Sunt bărbați cărora le pasă, bărbați care își fac griji pentru tine și bărbați care ar da orice să te aibă alături. Sunt bărbați care caută o viață întreagă, dar atunci când găsesc, nu-și dau seama pe ce au pus mâna. Și te lasă să pleci. Ca apoi să revină la tine. Și sunt bărbați cu care trăiești momentul, cu care nu îți este frică să plutești, dar pe care tu îi lași. Ca apoi să revii la ei.
Sunt bărbați care te țin de mână, bărbați care îți explică lucrurile atunci când nu le înțelegi, care te acceptă așa cum ești. Și sunt bărbați care mereu vor cere imposibilul de la tine, mereu nemulțumiți vor fi, și niciodată nu te vor cunoaște în profunzime.
Sunt bărbați pentru care tu reprezinți lumea întreagă, bărbați care te-ar surprinde mereu elegant, care ți-ar pune toată lumea la picioare. Și sunt bărbați care reprezintă lumea întreagă pentru tine, pentru care ți-ai da și viața. Bărbați fără de care întreaga ta existență nu ar avea sens.
Sunt bărbați pe care îi cunoaștem și îi înțelegem, care ne oferă stabilitate și siguranță. Bărbați care au puterea de a lumina până și cele mai întunecate gânduri. Și mai sunt bărbați care nu îți oferă decât instabilitate, a căror sinceritate poate fi pusă sub semnul întrebării, dar pe care îi vrem atât de mult.
Sunt bărbați pe care îi iubim, și bărbați care ne iubesc. Și e în puterea noastră să decidem pe care din ei să îi păstrăm alături.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu