În interiorul fiecărui din noi trăiește un copil

În interiorul fiecărui din noi trăiește un copil. Acel copil pe care tu l-ai creat și care are nevoie de grija și de dragostea ta. Dacă ești matur, fii un părinte iubitor pentru copilul din tine. Iubește-l necondiționat. El nu se va face mult timp așteptat și în scurt timp vei primi din partea lui un răspuns : în formă de dispoziție bună, de inspirație sau de motivație.
Amintește-și cum pentru tine exista sentimentul de siguranță în familie, sentiment care îți permitea să te implici activ în viața socială și să îți ocupi timpul cu multe activități folositoare. Pentru tine era cineva care purta răspundere iar tu absorbeai din familie dragostea părintească lipsită de egoism sub forma grijei lor necondiționate. Același lucru trebuie să îl oferi și copilului din tine : siguranță.
În interiorul fiecărui din noi trăiește un copil. Un copil care are necesitatea uneori să se exteriorizeze și să iasă la suprafață, un copil pentru care tu trebuie să îndeplinești rolul de părinte și a cărui inocență trebuie să o păstrezi.  În interiorul fiecărui din noi trăiește un copil. Nu distruge acest copil cu ignoranța și indiferența ta.

E ușor, nu-i așa?

E ușor să-i iubești părul frumos aranjat și frumusețea frumos pictată. E ușor să o iubești pe ea, atunci când micile ei probleme te fac să pari mai puternic în proprii ochi. E ușor să o iubești atunci când e mereu bine dispusă. Sau atunci când zâmbește pentru tine. E ușor să îi iubești parfumul fin și mâinile catifelate. E ușor să îi iubești frazele mereu alese bine. Sau grija care o manifestă pentru tine. E ușor să o iubești pe EA, atunci când te ajută pe TINE.
E ușor, nu-i așa?
Acum încearcă să o iubești atunci când plânge în ungherul camerei sale, împovărată de greutatea problemelor pe care nu le poate duce. Încearcă să o iubești pentru frumusețea pe care o manifestă dimineața, când e somnoroasă, fără zâmbet sau fără vreo mască pe ea. Încearcă să o iubești pentru toate eforturile pe care le face pentru tine, pentru toate minusurile pe care le are sau pentru toate dezamăgirile care o bântuie. Încearcă să o iubești atunci când ține cu tine și atunci când renunță la restul în detrimentul tău. Încearcă doar să o iubești...
E ușor, nu-i așa?

Sunt bărbați care ...

Sunt bărbați cărora le pasă, bărbați care își fac griji pentru tine și bărbați care ar da orice să te aibă alături. Sunt bărbați care caută o viață întreagă, dar atunci când găsesc, nu-și dau seama pe ce au pus mâna. Și te lasă să pleci. Ca apoi să revină la tine. Și sunt bărbați cu care trăiești momentul, cu care nu îți este frică să plutești, dar pe care tu îi lași. Ca apoi să revii la ei.
Sunt bărbați care te țin de mână, bărbați care îți explică lucrurile atunci când nu le înțelegi, care te acceptă așa cum ești. Și sunt bărbați care mereu vor cere imposibilul de la tine, mereu nemulțumiți vor fi, și niciodată nu te vor cunoaște în profunzime.
Sunt bărbați pentru care tu reprezinți lumea întreagă, bărbați care te-ar surprinde mereu elegant, care ți-ar pune toată lumea la picioare. Și sunt bărbați care reprezintă lumea întreagă pentru tine, pentru care ți-ai da și viața. Bărbați fără de care întreaga ta existență nu ar avea sens.
Sunt bărbați pe care îi cunoaștem și îi înțelegem, care ne oferă stabilitate și siguranță. Bărbați care au puterea de a lumina până și cele mai întunecate gânduri. Și mai sunt bărbați care nu îți oferă decât instabilitate, a căror sinceritate poate fi pusă sub semnul întrebării, dar pe care îi vrem atât de mult.
Sunt bărbați pe care îi iubim, și bărbați care ne iubesc. Și e în puterea noastră să decidem pe care din ei să îi păstrăm alături.

