Recenzie: Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafon

Despre Umbra vântului aș putea vorbi infinit. De la prima pagină până la ultima. Pentru că nici o carte nu am mai citit cu atâta avânt cum am făcut la acest roman. L-am devorat pe Zafon și abia aștept să citesc și celelalte romane ale sale. Dar am 17 cărți in bibliotecă pe care nu le-am citit încă așa că mai aștept cu ”datul” pe la librării.

Daniel Sempere este un copil de 10 ani, fiul unui librar din Barcelona. Rămas orfan de mic acesta își găsește alinare în cărțile pe care le descoperă pagină cu pagină. În una din zile, tatăl său îl duce într-un loc secret numit ”Cimitirul cărților uitate”. Fiind pus în fața unei alegeri, Daniel alege cartea lui Julian Carax - Umbra vântului. Băiatul devorează această carte într-o singura noapte. Fiind foarte curios de soarta acestui autor și de alte romane ale acestuia, Daniel caută informații despre Julian Carax. Curând, el află că este unicul posesor al acestui roman și că un anume Lain Coubert- personaj malefic din cărțile lui Carax - distruge toate exemplarele rămase. 

Pentru mine romanul a fost unul deosebit de frumos. Am simțit o plăcere imensă lecturându-l pe Zafon și mi-am dat seama că așa arată o carte perfectă pentru mine: cu descrierile Barcelonei de după război care nu m-au plictisit nici o secundă, cu personaje complexe a căror destin se împletește frumos cu cel al lui Julian Carax, un Daniel Sempere curios și inteligent pe care nu-l sperie nici o amenințare și o dragoste care s-a născut în sufletul meu pentru Zafon.

Sunt prea puține cuvinte cu care aș putea descrie acest roman. Eu am trăit cele mai frumoase sentimente lecturându-l, din acest motiv vi-l recomand cu drag. 

• Destinul obişnuieşte să stea la cotitură. Parcă-i un borfaş, o ştioarfă sau un vânzător de lozuri: cele trei incarnări ale sale cele mai bătătoare la ochi. Dar ceea ce nu face sunt vizitele la domiciliu. Trebuie să te duci tu după el. 
• Să nu fii ermetic cu mine, fiindcă tot ce n-ai să-mi povesteşti are să-ţi iasă sub formă de bube cu puroi. 
• Bea spune că arta de a citi moare încetul cu încetul, că e un ritual intim, că o carte e o oglindă şi că nu putem găsi în ea decât ceea ce avem înlăuntrul nostru, că atunci când citim ne folosim mintea şi sufletul şi că aceste bunuri sunt din ce în ce mai rare. 
• Un secret valorează atât cât valorează cei de care trebuie să-l păzim. 
• Spune-mi băiete, te-ai urcat vreodată într-un Mercedes Benz?
  Julian deduse că așa se chema rabla imperială pe care industriașul o întrebuința pentru deplasare. Scutură din cap.
  Atunci, e timpul. E ca și când ai urca la cer, numai că nu-i nevoie de scară.
• Nu există limbi moarte, ci numai creiere în letargie. 
• Darurile se fac pentru plăcerea celui care dăruieşte, nu pentru meritele celui care primeşte. 
• Armata, căsătoria, Biserica şi banca: cei patru călăreţi ai Apocalipsei.

Recenzie: Conspirația de Dan Brown

”Când un satelit NASA face o descoperire ciudată într-un ghețar din Arctica, agenția își proclamă mult așteptata și absolut necesara victorie - o victorie cu profunde implicații politice, căci Statele Unite ale Americii sunt în plină campanie electorală.

Dacă această descoperire va fi confirmată, ea va schimba cursul istoriei, căci tot ceea ce știam despre apariția noastră în Univers e o mare minciună, iar implicațiile sunt de neimaginat.

Pentru a verifica autenticitatea acesteo extraordinare descoperiri, Casa Alba trimite la fața locului specialiști cu renume, printre care și Rachel Sexton, fiica adversalului politic al actualului președinte, și pe celebrul om de știință Michael Tolland. Însă ceea ce descoperă ei întrece orice așteptare. Cu o echipă de asasini pe urmele lor, cei doi urmează să afle un lucru tulburător: că adevărul poate fi cea mai teribilă descoperire.”

Citind această descriere pe coperta cărții nu mi-am făcut prea multe așteptări de la această carte. Cât de bun poate fi un roman despre NASA, Casa Alba, politică pentru un iubitor de detective și romane de dragoste ca mine? Însă ce am descoperit a fost uimitor. Conspirația de Dan Brown este o carte superbă, plină de acțiune, suspans, intrigă. Este un thriller palpitant care combină cu succes și cu mult talent politica și știința într-o conspirație spectaculoasă, o adevărată aventură pe apă și pe uscat, cu implicarea celor mai influente persoane din cadrun NASA, NRO și chiar Casa Albă. 

Rachel și Michael Tolland nu au fost personajele mele preferate în acest roman. Am fost mai mult răpusă de Gabrielle și senatorul Sexton și de implicațiile politice ale acestora. Trebuie să recunosc că terminologia științifică referitoare la meteoriți, cosmos, condrule, fascicule mi-a dezbătut puțin interesul față de roman dar mă simt încântată de faptul că există așa scriitori implicați precum Dan Brown care s-au informat referitor la aspectele cele mai aprofundate ale unui meteorit și in general a spațiului în care se petrece acțiunea. Am rămas plăcut surprinsă de modul in care autorul l-a construit pe Zach Herney - un președinte coerent, cinstit, altruist și plin de bun simț - genul de președinte care îl vezi numai în cărți. ”Urmărindu-l cum se îndrepta spre scenă, Gabrielle se simți copleșită de un val neașteptat de mândrie. Zach Herney era pe cale să recunoască greșeala vieții lui și totuși, la modul cel mai ciudat cu putință, nu arătase niciodată mai președinte ca acum.”
M-am convins încă odată de talentul lui Dan Brown, de capacitățile lui de a te seduce cu perspicacitatea și modul de a construi acțiunea unei cărți. Recomand tuturor acest roman, mai puțin celor ocupați deoarece crează dependență :D Lecturi frumoase tuturor!

Recenzie: Regina nopții de Lilia Calancea

Ador să primesc cărți cadou. Cred ca cel mai plăcut sentiment este atunci când primesc cadou o carte cu adevărat bună. Din păcate Regina Nopții de Lilia Calancea nu a fost cea mai interesantă carte pe care am citit-o. Cele 180 de pagini mi-au părut o eternitate și mai mult de 30 de pagini odată nu puteam citi.

Adriana, după o căsnicie nereușită, se dedică pe deplin carierei și ajunge să conducă o renumită revistă pentru femei în Bruxelles. Are tot de ce are nevoie o femeie: carieră, bani, sex, dar nu și iubire. Într-o zi se decide să plece de la tot ce înseamnă viața modernă și vine pe o mică insulă grecească, ferită de turiști.

Călătoria pare să se termine fără să înceapă, când din prima zi scuterul pe care îl conduce este lovit de un automobil, iar Adriana suferă o fractură la picior, care o ține imobilizată timp o lună într-o odaie… cu vedere la mare și la frumoasa grădină cu flori a lui Dimitris, cel care a accidentat-o și care își asumă recuperarea ei.

Dimitris, cu 12 ani mai tânăr, se simte pe zi ce trece tot mai atașat de Adriana, care îl ține la distanță și refuză să admită o relație de iubire. Se însănătoșește și pleacă. „Dacă nu poți reține o femeie cu dragostea, n-o mai poți reține cu nimic.” „Ce dramă trăiește o femeie când nu-i iubită ani la rând. Ce dezastru poate provoca ea însăși, când e iubită din nou, dar nu mai crede în iubire! În niciun fel de iubire.”

