La început totul e frumos. Fiecare început e o speranță, speranța că ceva se va schimba, dacă nu în noi atunci în realitatea care ne înconjoară. Fiecare început aduce cu el o adiere de prospețime și o dorință nemărginită de a avansa rapid, de a ajunge cât mai curând la destinația finală spre care tindem. Dar începuturile sunt frumoase anume pentru inocența cu care pășim. Începuturile sunt frumoase pentru că nu ne cunoaștem, pentru misterul care plutește în aer. Suntem îndrăgostiți pentru că nu ne cunoaștem, pentru că pășim cu neîncredere și dubii în lumea altcuiva, pentru că facem loc altor oameni în sufletul nostru. Dacă am ști ce urmează, am trage cât mai mult de îndrăgosteala asta. Nu ne-am grăbi să punem întrebări și să așteptăm răspunsuri, dar am asculta povești incontestabile până am cădea în delir. Dar suntem grăbiți. Ne grăbim să ne cunoaștem, facem pași mari, alergăm. Oamenii sunt naivi când cred că dincolo de mister se află eternitatea. De cele mai multe ori nu se ascunde decât sfârșitul, pentru că oamenilor le este frică de adevăr, le este frică să se arate dezbrăcați de temeri și îndoieli. Alergăm spre luciditate crezând că în ea se află esența care ne va lega pentru totdeauna și uităm că misterul e partea cea mai frumoasă a unei relații. La început totul e frumos, dar ne gândim la început numai atunci când întâlnim sfârșitul...
vineri, 16 decembrie 2016
La început totul e frumos...
La început totul e frumos. Fiecare început e o speranță, speranța că ceva se va schimba, dacă nu în noi atunci în realitatea care ne înconjoară. Fiecare început aduce cu el o adiere de prospețime și o dorință nemărginită de a avansa rapid, de a ajunge cât mai curând la destinația finală spre care tindem. Dar începuturile sunt frumoase anume pentru inocența cu care pășim. Începuturile sunt frumoase pentru că nu ne cunoaștem, pentru misterul care plutește în aer. Suntem îndrăgostiți pentru că nu ne cunoaștem, pentru că pășim cu neîncredere și dubii în lumea altcuiva, pentru că facem loc altor oameni în sufletul nostru. Dacă am ști ce urmează, am trage cât mai mult de îndrăgosteala asta. Nu ne-am grăbi să punem întrebări și să așteptăm răspunsuri, dar am asculta povești incontestabile până am cădea în delir. Dar suntem grăbiți. Ne grăbim să ne cunoaștem, facem pași mari, alergăm. Oamenii sunt naivi când cred că dincolo de mister se află eternitatea. De cele mai multe ori nu se ascunde decât sfârșitul, pentru că oamenilor le este frică de adevăr, le este frică să se arate dezbrăcați de temeri și îndoieli. Alergăm spre luciditate crezând că în ea se află esența care ne va lega pentru totdeauna și uităm că misterul e partea cea mai frumoasă a unei relații. La început totul e frumos, dar ne gândim la început numai atunci când întâlnim sfârșitul...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Vezi, depinde de cum e celalalt, de cit de multe are in minte, in suflet, si daca si el isi doreste ca explorarea sa fie brusca-rapida, ori mai lenta, ca sa descopere pe masura ce se descopera el insusi..Misterul e bun intotdeauna, pentru ca ne tine atenti, si creeaza povestea, si trebuie pastrat ca pe un fel de bijuterie, cred:)
RăspundețiȘtergere