Completare

După ce l-am văzut prima dată, m-a cuprins o stare de euforie, o stare de efuziune indincibilă menită să mă chinuie de astăzi înainte. Când mă gândesc la el, mi se taie respirația. Am cunoscut mulți ca el, dar nici unul nu m-a atins așa cum el a făcut-o. Niciodată zâmbetul meu nu s-a reflectat în privirea altcuiva, cum s-a reflectat în privirea sa. M-au ținut și alții de mână, dar niciodată mâna mea nu s-a potrivit mai bine decât atunci, când era în mâna lui. Am fost sărutată și de alții, nu atât de mulți, dar a fost îndeajuns pentru mine să-mi dau seama că alte buze nu mai vreau. Am fost îmbrățișată de multe ori, dar niciodată corpul meu nu și-a găsit locul ca în îmbrățișarea lui, nu s-a modelat și nu s-a completat mai potrivit decât cu corpul său. Am mușcat cu voluptate din plăcerile dragostei, și ah...simt că vreau să o fac din nou... și din nou. Am dansat și cu alții, dar niciodată pașii mei nu s-au completat mai bine decât în ritmul pașilor tăi. Iar când îmi era frig, ale cui mâini calde și fine mă încălzeau dacă nu ale tale? Ale cui sărutări fierbinți făceau să-mi propulseze sângele de mii de ori mai repede? A fost frumos, uneori prea frumos încât să fie adevărat. Ah, e doar o reverie...

Lupte

Se întîmplă adesea să ne simțim de parcă nu aparținem nici unui grup sau curent în mod special. De parcă pendulăm între 2 lumi diferite, iar punctul comun al acestor lumi este incertitudinea noastră în care categorie ne integrăm. Suntem ba indeciși, da hotărâți, când sensibili, când aroganți. E o luptă continuă pe care o ducem fiecare; o luptă între rațiune și suflet, între principii și valori, între bine și rău. O luptă continuă a cărei finalitate nu se mai apropie și care nu poate fi stopată decât dacă noi nu ne dorim aceasta. Confruntări care par a se amplifica din cauza etichetelor care ni se lipesc, sau poate din cauza propriilor noastre acțiuni.
Sunt clipe când încercăm să ne impunem valorile și încercăm să îi convingem pe alții că nu au dreptate. Dar dacă propria noastră percepție despre noi e o greșeală ? Ce se întîmplă dacă noi suntem subiectivi și respingem obiectivitatea tocmai pentru că nu ne pune într-o lumină favorabilă ? Nu ne conformăm și lăsăm întunericul să ne pătrundă?

Lumea interioară

John C. Maxwell spunea : ” Trebuie să reții că tot ce se întâmplă în interiorul tău, este mult mai important decât ceea ce se întâmplă în exterior”. Lumea interioară e toată a ta.  E unica lume în care ești unicul guvernator : în care îți conduci gândurile, deciziile și alegi pe cine să lași înăuntru. Deși lumea interioară pare greu de influențat, e nevoie doar de o adiere, o adiere puternică pentru a o distruge. Comparativ cu lumea exterioară, care rezistă calamităților naturale, răfuielilor politice, religioase și economice, lumea interioară e foarte sensibilă și ușor de denaturat. E nevoie doar de o bănuială, de o suflare sau de un indiciu pentru a-ți schimba complet percepțiile asupra anumitor principii, persoane, întâmplări.
Platon avea un concept filosofic conform căruia lumea ideilor e unica lume existentă, iar lumea materială e o copie a cele dintâi. Într-o societate în care libertatea deplină a avem doar în gânduri, simțim nevoia de a dezvolta cât mai mult lumea interioară, de a o amplifica prin ambiguitatea ideilor și de a-i da sens prin nesfârșitele neclarități la care o supunem. Iar într-un final, ne dezicem de toate lucrurile oferite de lumea exterioară, pentru că după moarte, nu contează decât ceea ce ai adunat în suflet, nu în buzunar.

Alegeri

Întreaga mea viață, am fost învățată că sunt destinată pentru lucruri mărețe și că sacrificiul e pentru nebuni. Supraviețuirea e cea care contează. Dar acum cînd sunt la o răscruce de drumuri, trebuie să decid ce e mai important pentru mine. Se spune că trecerea timpului vindecă rănile. Dar cu cît mai mare este pierderea, cu atît mai mare este rana și cu atît mai greu este de vindecat. Pe măsură ce timpul trece, ne pierdem în distrageri și acționăm din disperare. Alegerile sunt cele care ne definesc ca oameni, iar cei din noi care pierd timpul răzbunîndu-se pentru rănile pricinuite, ajung să conștiintizeze cît timp au pierdut abia la final de drum. Drumul pe care mergem ne este luminat de alegerile făcute. Și în timp ce cei mai mulți din noi tind să aleagă în funcție de cum alegerea lor e privită de alții, cei care aleg corect ajung să fie răniți. Acum știu că ne scriem propriile finaluri. Și putem alege să ne ascundem ca răufăcătorii, sau să trăim ca eroii, dar indiferent de alegerea făcută, trebuie să alegem rațional.

