marți, 25 august 2015

Trecutul


Khaled Hosseini spunea ” E greșit ce se spune despre trecut,că poți să îl îngropi. Pentru că trecutul își face drum spre lumină, cu ghearele” .
Trecutul ne bîntuie, ne influențează, ne schimbă. Ținem trecutul doar pentru noi, ca într-o carte închisă, căreia ceilalți nu îi pot citi decît titlul. Și atîta timp cît vrem să îl păstrăm doar pentru noi, ne va urmări și nu ne va permite să ne detașăm de el. Există o vorbă din bătrîni cum că cei care nu-și pot aminti trecutul, sunt condamnați să îl repete. Dar cei din noi care refuză să uite trecutul sunt condamnați să îl retrăiască. Trecutul nu poate fi uitat, șters sau negat. În schimb poate fi povestit, acceptat și putem decide măsura în care ne influențează prezentul.
Am învățaț că trecutul este o chestie înșelătoare: uneori este gravat în piatră, iar alteori este livrat în amintirile noastre recente. Nu este o arhivă, nici o magazie, unde scuturînd găsești aceleași lucruri, mai uzate sau mai prăfuite. Trecutul trăiește, este viu și se schimbă în funcție de ceea ce trăim, trebuie prețuit, dar nu înviat. Pentru a putea simți cu adevărat puterea prezentului, trebuie să acceptăm trecutul cu toate elementele din care este compus și să îl lăsăm să ne ghideze doar în măsura în care nu contrazice propriei rațiuni. Iar într-un final ce este trecutul dacă nu o ușă, care de cele mai multe ori se deschide singură pentru a trezi în noi nu doar amintiri frumoase, dar și monștri ?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu