miercuri, 9 august 2017

Recenzie: Vara în care mama a avut ochii verzi de Tatiana Țîbuleac

Sunt unele cărți de la care ai așteptări mari încă înainte de a le lectura. Și sunt unele cărți care sunt doar un titlu pe lista ta de cărți citite. De cartea Tatianei Țîbuleac auzisem de la mama mea și mai citisem și o recenzie, două, trei pe un grup. Știam din timp că e o carte bună, că nu va fi o pierdere de timp și așa și a fost. Pentru că am devorat-o în 2 ore.
Tatiana Țîbuleac a debutat cu un roman fără precedent. Și pentru mine acest autor are un loc aparte în suflet și în bibliotecă. Cartea ei - m-a sensibilizat. Vara în care mama a avut ochii verzi sumează strigătul personajului principal, dominat de ură, negativism, furie la începutul romanului, sentimente care pe parcurs se transformă în dragoste, grijă, iubire. Am încercat să mă pun în pielea personajului principal, să determin cauza care a trezit astfel de sentimente în el. Nu o să vorbesc despre ce am citit, ci despre ce am simțit lecturând acest roman. M-a cuprins un sentiment de melancolie, de tristețe amestecată cu ură. Ură pentru personajul principal care era atât de furios pe mama pe care o are. Ochii mamei nu sunt doar pupile care se deschid dimineața și se închid seara. Ochii mamei sunt ușile în care se cumulează viața, ușile în care oamenii vin și pleacă, se nasc și mor, trăiesc și visează. Pentru mine acest roman a fost de o intensitate fără precedent.
Mă număr cu siguranță printre iubitoarele prozei Tatianei Țîbuleac. Evident că orice roman are cititori care îl iubesc și cititori care îl detestă. Mi-a plăcut stilul autoarei, direct, pe alocuri vulgar din cauza imaginilor hipnotice și furioase, dar atât de sensibil. Aștept următorul roman al acestui autor cu mare nerăbdare și mă bucur că literatura română s-a ales cu așa un autor. 

2 comentarii:

  1. Mă bucur că ai ales să vorbești despre sentimentele pe care ți le-a provocat cartea. Nu am auzit de autoarea Țîbuleac, dar am să trec opera ei pe lista de citit, căci pare genul de carte profundă de care avem nevoie uneori ca să conștientizăm anumite lucruri.
    Te invit la o leapșă distractivă: http://b-daydreamer.blogspot.ro/2017/08/leapsa-mid-year-book-freak-out.html :D

    RăspundețiȘtergere
  2. e bună cartea, trezește sentimente foarte profunde... neapărat să o citești :*

    RăspundețiȘtergere