Regina nopții este o carte care se citește foarte ușor, este lipsită de descrieri lungi și profunde, de o multitudine de personaje care să te încurce. Pentru mine această carte a fost plictisitoare tocmai din acest motiv. Eu nu m-am atașat de personaje, ele pe mine mă deranjau, vroiam mai repede să închei această poveste, acest basm. Pentru mine a fost o poveste ieftină de iubire, genul de istorie care nu se întâmplă niciodată. Nu pot spune mai multe despre această carte deoarece nu a fost cea mai bună carte citită de mine.

Recenzie: Nuntă în cer de Mircea Eliade

Femeile despre care a scris Eliade sunt foarte norocoase. Le-a descris cu atât patos, iubire, pasiune, încât am ajuns și eu să o iubesc pe Lena/Ileana - personajul principal. Scriitorul Andrei Mavrodin și Barbu Hasnas sunt îndrăgostiți de aceeași femeie, aceeași femeie stranie, pierdută, indecisă. Mavrodin o întâlnește în casa unui prieten comun și se îndrăgostește pe loc de ea. Iubirea lui este una sinceră, profundă, în care i se dăruiește cu trup și suflet. Însă nu-și dorește copii așa cum și-i dorește ea și îl părărsește. Pe de altă parte, Barbu Hasnas este un bărbat matur, înțelept care o iubește pe Lena cu toate că a încercat să i se împotrivească. Ce-i doi trăieste povestea unui cuplu perfect până în momentul când el iși dorește un copil iar ea îl refuză, relația lor fiind pe sfărșite.

Recunosc că după descrierea mea cartea nu pare prea interesantă, dar citind-o am amuțit. Am intrat în lumea sentimentală a bărbatului matur care a iubit sincer și din tot sufletul. Amândoi au iubit-o și i-au pus lumea la picioare, iar ea... Nu am înțeles l-a ce s-a gândit când a plecat de lângă amândoi. Ar fi putut descoperi lumea lângă oricare din ei...

Nuntă în cer este un roman de dragoste copleșitor, care îți dezvăluie iubirea în toate formele ei: sălbatică, plăcută, profundă, dureroasă. Acțiunea romanului este foarte ușor de urmărit, l-am citit dintr-o răsuflare la direct, fără pauze de câteva ore sau chiar săptămâni. Dramatismul, întorsătura de situație și intriga m-au ținut cu sufletul la gură. Iar Eliade, Eliade e fenomenal. Cum am mai spus, femeile despre care a scris sunt foarte norocoase.

Recenzie: Castelul pălărierului de A.J.Cronin

Castelul pălărierului de A.J.Cronin este o carte absolut deosebită. Aș vrea să găsesc cuvintele potrivite să-mi exprim interesul cu care am citit acest roman. Deși am fost bulversată de acest personaj, James Brodie, acțiunea romanului este una plină de intrigă și suspans. Am citit cartea cu sufletul la gură, ore la rând și am rămas stupefiată...

James Brodie este un tiran, un narcisist, un om care nu are respect pentru alții. Acțiunea începe cu o simplă ”ceremonie” a ceaiului in familia Brodie. La masă este prezent tatăl - James, mama - Margaret, bunica, și cele două fiice - Mary și Nessie. Încă din primele rânduri se observă caracterul agresiv și tiranic al personajului central și frica celorlalte personaje față de el. James Brodie este un tiran nu doar în familia sa, dar și în oraș unde lumea îl privește cu respect și cu oarecare teamă. James se consideră tatăl perfect, omul de afaceri perfect,cetățeanul perfect. Declinul său începe cu momentul în care fiica mai mare rămâne însărcinată și o alungă de acasă, continuă cu momentul în care proprietarul prăvăliei de alături își vinde magazinul concurenților lui Jamie și se sfârșește cu moartea tragică a fiicei care nu a obținut bursa pe care el și-o dorea atât de mult.

Este prima carte de acest gen pe care o citesc și este și printre ultimele. Nu l-am putut suferi pe Brodie, tot acest act de aroganță, narcisism și vioență m-a enervat. Nu înțelegeam și nu înțeleg cum femeile pot suporta un astfel de om lângă ele când lumea e plină de oameni buni. Am rămas șocată cum acest om cheltuia banii pe costume pentru el,ace din aur și tot felul de pretenții,cum și-a făcut o amantă în timp ce soția și copii nu aveau haine noi de ani buni, cum el dădea bani tot mai puțini pentru întreținerea casei și cum porția lui de mâncare trebuia să rămână aceeași.

Am întâlnit în acest roman personaje foarte diferite, dar nu mi-a plăcut de nici unul în mod special pentru că toate se conformau capului familiei. Autorul a reușit cu mult dar să descrie o situație care este actuală în multe familii de acum, nemaivorbind de familiile de atunci.Mi-a plăcut foarte mult această carte, am învățat că binele câștigă întotdeauna dar pierderile sunt prea dureroase.Mi-am imaginat sfârșitul romanului cu Nessie și Mary care fug împreună de acasă și își lasă tatăl singur în mândria și violența lui, înecându-se în băutură, amar și remușcări.

Recomand acest roman din tot sufletul, însă  numai pentru cei tari de caracter, pentru că la ce personaj e James Brodie trebuie mult curaj! 

Recenzie: Iarna vrajbei noastre de John Steinbeck

”Publicat cu un an înainte ca Steinbeck să primească Premiul Nobel pentru literatură, romanul urmărește marasmul ce a cuprins societatea americană în anii 1960. Personajul central, Ethan, ajunge în pragul sărăciei lucrând ca funcționar la propria băcănie, deținută acum de un imigrant italian. Soția și copiii se plâng la nesfârșit de lipsa banilor și de viața pe care o duc, iar Ethan încearcă cu disperare să le ofere fericirea și, în același timp, să-ți păstreze demnitatea. Prin Iarna vrajbei Noastre, Steinbeck ne poartă într-o călătorie spre miezul disperării protagonistului său, alimentată fără încetare de sentimentul ratării.”

Întâi de toate trebuie să spun că-l iubesc pe Steinbeck. Are un stil aparte de a scrie și de a ajunge la sufletul și inima ta. De romanul său ”La răsărit de Eden” - m-am îndrăgostit. Pot spune că este unul din autorii mei preferați care a trezit în mine sentimente care mai de care. Dar acest roman al său, m-a șocat. Mi s-a părut atât de... monoton. Practic l-am citit cu de-a sila sperând să găsesc ceva bun în el. Nu l-am putut finaliza. Mi-au rămas vreo 100 de pagini dar simt că nu mai pot citi. Acțiunea este atât de monotonă, personajele sunt atât de plictisitoare, însăși cartea nu mi se mai pare frumoasă sau interesantă. Am lungit lectura acestui roman încă din noiembrie și cred că o să-l las nefinalizat.

Stilul autorului a rămas practic același, însă acțiunea romanului... nu se întâmplă nimic în carte. Același Ethan merge în fiecare zi la lucru, aceași Mary mereu nemulțumită, același Marullo mereu enervat și arogant. Știu că Steinbeck e un autor superb, dar acest roman nu a fost pe gustul meu.

Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE

O familie frumoasă și distinsă.
O insulă privată.
O fată vulnerabilă și îndrăgostită.
Un băiat curajos, plin de pasiune.
Un grup de patru prieteni, Mincinoșii, a căror prietenie se dovedește a fi distructivă.
O revoltă. Un accident. Un secret.
Minciună după minciună.
Dragoste adevărată.
Adevărul.

”Bine ați venit la minunata familie Sinclair.
N-avem nici un acriminal.
N-avem nici un dependent.
N-avem nici un ratat.
Familia Sinclair e compusă de indivizi atletici, înalți, frumoși. Suntem democrați, cu avere, din tată în fiu.
Nu contează dacă unul din noi e îndrăgostit până la disperare, absolut până la disperare.
Atât de îndrăgostit încât trebuie luate măsuri la fel de disperate.
Nimeni n-are nevoie de nimeni.
Nimeni nu greșește vreodată. Trăim, cel puțin pe durata verii, pe o insulă privată, în apropiere de linia de coastă din Massachusetts.
Poate că asta e tot ce trebuie să știți.”

