Recenzie: Amintiri din viitor de Andreea Russo (volumul I)

”Cum e să trăiești cu amintiri din viitor? Cum e să știi ce va fi mâine? Într-o viață în care viitorul și trecutul se schimbă cu locul, rămâne doar prezentul, dar cum să iei o decizie în prezent atunci când îți cunoști viitorul?
La 7 ani vrea să afle prin ce se deosebește de toți ceilalți. La 12 ani învață cum să fie ca ceilalți. La 17 ani se îndrăgostește de Amelia. La 22 o întâlnește pe ea. La 27 se află într-un avion care urmează să se prăbușească.
Numele lui este Mir.
Dacă citești aceste rânduri, deja faci parte din viitorul lui.”

Romanul Amintiri din viitor de Andreea Russo are un mod unic de a te intriga și de a-ți dori să îl citești. În centrul romanului se află un tânăr, Mir, care își cunoaște viitorul; știe exact ce se va întâmpla în ziua de mâine, are dimineți negre în care nu-și poate da seama unde se află și nu poate fi surprins în nici un fel. Încă de mic copil știa că are să o cunoască și să se îndrăgostească de ea. Și a decis că atunci când va veni momentul - o va ignora, pentru a-i răni orgoliul, nu și sentimentele. O bibliotecă, un bilețel cu ”Salut, Mir” și un gest care a rănit-o cumplit pe Amelie: Mir nu îi răspunde, o lasă cu durerea și cu gândul că astfel va putea fi fericită cu altcineva.
M-a surprins la acest romanul modul în care a fost construit personajul Mir: cu simțul de a se sacrifica, dar cu toate acestea prea laș pentru a se opune viitorului și morții, prea laș pentru a lupta împotriva curentului și prea laș pentru a trăi fericit alături de Amelie. Mir a sacrificat fericirea sa, crezând că dacă o ignoră pe Amelia, aceasta ar putea fi fericită cu altcineva. Mai târziu îi descoperă jurnalul. Îi vede gândurile și rămâne uimit de faptul că avea aceleași răspunsuri la întrebări diferite. Mir se resemnează și urcă în avion știind că urmează să se prăbușească. Mir își acceptă soarta, lăsându-i Ameliei jurnalele sale și un mare gol în suflet.
Contrar așteptărilor mele, mi-a plăcut romanul. Recunosc că mi-au lipsit descrierile lungi din Dostoievski sau Stendhal, dar mi-a plăcut prin faptul că prin cuvinte puține - autoarea a reușit să transmită multe și a venit cu o idee originală, nu o simplă și banală poveste de dragoste.
Pentru cei care stau la îndoială dacă să citească romanul sau nu, eu zic să-i dea o șansă. Dacă o să le placă, au să câștige infinit, iar dacă nu - au să piardă o oră din viața lor. Pentru o motivare vă las și câteva fragmente:

• Domnule Frank, uneori când am câte o amintire din viitor și mă văd matur, observ în oglindă un chip trist. Nu înțeleg din ce motiv, pe an ce trece, chipul meu din oglindă devine din ce mai trist. Am 11 ani și mă tem cumplit de viață, de maturitate. Privesc fața dumneavostră. Harta ridurilor de pe ea are forma tristeții. Oare acesta e prețul pe care îl plătește omul ? Jertfește un chip frumos pentru a căpăta înțelepciune? Un copil e frumos și naiv, un bătrân e urât și înțelept.
• Mi-am iubit anormalitatea dintr-o singură perspectivă - nu m-a apăsat trecutul pe suflet. Am avut mereu o singură direcție, înainte. Soarta mi-a distrus visul, în schimb eu am decis să o admir. Așa e când stai la o masă cu moartea în față: înghiți de nevoie mâncarea sau primești plăcere de la masă. Eu am ales a doua variantă. Ce mai are să-mi facă? Vrea, nu vrea, mă va aștepta să-mi termin porția.
• -Ce îți pui pe masă aceea și mănânci. -Dar nu tu îți alegi meniul, altcineva decide pentru tine ce vei mânca. -Presupunem că acel altcineva decide ce e pe masa mea, dar tot eu decid ce să înghit.
• La ce mi-ar trebui lumea? Nu e de ajuns că eu sunt pierdut, îmi mai trebuie și o lume pierdută ? Trăim pentru că nu avem alternativă. Blocați în sistem, ne punem scopuri. Credem că totul e în mâinile noastre, în timp ce mâinile noastre sunt în alte mâini. Fugărim anii și nu prețuim momentele. Ne satisfacem capriciile pentru a nu ne simți vinovați că urâm ceea ce avem. Blestemăm soarta, pe când ar fi mai rațional să ne blestemăm pe noi. Cine are nevoie de această sărăcie? A vrea să cucerești lumea e ca și cum ai vrea să fii cel mai sărac dintre săraci.
• Dacă, într-un moment în viața noastră totul pare negru, bucurați-vă, aveți ocazia să creați sublimul. Niciodată să nu vă fie frică de întuneric, el e divin. Să vă fie frică de soare, el poate arde.

*Să nu uităm și de coperta aceasta minunață <3