Recenzie: 320 de pisici negre de Rodica-Ojog Brașoveanu

Ok. Trebuie încă odată să recunosc genialitatea cu care a fost construită Melania Lupu. Citind anterior alte două romane, nu am putut să trec cu vederea caracterul, atitudinea și modul în care Rodica-Ojog Brașoveanu a însuflețit acest personaj cu perspicacitate, orientare în timp și spațiu și cu inteligență.
Romanul 320 de pisici negre este o continuare a romanului Bună seara, Melania! . Melania Lupu este arestată pentru spargerea unui muzeu. Aceasta nu reușește să-l convingă pe maiorul Cristescu astfel că ajunge la închisoare alături de Libelula și Olga Tudor. În același timp, Ned Morton, unul dintre cei mai căutați infractori din Anglia ajunge în România cu gândul de a căuta Madona, o Fecioară în mărime naturală de aur. În drumul lui Ned spre Madonă stă Olga Tudor - unica persoană care cunoaște locației statuiei de aur. În încercarea lui Ned de a o elibera pe Olga, o răpește în schimb pe Melania, care-i face jocul și se preface a fi Olga Tudor, dar că și-a pierdut memoria între timp. Melania își joacă cartea de bătrână senilă și prostuță, reușind să amăgească toate persoanele implicate în răpirea ei și să ajungă acasă unde să saboteze probele pentru a nu putea fi învinovățită. Reușește să-i ducă de nas pe toți cu excepția lui Ned Morton care se prinde de genialitatea ei, o urmărește și se îndrăgostește în ea.
Romanul 320 de pisici negre mi s-a părut un roman a-do-ra-bil. A fost piperat cu suspans, cu umor, cu intrigă, la un moment dat lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Am fost sincer surprinsă de acest roman, și sunt în continuare surprinsă de Melania Lupu care pentru mine încă înseamnă modelul ideal de bunicuță.