Marile speranțe de Charles Dickens urmărește povestea unui tânăr, Pip, care în timp ce vizita mormintele părinților săi este înșfăcat de un evadat care îi cere să-i aducă mâncare și să-i ofere un adăpost. Pip, care locuia cu sora mai mare și cu soțul ei, îi aduce evadatului de mâncare iar a doua zi acesta este prins și trimis vaselor cu prizonieri. Pe de altă parte, autorul ne-o prezintă pe domnișoara Havisham, o celibatară bogată și ciudată, care caută un băiat care să se joace cu fiica ei adoptivă, Estella. Încă din primele clipe, Pip se îndrăgostește de Estella, însă aceasta îl tratează cu răutate și distanță. Câțiva ani mai târziu, pe când Pip era ucenic la fierăria lui Joe, află că este moștenitorul unei averi și că binefăcătorul său a cerut ca Pip să fie transformat într-un domn. Pip o părăsește pe sora sa și pe soțul ei Joe, și pleacă în îndeplinirea marilor sale speranțe în Londra. Urmează o serie de peripeții care îl fac pe Pip să-și piardă averea, dar în urma cărora câștigă lucruri care nu pot fi egalate în bani: dragostea lui Joe, recunoștința față de Magwitch, împlinirea spirituală.
Trebuie să recunosc că, atunci când am început romanul așteptările mele erau la fel de mari ca speranțele lui Pip. Am fost puțin dezamăgită de acest roman. Nu pot spune că nu mi-a plăcut, dar nu a fost atât de intens cum mi-aș fi dorit, nu m-a dat pe spate. Cartea nu este voluminoasă, însă este destul de suculentă în detalii, iar firul narativ este unul destul de ușor de urmat. Am trăit anumite stări contradictorii cu referire la personajul lui Pip, pe de o parte nu înțelegeam ura și disprețul său față de binefăcătorul său, iar pe de altă parte am văzut în el, un copil, chiar dacă ajunsese la 23 de ani. L-am văzut cuprins de inocență, un suflet care are nevoie de îndrumare, de căldură, de iubire. Finalul cărții este unul fericit, chiar dacă nu pentru toată lumea.
Este primul roman de Dickens pe care îl citesc și mai am unul în bibliotecă care așteaptă devorat. Sper ca Povestea dintre două orașe să mă impresioneze mai mult decât Marile speranțe. Cu toate acestea, e o carte care merită încercarea.
Pai da, cartea e, cam ca toate marile cartzi, o cautare a sensurilor proprii, cele care ne determina sa fim cine sintem, cu toate bunele si relele printre bunele si relele lumii..Speram la absoluturi, si ne reconstruim fiintza tot timpul pe masura ce aflam unele adevaruri..Traim si lumini, dar si caderi, si ni le amestecam in suflet, la inceput naiv, apoi invatam sa le asezam pe toate pe scari de valori..Si invatam din toate cum e sa fim noi cu noi, si cum e sa mergem inainte prin lumile astea inselatoare si instabile..Totul e ca sa raminem conformi cu ce sintem, pentru ca imprejururile vor fi si ele conforme, pentru ca asa a fost cam tot timpul..
RăspundețiȘtergere