Aristotel spunea: ”Frumusețea personală este mult mai mare decât orice recomandare”. Frumusețea reprezintă calitatea de a avea valoare estetică, de a fi pe placul celorlalți prin armonia mișcărilor, culorilor și a liniilor. De fapt, frumusețea este o armă, este o unealtă de luptă împotriva inesteticului care te ajută să cucerești folosindu-te de aparențe și de lucrurile care sunt absolut artificiale. Și aici nu ne referim la frumusețea interioară. Frumusețea se spune că depinde de gusturile fiecărui din noi. Adevărul este că noi apreciem frumusețea după nivelul nostru de a fi atrăgători și că alegem oamenii care să ne înconjoare raportându-ne la cât de frumoși suntem noi și cum ne-am completa în armonie cu ei.
Frumusețea interioară, pe de altă parte, depinde de fiecare dintre noi. Lucrurile pe care noi le vedem s-ar putea alții să nu le vadă. Dar iarăși pentru că raportăm calitățile sau lucrurile pe care le căutăm în oameni după lucrurile pe care noi le avem și care sunt importante pentru noi. Lumea e nebună când vine vorba de frumusețe, pentru că aceasta îți monopolizează privirea și nu te lasă să vezi dincolo de aparențe. Suntem cu toții în căutarea frumuseții pentru că avem impresia că nu suntem niciodată destul de frumoși. Adevărul este că totul nu e decât o iluzie, pentru că frumusețea nu ocupă decât un procent infinit de mic în universul infinit de mare în care trăim.
