Dar unde dragoste nu e, nimic nu e... Am simțit de curând adâncurile acestei cugetări pe mine. E ciudat cum lucrurile pe care nu le-am oferit, s-au dovedit a fi atât de necesare mie. Tânjesc după dragoste și după toate manifestările ei : afecțiune, grijă, pasiune. Din dragoste se nasc cugetări, gânduri frumoase, vise, dorințe. Dragostea naște inspirație, înnobilează suflete și leagă destine. Se spune că dragostea e chimie, iar o ecuație chimică presupune 2 elemente absolut diferite, care odată legate, nu mai pot fi separate.
Până și cei mai raționali poeți și oameni din lume, au ajuns a crede în puterea sublimă și platonică a dragostei. Mergând pe o percepție greșită, cum că dragostea ne face vulnerabili, am ajuns a ignora necesitatea unui asemenea sentiment, și a nu-l oferi decât în avantajul nostru. Iar cei din noi, care oferă dragoste, ajung a o oferi celor care nu merită.
Platon avea o concepție filosofică, conform căreia lumea ideilor a fi singura realitate adevărată, iar lumea materială e o copie sensibilă și schimbătoare a celei dintâi. Pierderile materiale pot fi substiuite cu câștiguri spirituale. Iar dacă dragostea nu e un câștig , atunci ce numim noi câștiguri?
Frumos!
RăspundețiȘtergere