Recenzie: La răsărit de Eden de John Steinbeck

La răsărit de Eden de John Steinbeck este o carte spectaculoasă. Mă bucur că am cunoscut autorul anume prin intermediul acestui roman deoarece m-am îndrăgostit. Nu cred că am mai citit o carte atât de bună într-o perioadă destul de îndelungată. Am citit cu patimă, cu ardoare primul volum, l-am devorat cu o plăcere de neînchipuit.

La o mică distanță de Connecticut își are ferma Cyrus Trask, un bărbat mincinos care își inventează o poveste militară strălucită, cu toate că își pierduse piciorul în prima oră de război. Cyrus are un fiu, Adam, iar soția aceastuia se sinucide înecându-se într-o apă adâncă până la genunchi. Cyrus se recăsătorește și apare Charles. Adam și Charles, deși sunt frați sunt 2 personaje complet diferite. De Adam m-am îndrăgostit încă de când era mic și suporta toate bătăile fratelui său, susținând că aceasta nu-și dă seama de ce face. Charles mi-a provocat milă. Și dezgust. Știam că ține la fratele său, dar la câtă violență am văzut din partea lui în primele 100 de pagini am crezut că abandonez cartea. Cyrus își tratează diferit copii. Pe unul îl iubește mai mult și îl trimite în armată dorind să îi asigure un viitor militar strălucit așa cum el nu a avut.

Intriga romanului o reprezintă domnișoara Cathy Ames. Aceasta este fiica unui proprietare de tăbăcărie din Massachusetts, care a avut  viață destul de agitată până a se întâlni cu Adam. Pe Cathy am adorat-o. Sub toate numele, sub toate formele. Am văzut în ea personajul diabolic perfect care a avut cel mai reușit destin în toată istoria romanului lui Steinbeck. Cathy de mică avusese o înclinație către minciuni. Demostrând un puternic instinc sexual precoce, aceasta împinge un tânăr profesor la sinucidere. Mi-am imaginat-o atât de frumoasă și deosebit de isteață. O fată ambițioasă, care la urmă a dat dovadă și de inteligență emoțională demostrând că nu are sufletul ca gheața.După ce a fost bătută de tatăl ei, demonul din Cathy o dat foc casei părintești și a ajuns în Boston unde a început a lucra într-un bordel. După o neînțelegere cu proprietarul, acesta o bate atât de tare încât se trezește bătută măr la treptele casei Trask. Aceasta stimulează pierderea memoriei în fața lui Adam, dar nu reușește să-l păcălească pe Charles. Cei doi se căsătoresc și se mută în Valea Salinas, unde fac cunoștință cu Samuel Hamilton.

Samuel Hamilton este un bărbat model. Are 9 copii și locuiește pe un pământ în care niciodată nu este apă. Dar este fericit și împlinit de viața care o are. Autorul povestește câte puțin despre viața fiecărui copil în parte, inclusiv despre Olive (care este mama autorului - John Steinbeck). 

Adam și Samuel se împrietenesc însă Cathy nu reușește să facă o impresie prea frumoasă în fața lui Samuel. Aflând că este însărcinată Cathy încearcă să-și împungă copii cu o andrea însă este salvată la timp. La numai 2 săptămâni după nașterea băieților, Cathy își împușcă soțul și fuge în oraș unde duce viața unei prostituate care ține fotografii cu clienții dorint să îi șantajeze ulterior.

Adam este profund rănit de gestul ei și reușește cu greu să treacă peste asta. Însă cei doi băieți, Caleb și Aron îl ajută să depășească momentul. Aron este genul de personaj care nu are cum sa nu-ți placă, este atât de bun și de inteligent, naiv, dar totodată atent și ambițios. Cei 2 băieți dau o aromă deosebită romanului, m-au făcut să zâmbesc și mi-au trezit un interes aparte.

Aș putea vorbi infinit despre acest roman, pentru că mi-a plăcut enorm de mult. Însă urăsc romanele în care toate personajele mele preferate mor. Nu pot descrie frumusețea romanului, însă cei care au citit La răsărit de Eden înțeleg despre ce vorbesc. Am văzut în această carte o evadare frumoasă din realitatea mea. Mi-a plăcut să citesc acest roman superb într-o perioadă în care eram cu moralul debusolat. Nu pot să zic că m-a înviorat cartea, sau că m-a înveselit, dar mi-a vindecat sufletul cu o poveste frumoasă despre lupta dintre bine și rău. 

Pentru cei care stau la îndoială - recomand cu mare drag. Nu se promite un final fericit, dar e o carte frumoasă din toate punctele de vedere. 

Citate:

• Te poți lăuda cu orice lucru, dacă e singurul pe care îl ai. Sau poate cu cât ai mai puțin, cu atât te simți mai obligat să te lauzi.
• O instituție atât de minunat de ilogică și de lipsită de sens cum e armata nu-și poate îngădui ceva care să-i scadă credibilitatea.
• Dacă poți să cobori atât de jos, te vei putea ridica mai sus decât îți imaginezi și vei simți o bucurie sfântă, o tovărășie asemănătoare cu cea a îngerilor din cer. Atunci vei cunoaște cu adevărat calitatea oamenilor, chiar dacă nu sunt altceva decât o masă amorfă. Dar vei cunoaște toate acestea doar după ce te scufunzi până jos.
• Este firesc să presupui că o perioadă de rutină sau un timp lipsit de evenimente pare interminabil. Așa ar trebui să fie, dar nu e așa. Tocmai perioadele plicticoase, fără evenimente, nu au durată. O perioadă plină de evenimente, marcată de tragedii. brăzdată de bucurii, pare lungă în amintire. Și dacă ne gândim puțin, așa și trebuie să fie. Lipsa de evenimente nu are jaloane care să marcheze durata. De la nimic la nimic nu se poate vorbi de vreo scurgere a timpului.
• Există dovezi foarte puternice că nu există Dumnezeu, dar pentru foarte mulți oameni nu sunt la fel de puternice ca sentimentul că El există.
• Lee, mă gândesc la viața mea ca la un fel de muzică, nu întotdeauna bună, dar totuși cu formă și melodie. Însă de multă vreme viața mea n-a mai răsunat ca o orchestră completă. N-a mai scos decât o singură notă și această notă era o durere continuă. Nu sunt singurul care am această atitudine, Lee. Mi se pare că prea mulți cred că viața se termină cu o înfrângere.
• O femeie care știe totul despre bărbați, cunaoște de obicei o singură latură și nu le poate concepe pe celelalte, dar asta nu înseamnă că ele nu există.
• Nu avem decât o singură poveste. Toate romanele, toate poeziile se construiesc pe lupta neîntreruptă dintre bine și rău care se dă în noi. Și am ajuns la convingerea că răul trebuie să fie mereu odrăslit, în timp de binele și virtutea sunt nemuritoare. Viciul are mereu o nouă față, proaspătă, tânără, în timp ce virtutea este mai venerabilă decât orice pe lume.