Ce se întâmplă cu citatele din cărți !?

Trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru persoanele care citesc. Când cineva îmi vorbește de cărțile citite și avem același cărți lecturate - mă încălzesc. Dar lucrul care mă încălzește cel mai mult atunci când citesc o carte sunt citatele și cuvintele pline de sens așternute pe hârtie. Îmi place să subliniez citatele din cărți și mai apoi, după ce am terminat cartea, să o răsfoiesc și prin intermediul citatelor îmi amintesc tot ce mi-a plăcut la această carte. Sunt cărți care au zeci de pasaje numai bune de subliniat și de recitit. Și sunt cărți seci prin modul în care sunt combinate cuvintele, dar foarte pline de sens în esența lor.
Îmi place să extrag citatele din cărți. Îmi place să le transpun ulterior într-un carnețel ca să le pot reciti de fiecare dată și prin intermediul lor să-mi amintesc ce mi-a plăcut cel mai mult la această carte. Voi ce faceți cu citatele din cărți ?

Cum m-au influențat basmele?!

Când eram copil îmi plăceau basmele. Îmi plăceau personajele care se transformau, care păreau bune și frumoase, dar care erau pline de o răutate inimaginabilă. Îmi plăcea să cred că undeva există un personaj din basm și pentru mine. Sau că eu aș putea face vreodată parte dintr-o poveste. Recititul basmelor era una din activitățile mele preferate.
Acum am crescut și am uitat să mai recitesc poveștile. Acum am crescut și nu mai încerc să găsesc un argument rațional basmului, nu mai încerc să desprind din el vreo povață. Acum am crescut și nu mai cred în basme. M-a întrebat cineva odată cum m-au influențat basmele și dacă m-au influențat cumva de fapt. Și mi-am da seama că da. Basmele îți arată că nu orice aspirație poate deveni realitate. Ba chiar mai mult, unele aspirații te distrug. Și în timp ce basmul simbolizează forțele binelui și a răului în lupta pentru sau împotriva fericirii omului, e ciudat cum binele câștigă întotdeauna. Uneori mă întreb dacă nu cumva poveștile, ne sugerează în maniera lor metaforică, că și în viață tot binele va combate răul. Și de cele mai multe ori realizez că un basm, nu e decât pură ficțiune.

Cum îți găsești echilibrul?

Jean Grenier afirma : ”Cel mai greu lucru de păstrat este echilibrul”. Echilibrul presupune situația unui corp asupra căruia se exerciță forțe care nu îi schimbă starea de mișcare sau de repaus. Dar atunci când forțele care acționează asupra noastră sunt atât de ademenitoare, cel mai greu lucru este să îți păstrezi echilibrul.
O viață fericită se clădește pe găsirea unui echilibru cât mai natural. Cu cât este mai instabil drumul vieții, cu atât mai greu vom găsi stabilitatea necesară. Dar pentru a găsi acest echilibru, avem nevoie de o gândire rece, obiectivă,calculată, neinfluențată de timp, păreri, trăiri. Și cu toate că în viață totul ține de găsirea armoniei, balanței și echilibrului spiritual, menținerea permanentă a acestuia poate însemna inerție, stagnare.
Se crede că o viață echilibrată este o viață plictisitoare. Nu! O viață echilibrată poate fi foarte năvalnică atunci când reușești să combini cu succes evenimentele. Iar dacă echilibrul tău are rădăcini fixate de suflet, atunci nici o forță nu îl va putea dărâma. Cred că echilibrul este arta de a realiza un schimb constant, capacitatea de a te integra și de a interacționa, capacitatea de a compensa în mod armonios stabilitatea cu evoluția.

Ce este fericirea ?

E greu de definit fericirea. Probabil, pentru că conceptul de fericire este diferit de la persoana la persoană. Fericirea începe cu sentimente plăcute, dar va trece su siguranță dincolo de ele, pentru că fericirea nu înseamnă să te simți bine, ci să faci bine. Deseori , aceasta este umbrită de frică, de pierderi, de nesiguranță. Dar adevărata fericire nu cunoaște limite, astfel că atunci cînd întîlnești un obstacol îți găsești curajul de a trece peste. A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect, ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni. Există în zilele de astăzi tendința de a spune că suntem fericiți atunci cînd am dus la sfârșit o activitate, sau am ajutat un nevoiaș. De fapt aceasta este doar o stare efemeră de fericire, pe când fericirea adevărată presupune găsirea unei surse permanente de mulțumire sufletească. Pentru a atinge cu succes culmea fericirii, trebuie să realizăm că lucrurile mici aduc plăceri mari, că treapta absolutului se va ridica tot mai sus și mai sus cu fiecare scară pe care o vom urca. De aceea, pentru că ne este greu să ne bucurăm de lucrurile mărunte, refuzăm fericirea fără să ne dăm seama, sau nu ne dăm seama că am fost fericiți pînă suntem nefericiți. Iar într-un final,  dacă s-ar clădi Casa Fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare, pentru că încă nu ne-am învățat cum să prețuim și să apreciem sursele noastre de fericire.