Frica

Umberto Eco spunea ” Nimic nu îi dă mai mult curaj unui om fricos decât frica altuia”. Poate , deoarece frica este un foc care arde de la naștere chiar și în inimile cele mai reci. Aceasta motivează și paralizează tot ceea ce este mai bun din noi. Pe de o parte, frica este un instinct normal, care persistă în toate ființele vii. Pe de alta parte, frica poate fi indusă de gânduri paranoice și amintiri, de anumite persoane , și , de ce nu, de un regim politic. O astfel de frică nu este fondată pe instinct, ci pe lipsa gândirii raționale : se fixează ușor de noi, iar apoi este atât de greu de îndepărtat. Am fost învățată că frica este emoția cea mai primitivă, că aceasta poate persista în sufletul unui copil la vederea întunericului, sau în sufletul unui matur la descoperirea unui adevăr ascuns. Unora le este frică să iubească, altora - să recunoască o uniune pe care nu se așteptau să o trăiască, dar de un lucru ne este teamă cel mai mult : de necunoscut.