Recenzie: Lumina dintre oceane de M.L.Steadman

Lumina dintre oceane de M.L.Steadman este o carte impresionantă. Nu cred că găsesc cuvinte care să descrie sentimentele care m-au cuprins citind acest roman. Tom Sherbourne este un erou și un veteran de război, care la 28 de ani ajunge să lucreze pe o insulă australiană. Soarta i-o scoate în cale pe Isabel Graysmark, o tânără plină de viață, care la 19 ani este tot ceea ce nu se regăsește în Tom. Destinele celor 2 se unesc și la scurt timp după căsătorie, Isabel se mută alături de Tom pe Ianus Rock. Viață în 2 nu e ușoară pe o insulă pustie, în care se aude doar vuietul vântului, iar oceanul se întinde pe tot împrejurul ținutului. Dar nu e dificilă doar din acest motiv. Isabel nu poate avea copii. După 3 sarcini pierdute, speranțele ei sunt pe sfârșite. Durerea o macină, iar suferința îi umple sufletul. Speranța apare odată cu o barcă, care acostează pe mal. În barcă se află un bărbat, mort, și o copilă de aproximativ 3 luni. Sufletul lui Isabel se umple de speranță și fericire, iar gândul că acest copil vine odată cu pierderea copilului ei - îi pare un semn de la Dumnezeu. Pe Tom însă nu îl încântă ideea de a păstra acest copil. În Tom am văzut un om corect, rănit de durerile și ororile văzute în timpul războiului. Personajul lui Tom m-a impresionat. Mi s-a părut un om admirabil, demn de urmat, un om frumos, cu un suflet cât oceanul de mare. Când fetița ajunsese la vârsta de 2 ani, cei 2 îndrăgostiți se întorc pe continent unde fac cunoștință cu povestea Hannei Roennfeldt, tânăra care acum 2 ani și-a pierdut soțul și fetița pe mare, și care acum cutreieră străzile pustiită de pierderea acestor doi. Conștiința lui Tom nu i-a permis să treacă cu vederea acest fapt, așa că îi dă un semn Hannei că fetița este bine. Lucrurile se aranjează în așa fel, încât la ceva timp, fetița este despărțită de Isabel și dusă la adevărata ei mamă - Hannah. Nu are rost să descriu durerea și suferința pe care a simțit-o Isabel când i-a fost luat ”copilul” de lângă ea. Am văzut în Isabel o mamă disperată, care la un moment mi-a trezit dispreț. Cred că întregul fir narativ a fost concentrat pe crearea personajului lui Tom. Lumea lui interioară a deschis porțile sufletului meu. Pe de altă parte, este Hannah - o mamă care plânge după copilul ei, dar care nu regăsește în Lucy copilul pe care l-a născut și iubit până să fie ”furat” de Isabel. 

Finalul romanului m-a suprins peste măsură. Isabel a reușit să treacă peste durerea și trădarea soțului ei, Tom a reușit să se împace cu conștiința lui, iar Hannah a făcut alegerea corectă referitor la cei doi. În final fiecare a primit dreptate. Dar această dreptate mi-a sfâșiat sufletul. Am plâns minute în șir. Cred că acest roman este preferatul meu. Am văzut în el o experiență halucinantă, dramatică, o iubire dincolo de marginile oceanului, o poveste a iubirii și a pierderii, în care salvarea unui personaj duce la pierderea altuia. În sufletul meu, micuța Lucy-Grace a rămas cu Tom și Isabel, locuind pe far, departe de ochii lumii, pierduți în noapte și în iubirea din jurul lor.