Am cumpărat Mincinoșii pentru coperta frumoasă și descrierea intrigantă de pe copertă. Și pentru că am auzit de această carte pe un alt blog. Nu aveam așteptări foarte mari. Nu pot spune că a fost o carte care m-a dat pe spate sau o să o țin minte toată viața. Dar a fost o carte care mi-a plăcut. Pe alocuri mi-a plăcut stilul autoarei: cu propoziții scurte, directe, fără subînțelesuri. Pe de altă parte mi-au lipsit descrierile lungi de peisaje dau dialogurile monotone pe care le-am întâlnit în cărțile lui Thomas Mann sau ale lui Kanusgard.

Trei sferturi din carte au fost... plictisitoare. Nu prea m-au surprins și nu voiam să rămân cu restanță de aceea am decis să finalizez cartea până la ultima filă. Însă ultimele 30-40 de pagini au fost superbe. Am descoperit în ele intrigă, suspans. Ultimele pagini m-au făcut să-mi schimb părerea total despre roman. Un roman fascinant, tulburător și inedit. E.Lockhart are un geniu și un stil aparte în felul ei de a scrie și a te surprinde cu naturalețea cu care personajele simt și trăiesc întâmplările romanului. 

Pentru cei care vor să evadeze de la rutina zilnică și să se delecteze cu o lectură ușoară, intrigantă și plăcută le recomand acest roman ca pe o lectură-pauză de la treburile zilnice, lucru, studii sau alte cărți dificile. 

”Citește Mincinoșii. Și dacă cineva te întreabă cum se termină, MINTE”

Recenzie: Marile speranțe de Charles Dickens

Marile speranțe de Charles Dickens urmărește povestea unui tânăr, Pip, care în timp ce vizita mormintele părinților săi este înșfăcat de un evadat care îi cere să-i aducă mâncare și să-i ofere un adăpost. Pip, care locuia cu sora mai mare și cu soțul ei, îi aduce evadatului de mâncare iar a doua zi acesta este prins și trimis vaselor cu prizonieri. Pe de altă parte, autorul ne-o prezintă pe domnișoara Havisham, o celibatară bogată și ciudată, care caută un băiat care să se joace cu fiica ei adoptivă, Estella. Încă din primele clipe, Pip se îndrăgostește de Estella, însă aceasta îl tratează cu răutate și distanță. Câțiva ani mai târziu, pe când Pip era ucenic la fierăria lui Joe, află că este moștenitorul unei averi și că binefăcătorul său a cerut ca Pip să fie transformat într-un domn. Pip o părăsește pe sora sa și pe soțul ei Joe, și pleacă în îndeplinirea marilor sale speranțe în Londra. Urmează o serie de peripeții care îl fac pe Pip să-și piardă averea, dar în urma cărora câștigă lucruri care nu pot fi egalate în bani: dragostea lui Joe, recunoștința față de Magwitch, împlinirea spirituală.

Trebuie să recunosc că, atunci când am început romanul așteptările mele erau la fel de mari ca speranțele lui Pip. Am fost puțin dezamăgită de acest roman. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar nu a fost atât de intens cum mi-aș fi dorit, nu m-a dat pe spate. Cartea nu este voluminoasă, însă este destul de suculentă în detalii, iar firul narativ este unul destul de ușor de urmat. Am trăit anumite stări contradictorii cu referire la personajul lui Pip, pe de o parte nu înțelegeam ura și disprețul său față de binefăcătorul său, iar pe de altă parte am văzut în el, un copil, chiar dacă ajunsese la 23 de ani. L-am văzut cuprins de inocență, un suflet care are nevoie de îndrumare, de căldură, de iubire. Finalul cărții este unul fericit, chiar dacă nu pentru toată lumea.

Este primul roman de Dickens pe care îl citesc și mai am unul în bibliotecă care așteaptă devorat. Sper ca Povestea dintre două orașe să mă impresioneze mai mult decât Marile speranțe. Cu toate acestea, e o carte care merită încercarea. 

Recenzie: La răsărit de Eden de John Steinbeck

La răsărit de Eden de John Steinbeck este o carte spectaculoasă. Mă bucur că am cunoscut autorul anume prin intermediul acestui roman deoarece m-am îndrăgostit. Nu cred că am mai citit o carte atât de bună într-o perioadă destul de îndelungată. Am citit cu patimă, cu ardoare primul volum, l-am devorat cu o plăcere de neînchipuit.

La o mică distanță de Connecticut își are ferma Cyrus Trask, un bărbat mincinos care își inventează o poveste militară strălucită, cu toate că își pierduse piciorul în prima oră de război. Cyrus are un fiu, Adam, iar soția aceastuia se sinucide înecându-se într-o apă adâncă până la genunchi. Cyrus se recăsătorește și apare Charles. Adam și Charles, deși sunt frați sunt 2 personaje complet diferite. De Adam m-am îndrăgostit încă de când era mic și suporta toate bătăile fratelui său, susținând că aceasta nu-și dă seama de ce face. Charles mi-a provocat milă. Și dezgust. Știam că ține la fratele său, dar la câtă violență am văzut din partea lui în primele 100 de pagini am crezut că abandonez cartea. Cyrus își tratează diferit copii. Pe unul îl iubește mai mult și îl trimite în armată dorind să îi asigure un viitor militar strălucit așa cum el nu a avut.

Intriga romanului o reprezintă domnișoara Cathy Ames. Aceasta este fiica unui proprietare de tăbăcărie din Massachusetts, care a avut  viață destul de agitată până a se întâlni cu Adam. Pe Cathy am adorat-o. Sub toate numele, sub toate formele. Am văzut în ea personajul diabolic perfect care a avut cel mai reușit destin în toată istoria romanului lui Steinbeck. Cathy de mică avusese o înclinație către minciuni. Demostrând un puternic instinc sexual precoce, aceasta împinge un tânăr profesor la sinucidere. Mi-am imaginat-o atât de frumoasă și deosebit de isteață. O fată ambițioasă, care la urmă a dat dovadă și de inteligență emoțională demostrând că nu are sufletul ca gheața.După ce a fost bătută de tatăl ei, demonul din Cathy o dat foc casei părintești și a ajuns în Boston unde a început a lucra într-un bordel. După o neînțelegere cu proprietarul, acesta o bate atât de tare încât se trezește bătută măr la treptele casei Trask. Aceasta stimulează pierderea memoriei în fața lui Adam, dar nu reușește să-l păcălească pe Charles. Cei doi se căsătoresc și se mută în Valea Salinas, unde fac cunoștință cu Samuel Hamilton.

Samuel Hamilton este un bărbat model. Are 9 copii și locuiește pe un pământ în care niciodată nu este apă. Dar este fericit și împlinit de viața care o are. Autorul povestește câte puțin despre viața fiecărui copil în parte, inclusiv despre Olive (care este mama autorului - John Steinbeck). 

Adam și Samuel se împrietenesc însă Cathy nu reușește să facă o impresie prea frumoasă în fața lui Samuel. Aflând că este însărcinată Cathy încearcă să-și împungă copii cu o andrea însă este salvată la timp. La numai 2 săptămâni după nașterea băieților, Cathy își împușcă soțul și fuge în oraș unde duce viața unei prostituate care ține fotografii cu clienții dorint să îi șantajeze ulterior.

Adam este profund rănit de gestul ei și reușește cu greu să treacă peste asta. Însă cei doi băieți, Caleb și Aron îl ajută să depășească momentul. Aron este genul de personaj care nu are cum sa nu-ți placă, este atât de bun și de inteligent, naiv, dar totodată atent și ambițios. Cei 2 băieți dau o aromă deosebită romanului, m-au făcut să zâmbesc și mi-au trezit un interes aparte.

Aș putea vorbi infinit despre acest roman, pentru că mi-a plăcut enorm de mult. Însă urăsc romanele în care toate personajele mele preferate mor. Nu pot descrie frumusețea romanului, însă cei care au citit La răsărit de Eden înțeleg despre ce vorbesc. Am văzut în această carte o evadare frumoasă din realitatea mea. Mi-a plăcut să citesc acest roman superb într-o perioadă în care eram cu moralul debusolat. Nu pot să zic că m-a înviorat cartea, sau că m-a înveselit, dar mi-a vindecat sufletul cu o poveste frumoasă despre lupta dintre bine și rău. 

Pentru cei care stau la îndoială - recomand cu mare drag. Nu se promite un final fericit, dar e o carte frumoasă din toate punctele de vedere. 

Citate:

• Te poți lăuda cu orice lucru, dacă e singurul pe care îl ai. Sau poate cu cât ai mai puțin, cu atât te simți mai obligat să te lauzi.
• O instituție atât de minunat de ilogică și de lipsită de sens cum e armata nu-și poate îngădui ceva care să-i scadă credibilitatea.
• Dacă poți să cobori atât de jos, te vei putea ridica mai sus decât îți imaginezi și vei simți o bucurie sfântă, o tovărășie asemănătoare cu cea a îngerilor din cer. Atunci vei cunoaște cu adevărat calitatea oamenilor, chiar dacă nu sunt altceva decât o masă amorfă. Dar vei cunoaște toate acestea doar după ce te scufunzi până jos.
• Este firesc să presupui că o perioadă de rutină sau un timp lipsit de evenimente pare interminabil. Așa ar trebui să fie, dar nu e așa. Tocmai perioadele plicticoase, fără evenimente, nu au durată. O perioadă plină de evenimente, marcată de tragedii. brăzdată de bucurii, pare lungă în amintire. Și dacă ne gândim puțin, așa și trebuie să fie. Lipsa de evenimente nu are jaloane care să marcheze durata. De la nimic la nimic nu se poate vorbi de vreo scurgere a timpului.
• Există dovezi foarte puternice că nu există Dumnezeu, dar pentru foarte mulți oameni nu sunt la fel de puternice ca sentimentul că El există.
• Lee, mă gândesc la viața mea ca la un fel de muzică, nu întotdeauna bună, dar totuși cu formă și melodie. Însă de multă vreme viața mea n-a mai răsunat ca o orchestră completă. N-a mai scos decât o singură notă și această notă era o durere continuă. Nu sunt singurul care am această atitudine, Lee. Mi se pare că prea mulți cred că viața se termină cu o înfrângere.
• O femeie care știe totul despre bărbați, cunaoște de obicei o singură latură și nu le poate concepe pe celelalte, dar asta nu înseamnă că ele nu există.
• Nu avem decât o singură poveste. Toate romanele, toate poeziile se construiesc pe lupta neîntreruptă dintre bine și rău care se dă în noi. Și am ajuns la convingerea că răul trebuie să fie mereu odrăslit, în timp de binele și virtutea sunt nemuritoare. Viciul are mereu o nouă față, proaspătă, tânără, în timp ce virtutea este mai venerabilă decât orice pe lume.

Nu te întâlni cu o fată care citește!

Nu-ți da întâlniri cu o fată care citește! Pentru că genul de fete cunosc importanța intrigii, ele știu regulile de joc înainte ca jocul să fi început. Nu-ți trebuie ție așa ceva. Cineva care citește cunoaște importanța unui început și cât e de important începutul într-o relație. Și mai cunoaște și importanța unui sfârșit pentru că a spus adio la o mulțime de eroi. Iar într-o carte, sfârșitul înseamnă punct. Nicidecum nu virgulă. O fată care citește știe că viața nu este un drum drept, asfaltat. Pe astfel de drumuri nu cresc flori, nu cresc copaci, nu crește nimic.
O fată care citește este o povestitoare. Ție îți trebuie o fată care să te asculte. Cu o povestitoare nu o să știi niciodată cu cine vorbești, cu Austen, cu Dickens sau cu Dostoievski. O povestitoare întrunește caractere a sute de personaje peste care a dat în timp ce lectura, are și din ambiția lui Scarlet OHarra, și din filosofia lui Castorp, și din inteligența Melaniei Lupu. Dar cu toate astea, are tărie de caracter, știe cum să suporte un sfârșit, cum să treacă mai departe, cunoaște limita dintre rațiune și nebunie, vis și realitate. O fată care citește nu are naivitatea personajelor lui Austen care căutau perfecțiunea pe calul alb. Dar are propria ei închipuire despre idealul masculin pe care și-l dorește alături.
Să nu-ți dai întâlniri niciodată cu o fată care citește. Te-ar putea zăpăci din prima cu vocabularul ei sofisticat și cu aerele sale de știe-tot. Fii mai bine cu cel mai obișnuit exemplar la rasei. Genul de fete pe care le ”prinzi” cu o replică de agățat furată de pe net. Nu-ți asuma angajamentul de a fi cu cineva care ar putea scrie o carte despre tine, sau, care te-ar face idealul a mii de cititoare înflăcărate. Nu se merită.

*Acest text este o ironie. Întâlniți-vă vă rog cu fetele care citesc :))

Libertatea locuiește în munți: Muntele vrăjit de Thomas Mann

”Povestitorul nu va sfârși cât ai bate din palme istoria lui Hans. Nu-i vor fi suficiente nici cele șapte zile ale săptămânii și nici șapte luni. Cel mai potrivit este să nu se întrebe dinainte cât timp se va scurge pe pământ în vreme ce povestirea aceasta îl va ține în mrejele sale. Și, Doamne Dumnezeule, nu vor fi nici chiar șapte ani! Și cu aceasta, începem”
Hans Castorp este un tânăr modest, inginer naval, care înainte de a se urca pe navă decide să-i facă o vizită vărului său Joachim, într-un sanatoriul la munte numit Berghof. Încă din prima zi a șederii lui la sanatoriu, Hans a simțit stranietățile locului: 5 mese copioase zilnic, cura de aer, măsurarea temperaturii de câteva ore pe zi, iar timpul, timpul zboară. Nu o să pierd timpul încercând să reproduc firul narativ al romanului. Dar o să vă spun un lucru.
Muntele vrăjit de Thomas Mann este o carte vrăjită. Lecturând-o, îmi părea că citesc zeci de pagini într-un interval de timp nemăsurabil, când de fapt nu trecuseră decât câteva minute. Problema timpului, descrisă atât de minuțios în carte m-a frapat. Era incredibil cum trecea timpul pentru mine și cât de adânc înrădăcinată eram în cuprinsul romanului. Era ceva inexplicabil în timp ce citeam această carte. ”Domnul meu, aici nu cunoaștem o unitate de măsurat timpul care se numește săptămână. Unitatea noastră cea mai mică este luna”. O vacanță de 3 săptămâni pentru Hans Castorp s-a transformat în una de 7 ani: ”Timpul nu este deloc o realitate. Când ți se pare lung e lung, când ți se pare scurt e scurt, dar cât de lung sau de scurt este în realitate, asta n-o știe nimeni.”
Muntele vrăjit este o carte care are de toate: dialoguri filozofice, dar în același timp discrete, descrieri lungi și amănunțite, personaje complex conturate și puternic construite. Pentru mine, a fost un roman seducător, nu mă puteam concentra pe nimic altceva în afară de acțiunea acestuia, eram într-o dimensiune în care tot ce însemna cotidian și probleme se anulase, eram într-un vis, eram într-un sanatoriu în care urmăream cu grijă cum autorul se joacă cu personajele. Nu mi-au ajuns 7 zile să citesc această carte, nici 7 săptămâni. Și nu o spun din cauza volumului de peste 900 de pagini. Dar era ceva magic la acest roman. Parcă trăgeam de timp intenționat, am lungit lectura acestuia atât de mult, crezând că astfel am să lungesc și plăcerea pe care am simțit-o în timp ce-l citeam. Nu mi-a luat nici 7 luni sau 7 ani să citesc cartea. ”Dar ce este timpul? O taină ireală și atotputernică”

Recenzie: America de Franz Kafka

Trebuie să recunosc că America e prima carte a acestui autor pe care o citesc. Auzisem multe despre Kafka și eram foarte curioasă de modul lui de a scrie. Nu știu de ce, dar am început a-l lectura pe Kafka începând cu ultimul lui roman. A fost o surpriză pentru mine să observ că nu are un mod prea greu de a scrie și că e foarte ușor de citit, dar greu de înțeles.
Romanul îl pune în centrul acțiunii pe Karl, un băiat de 16 ani, care sedus de menajera lui din Germania este trimis în America spre ”a se corecta” și spre o viață mai bună. În timp ce se afla pe navă spre tărâmul american, face cunoștință cu unchiul lui. Trăind câteva luni la unchiul său, Karl se atașează de acesta, iar unchiul ajunge ulterior să reprezinte întreaga lume a lui Karl. Tânărul de 16 ani trece prin mai multe experiențe, după ce unchiul l-a lăsat baltă că a plecat în ospeție pe noapte la un prieten de-al său: întâlnește 2 ”prieteni” pe drum, se angajează la un hotel, este dat afară de acolo, ajunge să lucreze pentru unul din ”prieteni”  și prietena acestuia Brunelda, ca ulterior romanul să se încheie cu Karl lucrând într-un teatru.
M-a surprins la acest roman dramatismul și exagerarea cu care tratează autorul anumite personaje și cum își construiește acțiunea: Karl este concediat de la postul de liftier din cauza că a lipsit câteva minute, unchiul îl lasă baltă pentru că a decis să doarmă la un prieten, o domnișoară sare la el la bătaie pentru că nu a vrut să intre la ea în cameră, etc.
Mi-a spus cineva că pentru a-l înțelege pe Kafka trebuie să-i cunoști biografia. Cred că pentru a înțelege acest roman am nevoie de a-l mai citi odată și de a mai citi și alte opere ale acestui autor, în deosebi biografia acestuia. Dar pot spune că America de Franz Kafka nu e o pierdere totală de timp și că merită citit acest roman.

Recenzie: Amintiri din viitor de Andreea Russo (volumul II)

”Cum e să trăiești fără amintiri? Cum e să știi că acestea sunt scrise într-un jurnal de care îți este frică? O frică față de un trecut în care cunoșteai viitorul.
Tokyo, 11 februarie, el deschide ochii și realizează că nu mai are trecut, cu excepția unor jurnale pe care tot amână să le citească. Într-un final le deschide și redescoperă greșelile pe care le-a făcut în mod conștient. A pierdut benevol femeia pe care o iubea. Cum să se întoarcă la viața lui de odinioară? Cum să o întoarcă pe ea? În loc de răspunsuri apar tot mai multe întrebări.
Numele lui este Mir. E în viață. Dacă citești aceste rânduri, descoperi împreună cu el trecutul său. ”

Trebuie să recunosc că primul volum mi-a plăcut mai mult, a fost mai clar, evenimentele aveau o ordină cronologică, era mai ușor de ținut pasul cu firul narativ și cu personajul. Cel de-al doilea volum, mi s-a părut mai greu de înțeles și mai încurcat, încurcat din cauza ca evenimentele nu merg după o ordine cronologică, iar în peisaj apare Milena sora geamănă a Ameliei care se dă drept aceasta la un moment dat. Nu sunt atât de multe de spus despre acest volum pentru că m-a cam lăsat în ceață și pentru că nu mi s-a părut la fel de bun ca primul volum.
Mir a supraviețuit prăbușirii avionului pentru că a primit un apel înainte de a se urca în avion și nu a mai urcat în el. Fiind în drum spre Tokyo, la prietenul său, Mir și-a pierdut memoria și a amânat momentul citirii jurnalelor sale timp îndelungat. Mir a refuzat să-și amintească trecutul, iar între timp, cei apropiați lui primeau bilețele de la Mir. Primul bilețel l-a primit Amelia, încă în primul volum, iar ulterior au urmat mai multe bilețele. Cine trimitea aceste bilețele? Unde a dispărut Amelia? Ce se va întâmpla mai departe cu Mir? Astea sunt doar câteva dintre întrebările care răsar la final de carte. Așteptăm ca volumul 3 să răspundă la toate întrebările ridicate.

Recenzie: Amintiri din viitor de Andreea Russo (volumul I)

”Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul se schimbă cu locul, rămâne doar prezentul, dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?
La 7 ani vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani învață cum să fie ca ceilalți. La 17 ani se îndrăgostește de Amelia. La 22 o întâlnește pe ea. La 27 se află într-un avion care urmează să se prăbușească.
Numele lui este Mir.
Dacă citești aceste rânduri, deja faci parte din viitorul lui.”

Romanul Amintiri din viitor de Andreea Russo are un mod unic de a te intriga și de a-ți dori să îl citești. În centrul romanului se află un tânăr, Mir, care își cunoaște viitorul; știe exact ce se va întâmpla în ziua de mâine, are dimineți negre în care nu-și poate da seama unde se află și nu poate fi surprins în nici un fel. Încă de mic copil știa că are să o cunoască și să se îndrăgostească de ea. Și a decis că atunci când va veni momentul - o va ignora, pentru a-i răni orgoliul, nu și sentimentele. O bibliotecă, un bilețel cu ”Salut, Mir” și un gest care a rănit-o cumplit pe Amelie: Mir nu îi răspunde, o lasă cu durerea și cu gândul că astfel va putea fi fericită cu altcineva.
M-a surprins la acest romanul modul în care a fost construit personajul Mir: cu simțul de a se sacrifica, dar cu toate acestea prea laș pentru a se opune viitorului și morții, prea laș pentru a lupta împotriva curentului și prea laș pentru a trăi fericit alături de Amelie. Mir a sacrificat fericirea sa, crezând că dacă o ignoră pe Amelia, aceasta ar putea fi fericită cu altcineva. Mai târziu îi descoperă jurnalul. Îi vede gândurile și rămâne uimit de faptul că avea aceleași răspunsuri la întrebări diferite. Mir se resemnează și urcă în avion știind că urmează să se prăbușească. Mir își acceptă soarta, lăsându-i Ameliei jurnalele sale și un mare gol în suflet.
Contrar așteptărilor mele, mi-a plăcut romanul. Recunosc că mi-au lipsit descrierile lungi din Dostoievski sau Stendhal, dar mi-a plăcut prin faptul că prin cuvinte puține - autoarea a reușit să transmită multe și a venit cu o idee originală, nu o simplă și banală poveste de dragoste.
Pentru cei care stau la îndoială dacă să citească romanul sau nu, eu zic să-i dea o șansă. Dacă o să le placă, au să câștige infinit, iar dacă nu - au să piardă o oră din viața lor. Pentru o motivare vă las și câteva fragmente:

