O să-ntâlnești jumătatea, doar că ea n-o să rămână

Încă de când suntem copii ni se impune ideea că fiecare își va întâlni jumătatea, că dragostea există și că uneori durează până la adânci și bătrâneți. Realitatea însă ne lovește în față și ne arată că lucrurile nu funcționează tocmai așa. Uneori dragostea nu este decât o iluzie imensă. Niciodată să nu subapreciezi puterea dragostei, pentru că odată ce ai intrat în mrejele ei - e foarte greu sa te deprinzi cu lipsa acesteia. Nu mă îndoiesc că exista iubire intensă, sinceră și adevărată, dar nu e pe toată viața, nu vine la timp, nu reușești să o prinzi că ea deja se evaporă.
De-a lungul timpului întâlnim sute de oameni, pe unii îi cunoaștem mai bine, pe alții mai puțin, iar cu unii reușim să creăm povești frumoase. Și cu fiecare din ei avem impresia că ne-am găsit jumătatea, că ne potrivim perfect împreună și că ne completăm reciproc. Iar ulterior ne dăm seama că nu am trăit decât o iluzie, că ne-am amăgit cu ideea că putem fi fericiți alături de altcineva. Tindem să credem că fiecare are perechea lui, că fiecare suflet este completat de un alt suflet. Dar dacă noi o să întâlnim jumătatea și ea n-o să rămână? Dacă uneori jumătăților nu le este dat să se completeze și să rămână împreună?

Egalitate nu există decât în matematică

Mihai Eminescu spunea : ”Egalitatea nu există decât în matematică”. Egalitatea reprezintă starea a două sau mai multe obiecte de a se afla la același nivel, de a fi egale. Deși legea ne asigură că toți suntem egali, egalitate nu există decât în matematică.
Pentru mine, egalitatea este un concept pe care îl asociez cu idealul. Și poate fi vorba de egalitate, numai acolo unde nu există privilegieri economice, sau oricare alt tip de privilegieri. Pentru că, de îndată ce statutul social al unei persoane este mai înalt decât al alteia, egalitatea se transformă într-un concept intangibil.
Mă întreb uneori dacă e bine ca toți oamenii să fie egali, egali în drepturi, în capacități, egali în resurse financiare și egali în gândire. Nu! Nu e bine. Deși inegalitatea atrage dușmani și neplăceri asupra noastră, inegalitatea ne diferențiază. Suntem diferiți și neobișnuiți anume pentru că nu suntem egali, pentru că fiecare din noi poate oferi altceva, pentru că simțim și trăim viața diferit. Iată prin ce ne deosebim de alții și ne evidențiem. Prin inegalitate.

Sinceritatea

William Somerset Maugham spunea : ”Sinceritatea este forma cea mai îndrăzneață a curajului”. Sinceritatea reprezintă însușirea de a exprima întocmai ceea ce gândești, fără prefăcătorie sau gânduri ascunse. Sinceritatea reprezintă întâi de toate curaj, pentru că nu toți au curajul de a spune lucrurilor pe nume. Deși se consideră că sinceritatea e o calitate, atunci când facem abuz de ea, aceasta devine un defect. Limita dintre sinceritate și insultă este una foarte subțire, astfel că, atunci când folosim cuvintele nepotrivite pe un ton nepotrivit, riscăm să jignim interlocutorul.
Sinceritatea este o valoare a esenței noastre, de o puritate și vibrație pătrunzătoare. Uneori cel mai greu e să fii franc cu tine însuți. Când vine vorba de propria persoană, convingerile noastre tind spre subiectivitate, pentru că uneori, avem obișnuința de a ne amăgi și de a ne denatura propriile păreri. Se spune că firile slabe nu pot fi sincere. Probabil din cauza că, odată cu sinceritatea suntem impuși să acceptăm și consecințele acesteia. Cine a spus că e ușor să fii sincer? Să fii caustic e ușor. Să fii franc e greu...pentru că indiferent de cât de bune nu ar fi intențiile tale, mereu vor exista cei pe care sinceritatea ta îi va răni. Iar în cazul în care sinceritatea e dăunătoare, se mai merită să fii sincer ?

