Întunericul

Ionuț Caragea afirma ” Întunericul nu este decât un paradis cu luminile stinse, în care oamenii își strigă pe nedrept izgonirea”. Întunericul este un concept care presupune lipsa de lumină, obscuritate, beznă. Adevărul este că întunericul, de fapt, reprezintă ignoranță, necunoaștere. A sta în întuneric, înseamnă, de fapt, a sta în umbră, pentru că personalitatea noastră nu iese în evidență în infinitul nemărginit al beznei. Cu timpul, ne dăm seama că întunericul ne înspăimântă : tânjim după confortul generat de lumină, oferindu-ne formă și culoare, permițîndu-ne să recunoaștem și să definim ceea ce este înaintea noastră. Dar de ce ne este frică cu adevărat? Nu de întuneric în sine, ci de adevărul pe care știm că îl ascunde.

Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta

Hamlet i-a spus Opheliei "Dumnezeu ți-a dat o față, iar tu îți faci alta ". Lupta dintre aceste două jumătăți de identitate : cine suntem, și cine pretindem a fi - este imposibilă. Așa cum sunt câte două părți a fiecărei povești, așa sunt și două fețe pentru fiecare persoană : una pe care ne-o arătăm lumii, iar cealaltă o ținem ascunsă în noi ... o dualitate guvernată de către balanța dintre lumină și întuneric. Și , deseori, nu scoatem la suprafață decât partea luminoasă, pentru că partea întunecată o păstrăm în luptele cele mai aprige și o folosim ca pe cea mai de temut armă a noastră. Uneori întâlnim dificultăți în a manevra cele două părți ale noastre, pentru că în fiecare din noi sălășluiește atît binele cât și răul : și doar cei care sunt capabili să țină estompată linia demarcației morale dețin adevărata putere.