• Domnule Frank, uneori când am câte o amintire din viitor și mă văd matur, observ în oglindă un chip trist. Nu înțeleg din ce motiv, pe an ce trece, chipul meu din oglindă devine din ce mai trist. Am 11 ani și mă tem cumplit de viață, de maturitate. Privesc fața dumneavostră. Harta ridurilor de pe ea are forma tristeții. Oare acesta e prețul pe care îl plătește omul ? Jertfește un chip frumos pentru a căpăta înțelepciune? Un copil e frumos și naiv, un bătrân e urât și înțelept.
• Mi-am iubit anormalitatea dintr-o singură perspectivă - nu m-a apăsat trecutul pe suflet. Am avut mereu o singură direcție, înainte. Soarta mi-a distrus visul, în schimb eu am decis să o admir. Așa e când stai la o masă cu moartea în față: înghiți de nevoie mâncarea sau primești plăcere de la masă. Eu am ales a doua variantă. Ce mai are să-mi facă? Vrea, nu vrea, mă va aștepta să-mi termin porția.
• -Ce îți pui pe masă aceea și mănânci. -Dar nu tu îți alegi meniul, altcineva decide pentru tine ce vei mânca. -Presupunem că acel altcineva decide ce e pe masa mea, dar tot eu decid ce să înghit.
• La ce mi-ar trebui lumea? Nu e de ajuns că eu sunt pierdut, îmi mai trebuie și o lume pierdută ? Trăim pentru că nu avem alternativă. Blocați în sistem, ne punem scopuri. Credem că totul e în mâinile noastre, în timp ce mâinile noastre sunt în alte mâini. Fugărim anii și nu prețuim momentele. Ne satisfacem capriciile pentru a nu ne simți vinovați că urâm ceea ce avem. Blestemăm soarta, pe când ar fi mai rațional să ne blestemăm pe noi. Cine are nevoie de această sărăcie? A vrea să cucerești lumea e ca și cum ai vrea să fii cel mai sărac dintre săraci.
• Dacă, într-un moment în viața noastră totul pare negru, bucurați-vă, aveți ocazia să creați sublimul. Niciodată să nu vă fie frică de întuneric, el e divin. Să vă fie frică de soare, el poate arde.

*Să nu uităm și de coperta aceasta minunață <3 

14 sugestii cum să te motivezi să citești cât mai mult

Cititul ocupă o parte importantă din viața mea. Cu toate acestea, nu întotdeauna reușesc să citesc cât mai mult, motivând asta cu lipsa de timp. În realitate, din lipsa de motivație citesc atât de puțin. Atât eu, cât și ceilalți din noi. De aceea, pentru a vă ajuta pe voi și a mă ajuta și pe mine, am decis să creez o lista cu câteva trucuri pentru a te motiva să citești cât mai mult.

1. Citește cărți care se potrivesc gusturilor și preferințelor tale. Îți plac detectivele? Citește atunci detective, literatură criminalistică, mister. Alege cărțile pe care să le citești în funcție de genul de cărți care merg cel mai bine la tine. Îți place un autor? Atunci citește întreaga activitate a acestui autor. 
2. Fă un obicei din citit. Dacă zilnic mergi câte 30 de minute până la școală sau lucru - ia mereu o carte cu tine. Astfel ai posibilitatea să citești câteva pagini bune fără a fi nevoit să tai ceva din programul tău pentru a introduce obiceiul de a citi. De asemenea, poți încerca să citești câteva pagini înainte de somn sau înainte de culcare.
3. Ia mereu o carte cu tine. Nici nu știi de unde apare ocazia și ai timp liber, iar o carte e tocmai potrivită pentru a o citi.
4. Concentrează-te pe citit. Dacă nu te simți în stare de a te concentra - mai bine nu începe o carte. Concentrarea are un rol important deoarece te ajută să te focusezi pe subiectul romanului și astfel devii interesat în carte și citești cât mai mult din aceasta.
5. Creează atmosfera potrivită. Atmosfera, precum și concentrarea are un rol important în focusare și citire. Dacă ești într-un loc gălăgios - vei fi mereu distras de lucrurile ce se întâmplă în afara cărții, nu în carte.
6. Ține pasul cu câte pagini citești zilnic. Notează într-un carnet câte pagini ai citit astăzi și încearcă mâine să citești la același nivel ca astazi, dacă nu mai mult. La mine personal - funcționează.
7. Alătură-te unui grup de lectură. Astfel, vei face cunoștință cu oameni noi, dar și vei citi fiind motivat de termenul limită al provocării. 
8. Evidențiază citatele. Subliniază-le cu creionul, notează-le sau fotografiază-le. Ele te vor ajuta ulterior să faci o recenzie iar prin intermediul lor îți vei aminti subiectul romanului.
9. Împrumută cărți. Fie că o faci de la bibliotecă, fie de la prieteni, faptul că ai împrumutat o carte îți dă un termen limită, iar respectarea acestuia e primordială. Astfel, vei citi cât mai mult ca să reușești să întorci cartea la timp. 
10. Provoacă-te. Creează-ți un reading challenge, anual sau lunar, și ține-te de el. Alege 20, 30 de cărți de citit într-un an și încearcă să te ții de el.
11. Creează liste. Ai fi uimit cât de mult te ajută o listă de cărți să citești. Astfel, știi ce îți dorești să citești în viitorul apropiat și ești cuun pas mai aproape de a citi cât mai multe cărți anual.
12. Citește în alte limbi. Deși inițial ți se va părea greu să citești o carte în limba rusă sau engleză, ulterior îți vei da seama cât de mult te ajută să-ți îmbogățești vocabularul și vei combina cunoașterea unei limbi noi cu cititul.
13. Recitește. Nu știu câți dintre voi recitesc cărțile, dar recitind o carte o cunoști din nou, mai profund, mai bine, mai altfel. Dacă ai o carte preferată sau o carte de sezon, nu ezita să o recitești în fiecare an sau în fiecare sezon.
14. Prinde reducerile. Dacă vei cumpăra cărți - vei fi motivat să le citești.  Iar reducerile sunt o modalitate perfectă de a face rost de cărți la un preț mai redus. Astfel, dacă vei avea cărți în propria bibliotecă - vei fi atras negreșit de ele.

Dacă mai aveți sugestii cum să citiți cât mai mult și cum să vă motivați, nu ezitați să le lăsați într-un comentariu. 

Leapșa: Book Blogger Tag

1. Top 3 lucruri pe care nu le suporți la o carte.
- Descrierile impresionant de lungi și de plictisitoare
- Finalurile predictibile.
- Pasajele seci sau banale.
2. Descrie locul tău preferat pentru a citi.
Îmi place să citesc dimineața în pat, după micul dejun. Sau să citesc în leagăn.
3. Trei confesiuni legate de cărți.
- Îmi plac cărțile impresionant de voluminoase. Mi se par ”pline”, pe când cele mai puțin voluminoase mi se par seci.
- Îmi plac poveștile de dragoste excentrice : triunghiuri amoroase, înșelări, dragoste imposibilă, cupluri care nu rămân împreună până la urmă.
- Îmi plac cărțile care nu au un final bine stabilit și care îți dau posibilitatea de a proiecta singură finalul cărții.
4. Când ai plâns ultima dată în cursul lecturării unei cărți?
Cred că am plâns doar o singură dată în timpul lecturării unei cărți, la cartea  Pe aripile vântului de Margaret Mitchell.
5. Câte cărți se află în acest moment pe noptiera ta?
Nu am o noptieră, deci nu e nici o carte pe noptieră. Dar citesc mai multe cărți momentan: America de Franz Kafka, Femei în țara bărbaților, Du-te și pune un străjer de Harper Lee.
6. Care este gustarea ta preferată în timp ce citești ?
Nu am o gustare preferată pentru că-mi place orice să mănânc în timp ce citesc. Dar uneori cartea mă captivează atât de mult încât nu mai reușesc să mănânc.
7. Numește 3 cărți pe care le-ai recomanda tuturor.
- Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee
- Tess dUrberville de Thomas Hardy
- Exerciții de echilibru de Tudor Chirilă
8. Arată-ne o poză cu raftul tău favorit din biblioteca ta.
Am foarte puține cărți în biblioteca mea pentru că obișnuiesc să le împrumut de la bibliotecă, iar prin urmare nu am nici un raft cu cărți favorit pentru că am un singur raft.
9. Scrie în 3 cuvinte ce înseamnă cărțile pentru tine.
Libertate, evadare, vis.
10. Care este cel mai mare secret de cititor al tău?
Înainte de a începe o carte și de a face cunoștință cu personajele și cu firul narativ, îmi place să-i citesc sfârșitul.