Rațiunea

Seneca afirma: ”Dacă vrei să-ți supui totul, supune-te rațiunii. Dacă te va stăpîni rațiunea, vei stăpîni pe mulți”. Rațiunea ca și concept filosofic presupune capacitatea spiritului uman de a înțelege relațiile universale, sensul lor, și de a acționa conform acestora. Rațiunea este cea care controlează înțelegerea, stabilește limite și ne permite să gândim obiectiv. Printr-o judecată rațională cunoaștem adevărul în toată obiectivitatea lui și nu lăsăm sentimentele să pună stăpânire pe gândirea noastră.
Rațiunea și simțirea sunt într-un conflict permanent. Se întâmplă foarte rar să simțim cu sufletul ceea ce gândim cu mintea. Rațiunea este un rezultat al adevărului care nu produce decât adevăruri. Toate minciunile și răutățile noastre vin din subiectivitate și din incapacitatea de a ne împăca cu anumite lucruri. De-a lungul timpului, am realizat că rațiunea stă la baza tuturor lucrurilor în viață, în special la baza filosofiei. Până și credința și dragostea provin din rațiune, și nu din nebunie sau sentimente. Anume gândirea logică și rațională asigură succesul, acționând ca un mijloc al reflecției spirituale care controlează percepțiile, deciziile și alegerile noastre.

Dreptatea

Luc de Clapiers spunea: ” Nu poți să fii drept, dacă nu ești uman”. Dreptatea este un concept care trebuie să satisfacă în unanimitate principiile poporului despre bine și adevăr și să i se dea fiecăruia ceea ce se cuvine. Înțeleasă corect, dreptatea nu reprezintă o parte a virtuții, ci virtutea în sine, așa cum nedreptatea nu e o parte a viciului, ci viciul în întregime. Acolo unde sistemul de legi, nu îți oferă dreptate, ți-o faci singur. Dar ce se întâmplă atunci, când în drumul tău spre dreptate, încalci concepțiile celorlalți despre bine și adevăr?
Se spune că cine nu pedepsește nedreptatea, cere ca ea să fie făcută. De prea multe ori, ne lăsăm constrânși și ne trezim cu mâinile legate, fără a ști că nu putem pedepsi nedreptățile altuia, dacă nedreptățile noastre au rămas nepedepsite. E naiv să crezi că dreptatea va sta deasupra tuturor lucrurilor, că toate transformările și mișcările vor avea drept bază acest concept. Nu există nici un succes care să poată compensa răul pe care o națiune și-l face, atunci când nu ia dreptatea drept lege supremă. Pentru că indiferent cât de mult am încerca să suprimăm adevărul, legea naturii ne va pedepsi conform nedreptăților noastre.

Norocul

Epictet spunea : ” Norocul, ca și roadele toamnei, trebuie cules la timpul lui”. Norocul în sine, presupune o cale premergătoare care se realizează prin muncă. Chemăm norocul doar atunci cînd i-am pregătit calea. Și cum norocul e o noțiune abstractă, inventată de om, puțini sunt cei care reușesc în obținerea acestei caracteristici. Nu suntem siguri dacă e noroc, întîmplare, sau dacă e doar vina noastră, dar într-un joc, norocul este excepția, nu regula jocului.
Se spune că norocul nu se caută, ci vine atunci cînd te aștepți cel mai puțin. Cred că mai degrabă e jocul naturii, ca după o pierdere să urmeze și un cîștig. Nu se știe dacă există noroc, destin, sau e doar puterea și capacitatea noastră de a sta la baza acestui ”avantaj”. Important e că norocul vine la cei perseverenți, la cei care evoluează și la cei care crează premisele necesare pentru întimpinarea acestuia. Puțini sunt cei care merg după regula ”prost să fii, noroc să ai”.
În concluzie, nu pot spune decît că oamenii slabi cred în noroc, cei puternici cred în abilitatea lor de a-și crea propriul noroc, în relația cauză-efect și în forțele proprii.

Puterea

Marin Preda afirma : ”Puterea celui cu adevărat puternic astfel se manifestă : să știi că poți distruge pe cineva, să n-o faci și acela să nu știe”. Căutăm mereu putere din afară, fără a ști , de fapt, că aceasta vine din interior, și nu din funcții, distincții sau lucruri. Născută din natură, rîvnită de om - adevărata putere a fiecărui din noi, nu poate fi pierdută sau cîștigată. Timp îndelungat s-a crezut că puterea e dezlănțuită de războaie și că doar invingătorii dețin adevărata putere, fără a ști de fapt, că cea mai valoroasă putere e acea care vine din luptele cîștigate cu tine, din greul pe care îl înfrunți și din capacitatea de a nu renunța.
Cei care au ca scop folosirea puterii pentru a domina, deseori nu reușesc. Pentru că puterea poate fi ori adunată, ori furată de la cei nevinovați. Iar cei din urmă, pentru succes, nu au nevoie doar de putere, dar și de rațiune și gestionarea acesteia cu moderație.
Am învățat că puterea îți oferă posibilitatea de a alege, dar are o înclinație spre corupție.  E bine să ai putere, dar și mai bine e să nu ai nevoie de ea, pentru că odată cu puterea, vin și consecințele.

