Nicolae Steinhardt spunea ”Sacrificiul e o constantă a istoriei și un imbold al omului. Fără de sensul sacrificiului suntem lipsiți de uneltele construcției”. Sacrificiul reprezintă o renunțare voluntară la ceva prețios nouă pentru binele sau în folosul cuiva sau ceva. Sacrificiul, prin definiția sa cea mai strictă, ia ceva prețios în schimbul împăcării unei puteri mai mari, un devotament de durată pentru o cauză care nu poate fi satisfăcută cu o simplă promisiune. Un jurământ, indiferent cât de solemn nu ar fi el, nu-ți cere nimic în schimb, în timp ce, jertfa adevărată cere pierderi de nedescris.
Sacrificiul este considerat a fi ceva măreț și demn. Cred că mai degrabă este ceva absurd, pentru că nici o acțiune rațională nu poate fi considerată sacrificiu. Și ce dacă se spune că cel care nu riscă nu câștigă? În cazul renunțării voluntare pentru ceva măreț, regula nu se aplică. Nici un sacrificiu nu ne aduce certitudinea că vom reuși în construcția celor plănuite. Iar decât să sacrifici în incertitudine și necunoaștere, nu mai bine nu sacrifici deloc?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu