Bărbații pe care îi dorea erau acum bărbați din vis. Se mișcau ca în vis, pluteau ceva mai mult. Pe puținii bărbați vii, ea îi recunoștea cândva după imoblitatea lor, după tăcerea lor, după secretul răspândit în jurul lor sub forma unei rețineri violente. Acum însă, aceasta devenise prudentă. Acum îi judeca pe bărbați exclusiv după modul în care picioarele lor intrau în contact cu solul și după modul în care se deschideau , larg, ochii lor.
Căci viața între bărbați și femei e o furtună permanentă.
Între chipurile lor, aerul este mai intens - mai ostil, mai fulgurant - decât între arbori sau pietre.
Uneori, rareori, în rarele clipe frumoase, fulgerul cade cu adevărat, ucide cu adevărat. Este iubirea.
Cum e bărbatul, așa e și femeia.
Cădeau în spate. Cădeau pe spate.
Mă amuză articolul tău. Are în el atâta inocență! :)
RăspundețiȘtergereUn articol frumos!
RăspundețiȘtergere