Femei de Charles Bukowski

Trebuie să recunosc că am avut așteptări mari de la această carte și că am cumpărat-o cu un interes avid. Dintr-un motiv strict personal îmi doream să o citesc foarte mult. Nu regret că am făcut-o. Dar știu că nu o voi reciti. Cartea e o viziune absolut realistă asupra realității. Nu e filtrată și nu e cizelată în nici un fel. Limbajul este unul necenzurat, frazele fiind seci și lipsite de sensuri profunde. Cu toate acestea, există adevăr în această carte.
Romanul dezvăluie povestea unui scriitor - Henri Chinaski, alcoolic, pasionat de femei și pariuri, dar care este măcinat de gândul ratării. Deși pe parcursul lecturii se amplifică tot mai mult dorința lui pentru sex, băutură, femei, în comportamentul său se ghicește disperarea de a evada din singurătate, nevoia de tandrețe și compasiune.
Nu pot să spun că e o carte impresionantă, sau că există ceva măreț și spectaculos în acțiunea romanului, dar pot să spun că e o carte must-read, din care pot fi sustrase măcar ceva citate bune.

• Întâmplarea unuia era întâmplarea celor mai mulți. Viețile noastre nu erau atât de diferite - chiar dacă ne plăcea să credem așa.
• Mi-au displăcut imediat cu toții, așa cum stăteau făcând pe isteții și dându-și aere. Se reduceau la zero unii pe alții. Cel mai rău lucru pentru un scriitor este să cunoască alt scriitor și, mai rău decât atât, să cunoască mai mulți scriitori.
• Eram bucuros că nu sunt îndrăgostit, că lumea mă nemulțumea. Îmi place să fiu în răspăr cu tot ce mă înconjoară. Îndrăgostiții devin adesea iritați, periculoși. Își pierd simțul perspectivei, Își pierd simțul umorului. Devin nervoși, niște plicticoși psihotici. Devin chiar criminali.
• Dacă m-aș fi născut femeie, cu siguranță aș fi devenit prostituată. Dar, pentru că m-am născut bărbat, tânjeam după femei în mod constant, cu cât erau de calitate mai proastă, cu atât mai bine. Și totuși femeile - femeile adevărate - mă speriau, pentru că ele, în cele din urmă îți doreau sufletul. Iar eu vroiam să păstrez ce mai rămase din al meu. Tânjeam după prostituate, femei de speță joasă, pentru că erau ucigătoare și din topor, nu aveau nici o pretenție. Nu pierdeai nimic după ce plecau. Totuși, în același timp, tânjeam după o femeie tandră, adevărată, în ciuda prețului exorbitant. Oricum ar fi fost, eram pierdut. Un bărbat puternic ar fi renunțat la ambele variante. Eu nu eram puternic. Așa că am continuat să lupt cu femeile. Cu ideea de femeie.
• Am discutat romanul lui Glendoline. M-am gândit că oricine e în stare să citească altora din propriul roman cu voce tare trebuie să fie suspect. Dacă asta nu echivala cu străvechiul sărut al morții, atunci ce?

Top 5 Wednesday - Cărți citite dintr-o răsuflare

Codul lui daVinci de Dan Brown. Nu mă abat deseori de la literatura clasică, dar și când o fac - nu-mi pare rău. Dan Brown are un mister și un suspans aparte cu care își contruiește romanele, iar detaliile ștințifice îi oferă romanului o dorință arzătoare de a-i pătrunde conținutul.
Exerciții de echilibru de Tudor Chirilă. Trebuie să recunosc că sunt fan Chirilă. Am așteptat cartea prin poștă săptămâni bune, iar când a venit am citit-o dintr-o răsuflare. Acum îmi aduc aminte cu frenezie de textele sale și le recitesc cât de des am ocazia.
Bună seara, Melania! de Rodica-Ojog Brașoveanu. Nu pot să nu menționez că detectivele sunt pasiunea mea și de fiecare dată când intru în miezul unui roman-polițist nu pot să nu o fac și eu pe polițista. Romanul respectiv a fost citit în câteva ore, și recitit mai târziu cu și mai multă pasiune și dragoste.
Tess dUrberville de Thomas Hardy. Îmi amintesc mereu cu plăcere de această carte, de personajele, momentele și emoțiile care m-au cuprins în timp ce o citeam. Mi-a părut rău momentul când am terminat-o și, trebuie să recunosc, mi-a părut rău că am citit foarte repede pentru că m-am aflat în febra lecturii doar pentru câteva zile.
Să ucizi o pasăre cântătoare de Harper Lee.  Am început romanul dintr-o provocare și l-am terminat dintr-o răsuflare. Îmi aduc aminte și acum duminica în care l-am citit și satisfacția pe care am primit-o încă de la primele pagini și de la motivul pentru care e păcat să ucizi o pasăre cântătoare.

*Cărțile sunt într-o ordine aleatorie, fiindcă mi-au plăcut în aceeași măsură. 

50 cele mai interesante lucruri despre cărți și scriitori (3)

