Viața e un răsărit de soare minunat

E noapte. Câteva raze de lumină izvorăsc ușor și fac distincția vagă a orizontului. Apoi razele se multiplică și apare o formă circulară tot mai roșiatică și mai puternică prin puterea de a străbate întunericul. E liniște. Se simte aerul rece, dar totodată căldura din ce în ce mai sesizabilă. Forma circulară se ridică tot mai sus pe cer și se contopește cu natura. Aici e momentul în care simți cum razele de soare îți alungă somnul prin gâdilitul ușor și insistent. Aici e momentul în care îți dai seama că începe o nouă zi pentru tine.
Când eram copil, mă trezeam zilnic cu fraza : Viața e un răsărit de soare minunat. Cuvintele au prin forma lor, modul în care am văzut zorii. Dar de-a lungul timpului, am observat că în unele zile, soarele arde precum focul, iar în altele - nu arde deloc. Am învățat că zilele în care soarele e cel mai frumos de dimineață nu înseamnă că sunt cele mai frumoase zile. M-am obișnuit cu zilele când soarele arde precum focul. Dar cum să te obișnuiești cu zilele în care e frig și întunericul pune stăpânire pe rațiunea și simțurile tale ? Cum să te obișnuiești cu răsăritul soarelui acoperit de nori ? Cum să te obișnuiește cu faptul că uneori, și cel mai frumos soare din lume prevestește o furtună?