Serendipity Blog - primul anișor

Cu pași mici dar siguri, a trecut un an. Experiența de blogger mi-a dezvoltat nu doar capacitățile în a scrie, ci m-a ajutat să mă integrez în această lume necunoscută pentru mine, să cunosc oameni cu experiență și să mă provoc necontenit în a găsi subiecte noi pentru cititorii mei.
Începuturile sunt întotdeauna cele mai grele. Începutul meu nu a fost o excepție. Îmi amintesc inițial cât de multe idei aveam și cât de nerăbdătoare eram să postez cât mai mult și cât mai des. Îmi amintesc cât de mult m-am chinuit la unele articole, acesta și acesta , în mod special. Absolut întâmplător am ajuns la 9 articole lunar și am decis să nu mă dezic de acest număr. Și timp de un an- mi-a reușit.
Se spune că există 3 etape în viața unui blogger : prima când ești asaltată de entuziasm și ai impresia că ai idei nelimitate pentru blogul tău, a 2-a etapă începe atunci când ideile sunt pe sfârșite și ești impusă în a te concentra și a găsi un subiect de scris. Iar a 3-a etapă, e cea mai ușoară : ideile ”curg” ca apa unui râu, poți scrie despre orice, oricând, oriunde. Dar nu toți ajung până la cea de a 3-a etapă.
Lăsând introducerile la o parte, astăzi, 17 aprilie mă pot lăuda cu mai bine de 30.000 de vizualizări și exact 108 de articole. Cele mai vizualizate 10 articole au fost :

1. 50 cele mai interesante lucruri despre cărți și scriitori (1)
2. Harry Potter în cifre și date (2)
3. Dacă aș fi bărbat
4. 50 cele mai interesante lucruri despre cărți și scriitori (2)
5. 8 boli ale cărților
6. Despre unul dintre cele mai frumoase lucruri din lume
7. Harry Potter în cifre și date (1)
8. Puterea
9. Tess dUrberville de Thomas Hardy
10. Completare

Acum, nu pot să spun decât MULȚUMESC că îmi sunteți alături.

Nu există un drum spre fericire. Fericirea e drumul

Într-o călătorie nu contează atât de mult destinația, cât contează însăși călătoria în sine : drumul spre destinația finală, persoanele pe care le întâlnim pe drum, toate acele nimicuri pe care le vedem pe fereastra autocarului și distracția care se naște în sufletul nostru. La fel e și în fericire. Trecem prin viață cu gândul că fericirea e o destinație, un punct final pe care trebuie să îl atingem în călătoria noastră, fără a realiza că fericirea e constituită din toate obstacolele pe care le întâlnim pe drum, din toate persoanele care trec prin viața noastră și din toate lecțiile pe care le învățăm. Ne pierdem viața alergând înfometați după un trofeu, fără a realiza că trofeul e însăși cursa pe care o parcurgem. Acea cursă în care se împletește dragostea cu ura, respectul cu disprețul, prietenia cu trădarea. Fericirea reprezintă o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină. Și ce îți aduce mai multă mulțumire sufletească dacă nu soarele de după o furtună sau curcubeul după o ploaie?

”Nu există un drum spre fericire. Fericirea e drumul.” -Mircea Albulescu

Ce este fericirea ?

E greu de definit fericirea. Probabil, pentru că conceptul de fericire este diferit de la persoana la persoană. Fericirea începe cu sentimente plăcute, dar va trece su siguranță dincolo de ele, pentru că fericirea nu înseamnă să te simți bine, ci să faci bine. Deseori , aceasta este umbrită de frică, de pierderi, de nesiguranță. Dar adevărata fericire nu cunoaște limite, astfel că atunci cînd întîlnești un obstacol îți găsești curajul de a trece peste. A fi fericit nu înseamnă că totul este perfect, ci faptul că ai decis să vezi dincolo de imperfecțiuni. Există în zilele de astăzi tendința de a spune că suntem fericiți atunci cînd am dus la sfârșit o activitate, sau am ajutat un nevoiaș. De fapt aceasta este doar o stare efemeră de fericire, pe când fericirea adevărată presupune găsirea unei surse permanente de mulțumire sufletească. Pentru a atinge cu succes culmea fericirii, trebuie să realizăm că lucrurile mici aduc plăceri mari, că treapta absolutului se va ridica tot mai sus și mai sus cu fiecare scară pe care o vom urca. De aceea, pentru că ne este greu să ne bucurăm de lucrurile mărunte, refuzăm fericirea fără să ne dăm seama, sau nu ne dăm seama că am fost fericiți pînă suntem nefericiți. Iar într-un final,  dacă s-ar clădi Casa Fericirii, cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare, pentru că încă nu ne-am învățat cum să prețuim și să apreciem sursele noastre de fericire.