1. Alexandre Dumas a deschis, în Paris, primul local în care se găteau frigărui. Această idee i-a venit după ce a călătorit prin Caucaz. 
2. Mark Twain nu suporta cărțile lui Jane Austen : ”De fiecare dată când citesc cartea Mândrie și Prejudecată vreau să o îngrop”.
3. William Golding s-a apucat de scris la vârsta de 41 de ani. După publicarea celui de-al 3-lea volum, faima sa a început să dispară, iar Golding a avut mult de suferit din această cauză. A devenit irascibil, taciturn și impulsiv și a început să scrie un jurnal care totalizează peste 2.000.000 de cuvinte.
4. Personajul Alice din Alice în Țara Minunilor a fost bazat pe o persoană reală - Alice Liddell.
5. Walter Scott a fost primul sciitor engleza care a avut într-adevăr o carieră internațională în timpul vieții sale.
6. Înainte de Game of Thrones, George R.R. Martin își câștiga existența din turneele de șah și vinderea povestirilor scurte.
7. Romanul ”Cel mai iubit dintre pământeni” de Marin Preda este considerat o critică violentă la adresa comunismului. După câteva săptămâni pe piață, romanul a fost retras din toate bibliotecile și librăriile publice și universitare. 
8. Deși Să ucizi o pasăre cântătoare a făcut-o pe Harper bogată, aceasta a dus o viață foarte economă. Conform NewYorker.com, aceasta ar fi câștigat 816,448.06$ din drepturile de autor. Cu toate astea, Harper nu dispunea de mașină de spălat, locuia fără aer condiționat, calculatoare și telefoane mobile. pentru toată corespondența și scrierile sale folosea o mașină de scris manual. Atunci unde se duceau toți banii ei ? În acțiuni de caritate, desigur.
9. Dostoievski a servit drept sursă de inspirație pentru mulți alți scriitori. Franz Kafka îi spunea ”rudă de sânge”, iar influențele lui Dostoievski asupra operei lui Kafka sunt clare. Maeștrii în proză, cum ar fi Ernest Hemingway sau James Joyse îl idolarizau, iar Nietzche și Freud l-au apreciat pentru modul în care a țesut perfect complexitatea adâncă și întunecată a psihologiei umane în povestirile sale.
10. J.K.Rowling obișnuia să scrie cărți pentru a-și amuza părinții. Prima ei carte se numea Rabbit și a scris-o la 6 ani.
11. Jane Austen nu a fost niciodată căsătorită dar a fost logodită pentru o zi.
12. Arthur Conan Doyle era prieten cu Bram Stoker, Robert Louis Stevenson și J.M.Barrie.
13. Hercule Poirot este unicul personaj care a avut un obituar în celebrul ziar The New York Times.
14. Ultimul mesaj (2007) de Hannu Luntiala este un roman alcătuit în totalitate din SMS-uri. Vreo 1000 cu totul, adică în jur de 300 de pagini.
15. Biblia a fost scrisă timp de 1,600 de ani.
16. Thomas Paine a fost una dintre personalitățile care au contribuit la izbucnirea Războiului american de Independență. Asta după ce a luat parte la revoluția franceză.
17. Louisa May Alcott era toată numai sex, droguri și rock and roll. Autoarea Little Women nu a fost chiar atât de sănătoasă precum surorile din cărțile ei. Aceasta și-a început activitatea scriind povestiri obscene și nu doar odată a folosit opiul.
18. Numele real al lui Lewis Carol a fost Charles Lutwidge Dodgson.
19. Mark Twain era un prieten foarte bun al pisicilor însă mai puțin al copiilor pe care îi ura.
20. Suzane Collins și-a început activitatea scriind pentru TV show-urile pentru copii. 
21. Omul din spatele lui Charlie și fabrica de ciocolată - Roald Dahl- a fost un spion.
22. Douglas Adams a fost primul om din UK care a cumpărat un calculator Macintosh. El a sprijinit cu aviditate progresele tehnologice, dar și-a și dedicat o mare parte din timp conservării mediului.
23. Arthur Conan Doyle a murit pe 7 iulie 1930 în timp ce culegea flori din grădină. Ultimele sale cuvinte au fost către soția sa. Acesta i-a șoptit ”Tu ești minunată”.
24. Shel Silverstein, omul ale cărui poezii sunt citite și studiate în clasele primare a scris pentru Playboy timp de 40 de ani!
25. Renumitul autor Charles Dickens era un vânător de fantome. El a făcut parte din clubul fantomelor din Londra în 1800, dar dovezi plauzibile că ar fi prins vreo una nu există.
26. Ultimele cuvinte ale lui Oscar Wilde au fost ”Tapetul meu și cu mine se luptă într-un duel pe viață și moarte. Unul sau altul trebuie să plece”.
27. Primul cuvânt pe care George Orwell l-a rostit a fost ”bestial”.
28. Walt Whitman, cel mai iubit poet din istoria Americii, a fost un profesor încă de la vârsta de 17 ani.
29. Cartea 50 de umbre ale lui Grey a fost mai bine vândută decât Codul lui da Vinci și Harry Potter și talismanele morții.
30. C.S.Lewis este cunoscut ca un scriitor cu înclinații religioase, dar el a fost, de fapt, convertit la creștinism de către un al autor celebru - J.R.R. Tolkien în 1931.
31. Despre Tolkien se spune că știa peste 20 de limbi, ceea ce i-a permis să creeze propria limbă - limba elfilor.
32. Edgar Allan Poe a fost un criptograf al naibii de bun.
33. Mark Twain, F.Scott Fitzgerald, George Orwell, Vladimir Nabokov au fost destul de buni în atletism.
34. Prima carte despre vampiri se consideră a fi Carmilla de Sheridan Le Fanu.
35. Virginia Hamilton a fost primul scriitor de culoare care a câștigat Medalia Newbery.
36. Arthur Conan Doyle credea în zâne și în tot ce înseamnă paranormal - medii, psihologi, spiritiști, telepați.
37. George Orwell avea 11 reguli de aur pe care le urmărea pentru a obține ceaiul englezesc perfect. Regula numărul 11 spunea că ceaiul trebuie servit fără zahăr.
38. Autorul James Frazer a trebuit să se mute din apartamentul său din Londra deoarece podeaua risca să se surpe sub greutatea cărților sale.
39. Thomas Edison a inventat casele din beton. Acesta credea că utilizând forma corectă, poți turna și construi orice din beton
40. Virginia Hamilton a scris 41 de cărți în întreaga sa carieră.
41. George Orwell nu era numele său real. Acesta era Eric Arthur Blair. S-a poreclit George după Sir George și Orwell după râul Orwell.
42. Toate cărțile lui George R.R. Martin sunt scrise la un calculator vechi de 30 de ani. 
43. Romanele Alice în Țara Minunilor și Alice în Țara Oglinzilor au fost interzise în China în 1931 din motivul că animalele nu ar trebui să vorbească.
44. Cuvântul japonez Tsundoku înseamnă să cumperi o mulțime de cărți și să nu ai timp să le citești.
45. Cea mai mică carte este Old King Cole. Aceasta măsoară 1mm x 1mm iar paginile pot fi întoarse doar cu un ac.
46. Cărțile lui Jane Austen au fost publicate sub anonimat pe parcursul vieții sale.
47. J.K. Rowling refuză cu înverșunare să citească 50 de umbre ale lui Grey.
48. Autoarea Jane Smiley are o obsesie pentru cai. Aceștia apar și în una din lucrările autoarei - Raiul Cailor.
49. Cartea Dracula de Bram Stoker a fost adapatată în mai mult de 300 de filme.
50. Lev Tolstoi se pricepea foarte bine la femei. În noaptea nunții sale cu Sophia Behrs a obligat-o să îi citească jurnalele ca să fie pregătită de obiceiurile sale sexuale. 

Vezi prima parte a articolului

Vezi cea de-a doua parte a articolului

Mary Anne de Daphne du Maurier

O viață palpitantă - o poveste adevărată. O femeie fascinantă care înfruntă universul bărbaților.

Mary Anne de Daphne du Maurier este una din acele cărți pe care le lecturezi cu plăcere într-o după-amiază caldă de primăvară.
Pornind de la întâmplări reale din viața stră-bunicii sale, scriitoarea a zugrăvit portretul unei eroine fermecătoare, cu neajunsuri dar pe deplin credibile, având ca fundal Londra secolului al XIX-lea, plină de vitalitate și corupție, intrigi și scandaluri amoroase de proporții. După ce a cunoscut sărăcia, protagonista Mary Anne s-a decis să nu-i mai cadă niciodată pradă. Având ca atu frumusețea, inteligența, ambiția, tinerețea, aceasta alege singura cale prin care o fată simplă putea să pătrundă în înalta societate - devine amanta ducelui de York. Mary Anne avea o slăbiciune pentru lux, arginți și pentru toți cei care risipeau banii în favoarea ei. Cum farmecele ei nu erau destul de rentabile pentru a-și acoperi toate cheltuielile sale și a celor 4 copii, Mary Anne a început să facă comerț cu brevete militare, declanșând astfel un scandal care a zguduit întreaga țară. Ducele a ajuns în fața unei comisii de anchetă parlamentară, iar Mary Anne era să piardă totul...
Romanul începe perfect cu importanța personajului în viața tuturor celor care au cunoscut-o: ”Multă vreme după ce ea plecase și ieșise cu totul din viața lor, doar zâmbetul ei le răsărea aievea în minte. De trăsăturile și coloritul chipului ei își aminteau ca prin ceață. În zâmbetul ei se deslușea răspunsul la toate cele întâmplate. Mijea în colțul stâng al gurii și-i flutura pe buze doar o clipă, parcă luând în derâdere de-a valma atât pe cei care-i erau dragi - începând cu rudele de sânge - cât și pe cei care îi stârneau disprețul. De asta își vor aminti peste ani. Toate celelalte se duseră pe apa uitării. Și minciunile ei și înșelăciunile și izbucnirile de mânie pe nepusă masă. Și risipa nesăbuită și dărnicia fără rost și limba otrăvită. Păstrau în gând doar căldura și dragostea ei de viață”
Daphne du Maurier reușește să întruchipeze un personaj ambițios, dominat de dorința de a-i stăpâni pe alții, un personaj capabil să înfrunte orice pentru a-și îndeplini visele și aspirațiile și o femeie care te impresionează prin frumusețea ei interioară, deși era o doamnă de companie.