Umbre de viitor

George R.R. Martin spunea: ”Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră”. Se spune că umbrele sunt o reflectare a spiritului nostru. Așa cum flăcările focului îți schimbă locul și dansează, așa și fiecare om aruncă cîte o duzină de umbre. Unele se înalță sau coboară, altele sunt mai slabe sau mai puternice. Umbra este, pe de o parte, ceea ce se opune luminii, iar pe de altă parte este imaginea lucrurilor trecătoare. Viitorul ne este determinat de unghiul cu care se refractă deciziile asupra ființei noastre, și desigur de calitățile și aptitudinile care se întîlnesc în noi. Cei care reușesc să controleze cantitatea de lumină, au și posibilitatea de a-și alege umbrele.
Mereu am văzut umbra ca pe o dependență. Pentru că în lipsa luminii, nu avem nici certitudinea unei umbre. Iar dacă viitorul nu ne este luminat, cum știm că avem un viitor? Ceea ce vreau să spun, este că noi, dictați și influențați relativ de destin, avem posibilitatea de a produce o schimbare asupra viitorului nostru, că atunci cînd unele umbre bat în ansamblu mai puternic decît altele, nu înseamnă că asta e direcția pe care trebuie să mergem.
”Ce-i viața, dacă nu umbra unui vis care fuge?”

Melancolie de toamnă

Bacovia spunea: ”E toamnă, e foșnet, e somn...Copacii, pe stradă, oftează; E tuse, e plînset, e gol...Și-i frig, și burează”. A venit toamna și simt cum plutește în aer deznădejdea și dorul. Simt cum pe lîngă frunzele ridicate în aer de vînt, se ridică în mine amintirile, dorul, gîndurile. Simt cum visele îmi sunt împrăștiate de vînt și simt cum aspirațiile mele sunt smulse din rădăcini. Știu că se vor întoarce la mine, dar nu toamna asta.
Îmi place toamna pentru mirosul de gutuie pe care îl simt în aer, pentru adierile de vînt aspre și pentru senzația de singurătate care mă cuprinde uneori. Toamna are o metodă ciudată de a te face să vezi ce ai adunat. Și nu mă refer la merinde și la provizii. Mă refer la ce ai adunat în suflet. Ai strîns ceva înțelepciune? Poate bunătate? Sau iubire? Nu, atunci cînd te cuprinde melancolia de toamnă nu mai vezi decît ceea ce nu ai reușit să aduni.
Sub greutatea sentimentelor care mă copleșesc, nu contează decît sentimentele pe care le las în suflet, nu contează decît ceea ce semăn în atmosfera din jurul meu, și nu contează decît ceea ce îmi permit să conteze.

Este în regulă...

Este în regulă să te simți tristă și melancolică uneori. Este în regulă să plîngi, să te lași îmbrățișat de singurătate și să te izolezi. Este în regulă să te lași cuprinsă de dor și să te simți sufocată de întrebări fără răspuns, de frămîntări și de necunoscut. Este în regulă să te lași dusă de val și să nu îți pasă de ce se întîmplă. Este în regulă să vrei să renunți, și este în regulă să te simți nervoasă, tristă, neliniștită, pesimistă. Este în regulă să ceri a 2-a șansă, și să o oferi este în regulă, nu este o slăbiciune.
Dar știi ce nu este în regulă?
Nu este în regulă să te dai bătut, să renunți la toți și la toate, să nu faci nimic în privința lucrurilor care te deranjează. Nu este în regulă atunci cînd ai pierdut lupta, să crezi că ai pierdut bătălia. Nu este în regulă să vezi dragostea pe care nu o ai, în detrimentul celeia care îți stă la picioare deja. Nu este în regulă să te subapreciezi și să crezi că nu meriți dragoste, blîndețe, iertare. Nu este în regulă să pui lacăt ambițiilor și să încetezi să mai visezi. Și nu este în regulă să crezi că lucrurile nu sunt în regulă.

Nu putem

Nu putem fi perfecți, dar putem lucra asupra imperfecțiunilor noastre.

Nu putem mulțumi pe toată lumea, și nici nu îi putem face pe toți să ne iubească. În schimb putem să le dăruim respectul și spriinul nostru.

Nu putem schimba multe lucruri în viață, și nici nu putem merge împotriva destinului, însă ne putem schimba atitudinea, principiile și deciziile pe care le luăm.

Nu putem prezice viitorul, dar îl putem schimba.

Nu putem alege încotro să bată inimile noastre, dar putem alege cui să dăruim iubire.

Nu putem fi mereu neînfricați și curajoși, dar putem lupta cu frica și ne putem depăși limitele.

Nu putem fi veseli și plini de viață tot timpul, dar putem alege să dăm uitării gîndurile inutile și putem evita să ne consumăm inutil pentru cei care nu merită.

Nu putem fi mereu corecți, dar putem fi cei care acordă o a doua șansă.

Sunt...