Idealul

Octav Bibere afirma : ” Idealul nu este iluzie, însă iluzia poate da impresia de ideal”. Idealul reprezintă acea aspirație spre care tinde un om, îndeplinirea tuturor criteriilor pentru a ajunge la ținta propusă. Pentru ideal se duce o luptă, în urma căreia se fac nenumărate sacrificii.
Idealul este o componentă superioară a motivației. Este o proiecție a noastră, și mai ales o depășire a condiției, a aspirațiilor și a stărilor noastre. Atunci cînd tindem sprea ideal, acesta devine deopotrivă o stare activă a sufletului și minții.
Se spune că scopul scuză mijloacele. Dacă ar fi să vorbim de ideal, nu se merită. Idealul, odată atins, își pierde din farmec, se transformă în cenușă, devenind lipsit de importanță și inutil. Farmecul se evaporă odată cu atingerea scopului. Atingerea acestuia presupune forță, timp, emoție și implicare emoțională, și care e rostul dacă idealul niciodată nu a mulțumit pe cineva, dacă cel care a cunoscut idealul nu a încetat a tinde spre mai mult, încă mai mult?
De-a lungul timpului am învățat că idealurile care mi-au luminat drumul, din cînd în cînd, au fost adevărul, sinceritatea, curajul, dorința de a întîmpina viața cu entuziasm, frumusețea și dragostea. Și m-am limitat la cît am avut, fără a-mi croșeta iluzii și speranțe deșarte.

Tristețea

Armando Palacio Valdes spunea : ” Nu e nimic mai trist decît tristețea unui om vesel”. Tristețea este un sentiment cu o puternică încărcătură emoțională, reprezintă un mod de contemplare prin prisma vieții cotidiene. Se spune că tristețea este antonimul bucuriei. Adevărat, însă sunt situații în care tristețea alină gînduri, și îți permite să vezi lucrurile fără a fi influențat de euforia fericirii. Atunci cînd ești trist îți permiți să reflectezi și îți alini sufletul, dar mai presus de toate, începi a prețui momentele mai fericite decît momentul în cauză.
Tristețea are motiv. Și e molipsitoare, de cele mai multe ori. Și în timp ce credem că tristețea ne face mai vulnerabili, mai slabi, aceasta din contra ne face mai puternici și mai imuni la următoarele încercări, și rămîne în memorie ca o experiență.Am învățat că tristețea nu e o caracteristică umană. Faptul că suntem triști constă în direcțiile greșite pe care mergem, în stările confuzionale, în faptul că nu știm unde să ne oprim, și...în pierderea celor la care ținem.

Iertarea

Lev Tolstoi spunea: ” Dacă ierți, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare ”. Iertarea absolută este forma cea mai puternică de iertare. În copilărie am învățat că iertarea se referă la spălarea tuturor păcatelor, o promisiune a renașterii și șansa de a scăpa de fărădelegile celor care ne-au greșit.
Puterea de a ierta vine din blîndețea firii și din capacitatea de a iubi. De multe ori datorită faptului că iubim, iertarea pe care o oferim nu are logică și rațiune. Nevoia de iertare este o caracteristică a vieții sufletești. Neglijarea ei ne tulbură echilibrul psihic. Cei care operează pe spatele societății, nederanjați de limite sau de moralitate și conștiință, deseori primesc iertare doar în fața morții. Cei care nu se sfiază în a greși , au nevoie cel mai mult de iertare.
Se spune că atunci cînd oferi iertare, oferi și posibilitatea celui care a greșit să mai greșească odată. Adevărul este că iertarea este doar o superficilitate atunci cînd nu uiți și cînd încă mai ții ura în tine, iar cei ce sunt capabili să ierte, își întrec propriile limite.

