Cum m-au influențat basmele?!

Când eram copil îmi plăceau basmele. Îmi plăceau personajele care se transformau, care păreau bune și frumoase, dar care erau pline de o răutate inimaginabilă. Îmi plăcea să cred că undeva există un personaj din basm și pentru mine. Sau că eu aș putea face vreodată parte dintr-o poveste. Recititul basmelor era una din activitățile mele preferate.
Acum am crescut și am uitat să mai recitesc poveștile. Acum am crescut și nu mai încerc să găsesc un argument rațional basmului, nu mai încerc să desprind din el vreo povață. Acum am crescut și nu mai cred în basme. M-a întrebat cineva odată cum m-au influențat basmele și dacă m-au influențat cumva de fapt. Și mi-am da seama că da. Basmele îți arată că nu orice aspirație poate deveni realitate. Ba chiar mai mult, unele aspirații te distrug. Și în timp ce basmul simbolizează forțele binelui și a răului în lupta pentru sau împotriva fericirii omului, e ciudat cum binele câștigă întotdeauna. Uneori mă întreb dacă nu cumva poveștile, ne sugerează în maniera lor metaforică, că și în viață tot binele va combate răul. Și de cele mai multe ori realizez că un basm, nu e decât pură ficțiune.