Dreptatea

Luc de Clapiers spunea: ” Nu poți să fii drept, dacă nu ești uman”. Dreptatea este un concept care trebuie să satisfacă în unanimitate principiile poporului despre bine și adevăr și să i se dea fiecăruia ceea ce se cuvine. Înțeleasă corect, dreptatea nu reprezintă o parte a virtuții, ci virtutea în sine, așa cum nedreptatea nu e o parte a viciului, ci viciul în întregime. Acolo unde sistemul de legi, nu îți oferă dreptate, ți-o faci singur. Dar ce se întâmplă atunci, când în drumul tău spre dreptate, încalci concepțiile celorlalți despre bine și adevăr?
Se spune că cine nu pedepsește nedreptatea, cere ca ea să fie făcută. De prea multe ori, ne lăsăm constrânși și ne trezim cu mâinile legate, fără a ști că nu putem pedepsi nedreptățile altuia, dacă nedreptățile noastre au rămas nepedepsite. E naiv să crezi că dreptatea va sta deasupra tuturor lucrurilor, că toate transformările și mișcările vor avea drept bază acest concept. Nu există nici un succes care să poată compensa răul pe care o națiune și-l face, atunci când nu ia dreptatea drept lege supremă. Pentru că indiferent cât de mult am încerca să suprimăm adevărul, legea naturii ne va pedepsi conform nedreptăților noastre.