Sunt uși pe care le închidem și uși care ne sînt închise.
Sunt prieteni care ne trădează și prieteni pe care îi trădăm.
Sunt clipe pe care le irosim și momente care ne pierd pe noi.
Sunt întrebări la care nu avem răspunsuri și răspunsuri la care nu avem întrebări.
Sunt alegeri pe care le luăm greșit și decizii care sunt luate fără consimțămîntul nostru.
Sunt valori după care ne conducem și principii care ne ghidează pe noi.
Sunt clipe în care aruncăm cu cuvinte și clipe în care nu avem ce spune.
Sunt cărți pe care le descoperim din prima și cărți care încă așteaptă a fi descoperite.
Ce păcat că nu luăm în seamă toate aceste lucruri, că în gălăgia propriului gînd pierdem atîtea momente și trăiri puternice. Ce păcat că nu vedem dincolo de noi și nu auzim dincolo de propriul interes. Ce păcat că închidem uși fără a vedea cine stă în dreptul lor.

S-au iubit

Până la urmă , s-au iubit. Nu s-au iubit sexual. Dar s-au iubit cu adevărat. S-au iubit așa cum s-ar fi iubit doi copii de șase ani.
Să iubești, pentru copii înseamnă să veghezi. Să veghezi somnul, să potolești spaimele și temerile, să liniștești plânsul, să îngrijești bolile .
Să iubești așa cum îi iubești pe copii, înseamnă să salvezi de la moarte. Dragostea lor era precum o ecuație a cărei necunoscută a rămas până și astăzi un mister. Dragostea lor a înfrumusețat inimi, chipuri, gânduri, a înnobilat spiritul, și a renăscut speranță și emoție în sufletul acestora. Dragostea lor s-a consumat până la văpaie, până la epuizare, până la inexistență.
Sub acest ultim aspect, el o iubi mai mult decât îl iubi ea vreodată.

Cum e bărbatul, așa e și femeia

Bărbații pe care îi dorea erau acum bărbați din vis. Se mișcau ca în vis, pluteau ceva mai mult. Pe puținii bărbați vii, ea îi recunoștea cândva după imoblitatea lor, după tăcerea lor, după secretul răspândit în jurul lor sub forma unei rețineri violente. Acum însă, aceasta devenise prudentă. Acum îi judeca pe bărbați exclusiv după modul în care picioarele lor intrau în contact cu solul și după modul în care se deschideau , larg, ochii lor.
Căci viața între bărbați și femei e o furtună permanentă.
Între chipurile lor, aerul este mai intens - mai ostil, mai fulgurant - decât între arbori sau pietre.
Uneori, rareori, în rarele clipe frumoase, fulgerul cade cu adevărat, ucide cu adevărat. Este iubirea.
Cum e bărbatul, așa e și femeia.
Cădeau în spate. Cădeau pe spate.

Când eram copil...

Când eram copil, lumea era un bol de cristal în care ningea tot timpul cu fulgi de zahăr. Primăverile îmi păreau pline de viață, iar verile îmi păreau nesfârșite. Când eram copil iubeam fără să știu. Iar dragostea pe care o primeam îmi părea echilibrată și infinită. Când eram copil închideam ochii și îmi părea că cresc. Îmi doream ca lumea celor mari să devină lumea mea. Când eram copil eram obișnuita cu A CERE și A PRIMI , mai puțin cu a fi refuzată. Când eram mică aveam nevoie de păpuși, de jucării, de cărți, nu de tehnologie performantă. Când eram copil, mă gândeam că o să mă duc la Polul Nord și o să aflu cine era Moș Crăciun. Când eram copil îmi cumpăram gume de mestecat numai pentru abțibilduri. Când eram copil imi doream să văd toate parcurile de distracții din lume , nu toate cluburile.
Nu e greu să redevii copil, dar oare se merită?

Doar...încă odată.

- Aș mai spera pentru încă odată.
- Eu nu cred că vom reuși.
- Eu cred că da. Ai navigat vreodată pe mare? Fără posibilitatea de a simți pământul zile întregi? Vreau asta încă odată. Vreau să mănânc incă odată la Creme de la Creme. Vreau încă o noapte în oraș cu ai mei, să ne bucurăm de un spectacol de neuitat. Vreau un pahar de șampanie. Și încă unul. Vreau căldura unui vis dulce într-un set de cearșafuri noi. Încă o noapte de muzică bună. Vreau să stau la întâlniri și să simt soarele pe față cât mai mult timp. Să umblu în picioarele goale pe nisipul fin și rece. Să simt valurile mării la picioarele mele. Vreau să mă holbez la o frescă. Vreau să stau în grădină și să citesc încă o carte bună, să simt adierea vîntului prin paginile cărții. Dar mai presus de toate, vreau să dorm. Vreau să dorm așa cum am dormit cînd eram copil.
Dă-mi asta. Doar...încă odată.