Idealul este o componentă superioară a motivației. Este o proiecție a noastră, și mai ales o depășire a condiției, a aspirațiilor și a stărilor noastre. Atunci cînd tindem sprea ideal, acesta devine deopotrivă o stare activă a sufletului și minții.
Se spune că scopul scuză mijloacele. Dacă ar fi să vorbim de ideal, nu se merită. Idealul, odată atins, își pierde din farmec, se transformă în cenușă, devenind lipsit de importanță și inutil. Farmecul se evaporă odată cu atingerea scopului. Atingerea acestuia presupune forță, timp, emoție și implicare emoțională, și care e rostul dacă idealul niciodată nu a mulțumit pe cineva, dacă cel care a cunoscut idealul nu a încetat a tinde spre mai mult, încă mai mult?
De-a lungul timpului am învățat că idealurile care mi-au luminat drumul, din cînd în cînd, au fost adevărul, sinceritatea, curajul, dorința de a întîmpina viața cu entuziasm, frumusețea și dragostea. Și m-am limitat la cît am avut, fără a-mi croșeta iluzii și speranțe deșarte.
Ai sa vezi, ca, pe masura ce imbatrinesti, lucrurile capata nuantze si straluciri pe care nu le banuiai:) E absolut corect ce spui tu, viata e o cautare care ne antreneaza toata fiinta, si pe masura ce ne maturizam invatam sa deosebim subtilitatile, adevarul, frumosul, tot ce e fundamental..E foarte mult de descoperit, si drumul cautarilor ne implineste..
RăspundețiȘtergere