Curajul

Horace Smith spunea ” Curajul este frica de a fi judecat laș”. Ce este curajul dacă nu înțelegerea că sînt lucruri mult mai importante decît frica? Este asumarea riscului, confruntarea pericolului, durerii, incertitudinii, este forța pentru a depăși un obstacol. Ca o primă premisă, curajul presupune arta de a admite și de a birui proprii monștri și de a lupta cu propria conștiință.
Cu timpul am învăț că curajul e temelia celorlalte valori, ai nevoie de curaj nu doar pentru a-ți învinge fricile, dar și pentru a iubi, pentru a-ți recunoaște greșelile și pentru a reuși ceva în viață. Fără curaj nu putem înainta. Degeaba avem virtuți care mai de care, dacă ne lipsește curajul, toate celelalte virtuți stau în umbră și nu pot fi redate în toată splendoarea lor.

Trecutul

Khaled Hosseini spunea ” E greșit ce se spune despre trecut,că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină, cu ghearele” .
Trecutul ne bîntuie, ne influențează, ne schimbă. Ținem trecutul doar pentru noi, ca într-o carte închisă, căreia ceilalți nu îi pot citi decît titlul. Și atîta timp cît vrem să îl păstrăm doar pentru noi, ne va urmări și nu ne va permite să ne detașăm de el. Există o vorbă din bătrîni cum că cei care nu-și pot aminti trecutul, sunt condamnați să îl repete. Dar cei din noi care refuză să uite trecutul sunt condamnați să îl retrăiască. Trecutul nu poate fi uitat, șters sau negat. În schimb poate fi povestit, acceptat și putem decide măsura în care ne influențează prezentul.
Am învățaț că trecutul este o chestie înșelătoare: uneori este gravat în piatră, iar alteori este livrat în amintirile noastre recente. Nu este o arhivă, nici o magazie, unde scuturînd găsești aceleași lucruri, mai uzate sau mai prăfuite. Trecutul trăiește, este viu și se schimbă în funcție de ceea ce trăim, trebuie prețuit, dar nu înviat. Pentru a putea simți cu adevărat puterea prezentului, trebuie să acceptăm trecutul cu toate elementele din care este compus și să îl lăsăm să ne ghideze doar în măsura în care nu contrazice propriei rațiuni. Iar într-un final ce este trecutul dacă nu o ușă, care de cele mai multe ori se deschide singură pentru a trezi în noi nu doar amintiri frumoase, dar și monștri ?

Haosul

Jose Saramago spunea ”Haosul este o ordine încă nedescifrată” . În viața fiecărui din noi vin momente în care pierdem controlul ce îl avem asupra noastră, asupra sănătății, asupra deciziilor și asupra celor la care ținem. Cei mai mulți dintre noi avem ca scop să preluăm controlul și să punem stăpînire din nou pe situație. Haosul nu este decît o aparență, la baza căreia stă ordinea. Cea mai bună modalitate de a te lupta cu haosul, este doar haosul. Prin definiție, acesta nu poate fi controlat, este o ordine care produce confuzie în mințile noastre. Odată introdus, toată ordinea și toate intențiile noastre nu mai au nici un randament. Rezultatul haosului nu poate fi prezis. Singura certitudine pe care o aduce, este devastarea ce o lasă în urma sa.

Regretul

Sydney J. Harris afirma ” Regretul pentru lucrurile pe care le-ai făcut, se poate stinge cu timpul, însă regretul pentru lucrurile pe care nu le-ai făcut - nu are consolare”. Am învățat că viața e plină de regrete : regrete pentru ce ai făcut, regrete pentru ce nu ai făcut, regrete pe care le îngropi și pe care le depășești. Dar cel mai mult te macină regretele care te urmăresc toată viața.
Fiecare regret ascunde o poveste, lucruri pe care ai vrut să le faci, sau visuri pe care ai fi putut să le îndeplinești. Eu văd regretul ca pe un sentiment care te macină, în loc să te lase să te bucuri de ce ai obținut, te trage în jos de fiecare dată când te gândești la ce ai făcut, iar câteodată chiar reușește să te impingă să faci lucruri imprevizibile.
Începem a fi urmăriți de regrete atunci când ne așteptăm cel mai puțin. Și cel mai greu lucru este să nu te lași purtat de puterea cu care te macină, pentru că indiferent oricât de mult am încerca să ne depărtăm de el, dacă avem o conștiință curată, ne va urmări destul cât să lase o urmă în noi.