lectură ușoară, intrigantă și plăcută le recomand acest roman ca pe o lectură-pauză de la treburile zilnice, lucru, studii sau alte cărți dificile. 

”Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE”

Recenzie: Garden Spells de Sarah Addison Allen

Garden Spells este prima carte pe care am citit-o în rusă și am cumpărat-o după ce am citit o recomandare pe un grup de carte. Trebuie să recunosc că această carte este una magică. Am rămas plăcut surprinsă de conținutul ei și m-a vrăjit. La propriu! 

Fetele din familia Waverley, fie că vor sau nu, sunt moștenitoarele unei comori care crește chiar în curtea lor. Un copac deosebit crește în grădina acestei familii, un copac care are proprietatea de a-ți arăta cea mai mare frica a ta sau cea mai mare fericire. Și acest copac crește deasupra unor flori cu puteri miraculoase. Încă de câteva generații, fetele familiei Waverley au fost înzestrate cu capacități deosebite: Claire face bucate din diferite flori, Sydney are capacitatea de a aranja părul în așa fel încât să te facă fericită, Evanelle oferă cadou un obiect care îți va fi de mare ajutor pe viitor iar micuța Bay știe unde stau lucrurile la locul lor. 

Nu vreau să povestesc conținutul romanului, însă nu pot decât să recomand acest roman cu tot sufletul. Pentru mine a fost o carte atât de frumoasă. Am citit-o cu atâta plăcere, am descoperit o lume magică, ruptă de realitate în care familia este tot ce contează. M-am trezit brusc cuprinsă de mireasma florilor de liliac, de trandafir, uitându-mă la soare de sub coroana unui măr care-și aruncă fructele în grădina vecinului.

O carte superbă, cu un conținut original. O lectură pe cât de plăcută pe atât de ușoară de citit. Recomand numaidecât și dacă a mai citit cineva acest roman aștept părerile.