Trebuie să recunosc că America e prima carte a acestui autor pe care o citesc. Auzisem multe despre Kafka și eram foarte curioasă de modul lui de a scrie. Nu știu de ce, dar am început a-l lectura pe Kafka începând cu ultimul lui roman. A fost o surpriză pentru mine să observ că nu are un mod prea greu de a scrie și că e foarte ușor de citit, dar greu de înțeles.Romanul îl pune în centrul acțiunii pe Karl, un băiat de 16 ani, care sedus de menajera lui din Germania este trimis în America spre ”a se corecta” și spre o viață mai bună. În timp ce se afla pe navă spre tărâmul american, face cunoștință cu unchiul lui. Trăind câteva luni la unchiul său, Karl se atașează de acesta, iar unchiul ajunge ulterior să reprezinte întreaga lume a lui Karl. Tânărul de 16 ani trece prin mai multe experiențe, după ce unchiul l-a lăsat baltă că a plecat în ospeție pe noapte la un prieten de-al său: întâlnește 2 ”prieteni” pe drum, se angajează la un hotel, este dat afară de acolo, ajunge să lucreze pentru unul din ”prieteni” și prietena acestuia Brunelda, ca ulterior romanul să se încheie cu Karl lucrând într-un teatru.
M-a surprins la acest roman dramatismul și exagerarea cu care tratează autorul anumite personaje și cum își construiește acțiunea: Karl este concediat de la postul de liftier din cauza că a lipsit câteva minute, unchiul îl lasă baltă pentru că a decis să doarmă la un prieten, o domnișoară sare la el la bătaie pentru că nu a vrut să intre la ea în cameră, etc.
Mi-a spus cineva că pentru a-l înțelege pe Kafka trebuie să-i cunoști biografia. Cred că pentru a înțelege acest roman am nevoie de a-l mai citi odată și de a mai citi și alte opere ale acestui autor, în deosebi biografia acestuia. Dar pot spune că America de Franz Kafka nu e o pierdere totală de timp și că merită citit acest roman.







